Constituirea și Funcționarea Băncilor Românești

Activitatea bancara isi are originile in Antichitate, perioada in care bogatiile erau pastrate in temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preotilor, pe langa recunoasterea templelor de catre populatie. in masura in care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era imprumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei intr-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi in Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datand din 3400-2500 i.H.

O alta practica des intalnita in perioada antica era imprumutul cu dobanda, practica ce la inceput nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari in domeniu.

imprumutul cu dobanda este reglementat mai tarziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare in domeniu . Printre altele, Codul prevede si contractele d eimprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi.

Aparitia bancilor ca institutii a avut loc in Grecia si Roma antica in secolele VI-VII i.H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial. in scopul de a combate camata mai multe cetati grec`esti au decis sa constituie “banci publice” care pe langa rolul propriu.zis bancar, mai aveau si sarcina strangerii impozitelor si dreptul de a bate moneda . Dupa modelul grecesc, in Roma antica apar “bancheri privati” si “banci publice”.

in porturile grecesti, “trapezistii” devin bancheri veritabili in sensul actual altermenului; ei indeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decat bancnota sau moneda.

in Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati “trapezistii” greci prin infiintarea “Bancii Regale” (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective.