Contabilitatea Capitalurilor

CONTABILITATEA CAPITALURILOR

1. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA CAPITALURILOR

Unităţile patrimoniale, indiferent de tipul şi de forma de organizare, trebuie să-şi constituie capitalul, ca primă măsură şi element important al patrimoniului ca să le creeze posibilitatea stabilirii relaţiilor cu terţii pentru demararea şi dezvoltarea obiectului activităţii.

Capitalurile exprimă, în esenţă, sub formă bănească, obligaţiile unităţii faţă de cei care participă la constituirea sa, aceştia fiind atât persoane fizice (asociaţii sau acţionari), cât şi persoane juridice (societăţi comerciale, fundaţii, instituţii, statul).

În raport cu modul lor de constituire financiară, capitalurile se diferenţiază în capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi datorii pe termen mediu şi lung.

a) Capitalurile proprii se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinanţare şi din alte surse financiare nerambursabile. În mod concret, ele se identifică prin capitalul individual sau social, după caz, primele legate de capital, rezervele sau plusvalorile din reevaluarea activelor, rezervele întreprinderii, rezultatul reportat din exerciţiile precedente, rezultatul exerciţiului curent, subvenţiile pentru investiţii sau subsidiile de capital.

b) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli asimilate capitalurilor proprii. Aplicarea principiului prudenţei în contabilitate şi în evaluarea elementelor patrimoniale solicită printre altele şi constituirea de provizioane atunci când anumite cheltuieli sau pierderi pot fi prevăzute şi estimate fără însă a fi cunoscute mărimea lor exactă şi data efectuării lor. Deci, ele sunt fonduri destinate acoperirii de riscuri şi cheltuieli pe care evenimente survenite sau în curs de desfăşurare le fac probabile; astfel de evenimente privesc cazuri precise, dar înfăptuirea lor este nesigură.

c) Datoriile pe termen mediu şi lung reprezintă resurse financiare străine, furnizate,pe termen mediu sau lung de terţe persoane în raport cu întreprinderea. Sunt considerate pe termen mediu dacă durata de finanţare este până la cinci ani şi pe termen lung dacă durata de finanţare este de peste cinci ani.

În mod concret, datoriile pe termen mediu şi lung se identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, creditele bancare pe termen mediu şi lung, datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor în participaţie sau asociative, datorii privind concesiunile şi locaţiile de gestiune, alte împrumuturi şi datorii asimilate (credite de la alte întreprinderi sau instituţii financiare) precum şi dobânzile datoriilor pe termen lung şi mijlociu.

În Planul de conturi general sunt delimitate categoriile de capitaluri care fac clasei 1 “Conturi de capitaluri”.

2. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII CAPITALURILOR

2.1. Obiectivele şi factorii de organizare a contabilităţii capitalurilor

Pentru contabilitate, evidenţa mărimii şi mişcării capitalurilor constituie un obiectiv fundamental. Pe temeiul acestui obiectiv se desprind obiective operaţionale pentru organizarea contabilităţii în acest domeniu, cum ar fi:

• dimensionarea corectă a mărimii capitalului social al unităţii patrimoniale (pe baza

unor înscrisuri);

• protecţia şi creşterea mărimii capitalului social;

• delimitarea obligaţiilor unităţii patrimoniale a aportului la capitalul social pe titularii respectivi, pe persoane fizice sau juridice aportatoare;

• valorificarea capitalului prin plasamente rentabile;

• asigurarea realizării autonomiei financiare a întreprinderii prin conservarea şi dezvoltarea capitalurilor proprii;

• urmărirea decontărilor la termen a obligaţiilor decurgând din împrumuturile obligatare, credite bancare pe termen lung sau mijlociu şi a altor datorii pe termen mai mare de un an;

• urmărirea şi controlul modului de constituire şi valorificare a provizioanelor din sfera capitalurilor.

Pentru a organiza contabilitatea capitalurilor, este necesar să se ţină seama de următorii factori specifici:

- tipul de unitate patrimonială – influenţează modul de organizare a contabilităţii acestei secţiuni datorită particularităţilor pe care le prezintă diferitele tipuri de unităţi patrimoniale (regii autonome ale statului, companii sau societăţi naţionale, societăţi comerciale, întreprinzători individuali, instituţii publice);

- forma de organizare juridică a unităţilor patrimoniale şi, îndeosebi, a societăţilor comerciale.

2.2. Organizarea sistemului de documente şi a evidenţei operative a capitalurilor

Un sistem de documente judicios organizat şi care să răspundă obiectivelor vizate de contabilitatea capitalurilor va fi capabil să asigure şi operativitatea în sistemul de informare.

Baza juridică a organizării contabilităţii capitalurilor o reprezintă documentaţia de înfiinţare a societăţii comerciale şi de atestare a ei ca persoană morală pe baza CERTIFICATULUI DE ÎNMATRICULARE la Registrul Comerţului.

Documentul prin care se stabileşte modul de organizare şi funcţionare a societăţii este STATUTUL, care conţine informaţii privind: forma juridică, obiectul de activitate, denumirea şi sediul societăţii, capitalul social subscris, structura acestuia şi modalitatea de constituire; organele de conducere şi administrare; dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Statutul, împreună cu CONTRACTUL DE SOCIETATE, semnate de asociaţi, şi autentificate la Notariatul de Stat, se depun cu o cerere de autorizare la instanţa judecătorească în vederea obţinerii actului de autorizare a constituirii societăţii. SENTINŢA DE AUTORIZARE emisă de Judecătorie, cu statutul şi contractul de societate se depun la Camera de comerţ şi industrie – Oficiul Registrului Comerţului,în vederea înmatriculării. Pentru eliberarea Certificatului de înmatriculare trebuie făcută dovada publicării în Monitorul Oficial prin chitanţa emisă pentru taxa publicării.

După eliberarea certificatului de înmatriculare, societatea comercială este considerată legal constituită devenind persoană juridică, urmând şi înscrierea la organul fiscal din teritoriu – Direcţia Generală a Finanţelor şi a Controlului Financiar de Stat – care îi comunică pentru luarea în evidenţă CODUL FISCAL.

Documentaţia de înfiinţare a societăţii comerciale asigură înregistrarea în

contabilitate a relaţiei juridice de drept de creanţă care ia naştere între societatea

constituită şi asociaţi pentru promisiunile de aport la capitalul social subscris de aceştia.

Pentru depunerea efectivă a aporturilor, documentele diferă după natura aporturilor, astfel: în cazul aporturilor în bani – chitanţa pentru depunerea aportului în numerar la caserie sau foaie de vărsământ şi extras de cont pentru depunerea aportului direct în contul disponibil la bancă; în cazul aporturilor în bunuri – proces-verbal de predare-preluare în care se precizează caracteristicile bunului aportat şi valoarea lui, după ce în prealabil a fost stabilită de o comisie de evaluare sau de un expert evaluator.

Evidenţa operativă se organizează cu ajutorul Registrului asociaţilor (respectiv acţionarilor) în care se ţine evidenţa nominală a capitalului social pe fiecare asociat/acţionar, cuprinzând numărul de părţi sociale/acţiuni subscrise şi valoarea nominală a acestora, vărsămintele efectuate la capitalul social subscris, menţiuni speciale privind cesionarea (vânzarea) părţilor sociale sau a acţiunilor.