Contabilitatea capitalului social

ARGUMENT

Consider că această parte a contabilitații este extrem de importantă pentru toți agenții economici, iar acestea sunt motivele pentru care am ales să prezint contabilitatea capitalului social.

Capitalul social reprezintă aportul în numerar și/sau în natură subscris de către acționari sau asociați atat la constituirea unității patrimoniale, cat și ulterior cu prilejul majorării acestei categorii de capitaluri proprii .

Capitalul propriu reprezintă totalitatea capitalurilor proprietate individuală sau a asociaților care se inscriu în pasivul bilanțului și se compun din:

-aporturile de capital si primele legate de capital ;

-diferentele din reevaluare ;

-rezervele si alte fonduri proprii ;

-beneficiile nerepartizate reportate din anii precedenti ;

-subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate.

Capitalul social se poate forma prin subscripție instantanee - situație în care membri fondatori aportează integral la capital sumele subscrise, sau prin subscripție continuată caz în care completarea capitalului social se face în baza unui prospect de emisiune . Conform legii 31/1990 cu modificările în vigoare , instituie plafoanele minime de capital social pentru societățile comerciale acestea sunt 200 RON pentru societațile cu răspundere limitată (S.R.L.) și 90 000 pentru societățile pe acțiuni sau societățile în comandită pe acțiuni.

Capitalul social este evaluat și figurează în contabilitate prin intermediul acțiunilor la societațile de capitaluri și a parților sociale la societațile de persoane ca noțiuni de valoare egală a acestora. Evaluarea parților sociale sau a acțiunilor duce la evaluarea societății însăși.

Din punct de vedere patrimonial, capitalurile sunt elemente de pasiv. Ele se formează la înființarea societații, pe parcurs se majorează sau se diminuează, după caz, iar la încetarea activitații se lichidează.

Acțiunile și parțile sociale sunt fracțiuni din capitalul unei societăți stabilite la valori egale prin statutul societăților, această marime putând determină valoarea nominală.

Contabilitatea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății omenești, din nevoia de a cunoaște volumul de munca vie si materializată cheltuită și rezultatele producției și schimbului. Ea a izvorât din cerințele activitatății practice și s-a perfecționat continuu ca o consecință firească a dezvoltării relațiilor economice de producție și de schimb.

Prima definiție dată contabilitații aparține italianului Luca Paciolo, fiind formulată în lucrarea sa “Summa de Arittmetica, Geometria, Propotioni et Proportionalita” care a apărut în Veneția în anul 1494. El analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii și reguli privind înregistrarea în partida dublă a averii ce aparține unui negustor, precum și la toate ce aparțin acestuia, în ordinea în care au loc. În concepția sa, partida dublă este definită prin prisma ecuației de schimb dintre avere și capital. Fiecare mișcare sau tranzacție intervenită în masa averi implicit a capitalului este reprezentată ca un raport dintre primire și dare, respective între debitor, cel care primește valoarea și creditor, cel care o avansează.