Contabilitatea, analiza, raportarea și decontarea taxei pe valoarea adăugată

INTRODUCERE

În ţara noastră care se găseşte într-un proces tranzitoriu spre economia de piaţă, rata presiunii fiscale este determinată de gradul de intervenţie al statului perfect delimitată. Dar impozitul trebuie să perturbe foarte puţin mecanismele pieţei pentru a fi neutru şi pentru a putea fi utilizat ca o variabilă de politică economică.

În condiţiile economiei de piaţă, statul nu mai poate să intervină în sectorul privat al economiei prin metode administrative, dar are posibilitatea să utilizeze anumite pârghii economico-financiare, potrivit cerinţelor politicii sale economice, financiar-monetare, sociale, prin care să influenţeze activitatea agenţilor economici.

Trecerea de la un sistem hipercentralist la un sistem cu o economie de piaţă se desfăşoară treptat, prin intermediul unei perioade de tranziţie care are ca obiect crearea mecanismelor şi pârghiilor necesare funcţionării economiei de piaţă. Măsurile de politică fiscală joacă un rol important în programele economice ale unei ţări, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Majoritatea statelor lumii îşi asigură finanţarea cheltuielilor publice pe seama resurselor fiscale. Unele state preferă impozitele directe, pe venit si pe avere, în timp ce altele se sprijină pe impozitele indirecte, pe consum, pe import-export. În evoluţia lor impozitele directe le-au precedat pe cele indirecte, adică pe cele aplicate pe consum.

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte unul dintre cele mai importante impozite indirecte taxa pe valoare adăugată, caracteristicile, modul de percepere, precum şi trăsăturile distinctive, toate acestea în cadrul problemelor specifice României care, în această perioadă de tranziţie se confrunta cu situaţii cu totul noi.

Integrarea României în structurile europene şi adaptarea sa la cerinţele pieţei mondiale propun crearea unei economii concurenţiale, capabilă să producă pentru piaţa internă şi pentru export numai produse competitive corespunzătoare standardelor şi exigenţelor pieţei externe a Uniunii Europene, cât şi a celor ale pieţei mondiale. Realizarea unui asemenea obiectiv presupune crearea cadrului legislativ şi instituţional adecvat, respectiv armonizarea graduală a legislaţiei

Activităţile U.E. în domeniul T.V.A.-ului se rezumă la stabilirea principiilor armonizării sistemului T.V.A. cu ajutorul directivelor. Acest fapt permite statelor membre să-şi definească propria lor legislaţie între limitele fixate, dar în practică există diferenţieri substanţiale între ţările care au introdus T.V.A.-ul înaintea emiterii directivelor de către Comunitate.

Experienţa unor asemenea dispoziţii poate fi benefică pentru România, care a introdus T.V.A. în anul 1993, pe o bază compatibilă cu cea a Uniunii Europene, dar care în viitor trebuie să ţină cont din ce în ce mai mult de schimbările ce vor avea loc în acest ansamblu de state în care România vrea să se integreze.

CAPITOLUL I

SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA

1.1. Conceptul de sistem fiscal

Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii este necesară constituirea unor importante fonduri băneşti la dispoziţia autorităţilor publice. Aceste fonduri se formează pe seama produsului intern brut şi sunt utilizate pentru finanţarea nevoilor sociale, atât de interes naţional, cât şi local.

Constituirea fondurilor se realizează prin transferul de putere de cumpărare de la diverse persoane fizice şi juridice la dispoziţia organelor administraţiei centrale şi locale. De la aceste fonduri se efectuează transferuri de putere de cumpărare către diverşi beneficiari, persoane fizice şi juridice.