Contabilitatea Capitalurilor Proprii

CAPITOLUL I.

Argument economic

Ideea elaborării acestei lucrări este urmarea convingerii mele că dezvoltarea şi constituirea unei S.C. ţine de valoarea capitalurilor sociale şi proprii.

Ceea ce am dorit în această lucrare a fost să centrez analize pe conţinutul propriu-zis, punând accent pe măririle şi micşorările de capital.

Lucrarea se prezintă în 4 capitole, este structurată compact.

În primul capitol “ Argument economic” am prezentat moto-ul alegerii acestei teme.

În al doilea capitol am delimitat capitalurile, am prezentat organizarea sistemului de documente, operaţiile de constituire a capitalului social, căile de mărire şi micşorare a acestuia, precum şi contabilizarea primelor legate de capitol, a diferenţelor din reevaluare, a rezultatului exerciţiului şi a subvenţiilor pentru investiţii.

În capitolul III am reliefat câteva concluzii şi propuneri despre capitaluri.

În capitolul IV am anexat “Bibliografia selectivă” din care am scos întreg materialul pentru proiect.

Trebuie să precizez că acest proiect este prima mea încercare în domeniu şi consider după modesta mea pricepere că am atins structura planului dat de profesor.

CAPITOLUL II

1. Delimitări privind contabilitatea capitalurilor

Capitalurile reprezintă resursele care contribuie la desfăşurarea activităţii economice a societăţilor comerciale.

Cu ajutorul lor, societatea îşi procură mijloacele economice necesare: utilaje, clădiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar, mărfuri, etc.

Din punct de vedere patrimonial, capitalurile sunt elemente de pasiv.

Ele se formează la înfiinţarea societăţii, pe parcurs se majorează sau se diminuează, după caz, iar la încetarea activităţii, se lichidează.

În funcţie de modul de constituire, capitalurile se clasifică în trei mari categorii: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi capitaluri străine.

Capitalurile proprii sunt surse constituite de întreprindere prin forţe proprii, concretizate în: capital social, prime legate de capital, diferenţe de reevaluare, rezerve, rezultat raportat (profit nerepartizat (+)/ pierdere (-), fonduri proprii, subvenţii pentru investiţii şi provizioane reglementate.

Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli sunt surse constituite la sfârşitul exerciţiului financiar, în temeiul principiului prudenţei, cu scopul de a evita posibile pierderi generate de apariţia unor fenomene de risc precum: litigii cu alte societăţi, garanţii acordate clienţilor, cheltuieli cu reparaţii capitole, pierderi din schimb valutar etc.

Capitalurile străine sunt surse atrase de întreprindere de la alte societăţi sau bănci, sub forma împrumuturilor pe termen mediu şi lung.

Ele sunt rambursabile la scadenţă şi purtătoare de dobândă. Cuprind următoarele categorii: împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, credite bancare pe termen mediu şi lung, datorii legate de participaţii, alte datorii asimilate.

Reflectarea în contabilitatea financiară a capitalurilor societăţii comerciale se realizează cu ajutorul clasei de conturi nr. 1 din Planul general de conturi.

Conturi din clasa 1, întrucât reflectă resursele întreprinderii (componente ale pasivului patrimonial) funcţionează după regula de pasiv.

Încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existentul iniţial şi cu majorările de pasiv (la consumarea resurselor), iar soldul final creditor reflectă resursele neutilizate încă (existente).

Conţinutul şi structura capitalurilor

Unităţile patrimoniale, indiferent de tipul şi forma de organizare, trebuie să-şi constituie capitalul, ca primă măsură şi ca element important al patrimoniului care le creează posibilitatea stabilirii relaţiilor cu terţii pentru demararea şi dezvoltarea obiectului activităţii.

Capitalul exprimă, în esenţă, sub formă bănească, obligaţiile unităţii faţă de cei care participă la constituirea sa, aceştia fiind atât persoane juridice (societăţi, fundaţii, instituţii, statul).

Într-un sens mai larg se regăseşte sub denumirea de capitaluri permanente, fiind componenta de bază a pasivului bilanţier destinat a finanţa într-o manieră durabilă activul patrimonial (averea).

În funcţie de provenienţa şi apartenenţa sa, poate fi structurat astfel:

a) capitaluri proprii ;

b) provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;

c) datorii pe termen lung;

Capitalurile proprii reprezintă totalitatea capitalurilor proprietate individuală sau ale asociaţiilor/acţionarilor care se înscriu în pasivul bilanţului.

Nivelul lor corespunde sumei algebrice a următoarelor elemente:

1. capitalul propriu-zis;

2. primele legate de capital;

3. diferenţele din reevaluare;

4. rezervele;

5. beneficiul nerepartizat, raportat din anii precedenţi;

6. rezultatul exerciţiului;

7. fonduri proprii;

8. subvenţii legate de capital;

9. provizioane asimilate capitolului (reglementate).

O întreprindere nu poate să funcţioneze fără existenţa capitalurilor proprii, ele sunt necesare pentru a suporta riscul economic pe care creditorii, astfel, nu vor accepta să şi-l asume.

Capitolul propriu-zis reprezintă echivalentul aporturilor la capitol aduse de întreprinzătorul individual, asociaţi sau acţionari, la constituirea întreprinderii.

Poate îmbrăca deci forma de ;

1. capital individual – în cazul întreprinderilor individuale fiind integral proprietatea întreprinzătorului ;

2. capital social – specific societăţilor comerciale, reprezentat de valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de acţionari sau asociaţi.

Atâta timp cât întreprinderea funcţionează, capitalul constituie un post de pasiv neexigibil reprezentând garanţia pe care o oferă întreprinderea creditorilor săi. Se poate vorbi, deci, de principiul fixităţii capitalului, ceea ce înseamnă că acest element patrimonial, constituind “gajul” creditorilor săi sociali, marchează limita responsabilităţii societăţii faţă de ei şi care nu poate fi modificat prin operaţiile curente ale societăţii: din acelaşi motiv capitolul social trebuie integral subscris. În schimb, capitalul poate fi modificat printr-un act de voinţă expres, exprimat în documentaţia de constituire a societăţii (statut, contract de societate) sau printr-un act adiţional acesteia.