Contabilitatea Cheltuielilor Bancare la Banca Comercială Română

CAP. I CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA BĂNCILOR ROMÂNEŞTI ŞI A SUCURSALELOR BĂNCILOR STRĂINE ÎN ROMÂNIA

1.1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL BANCAR

1.1.1 Banca şi activitatea bancară în timp şi spaţiu

În esenţă, o bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, in scopul de a obţine profit.

Din definiţie, rezultă caracterul complex al rolului pe care banca îl are în economie, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le efectuează, cât şi din punct de vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.

In principal o bancă îndeplineşte următoarele funcţii:

1) Funcţia de depozit, care constă in:

- efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, în cont, cu numerar şi cu titluri, constând în atragerea resurselor băneşti de la persoane fizice şi juridice în vederea fructificării lor;

- efectuarea de operaţiuni de depozitare şi trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice;

2) Funcţia de investiţii, care constă în:

- acordarea de credite în lei şi în valută persoanelor fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

- participă în calitate de acţionar la înfiinţarea unor instituţii bancare sau nebancare în ţară sau străinătate;

- achiziţionează active financiare în nume propriu.

3) Funcţia comercială, care constă in:

- realizarea de încasări şi plăţi, în valută şi în lei, generate de activităţi de export, import, prestări de servicii şi turism intern şi internaţional, operaţiuni cu caracter financiar, necomercial şi alte operaţiuni legate de încasări şi plăţi între persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

- cumpără şi vinde, în ţară şi străinătate, valută, efecte de comerţ exprimate în lei şi în valută;

- efectuează operaţiuni de scontare si rescontare a efectelor de comerţ;

- efectuează operaţii de schimb valutar si operaţii de arbitrare pe pieţele monetare internaţionale pe cont propriu sau in numele clienţilor;

- participa la tranzacţii externe financiare de plaţi si de credit, încheie cu bănci si instituţii financiare străine angajamente si convenţii de plaţi;

- cumpără si vinde in tara si străinătate, aur si metale preţioase, monede;

- emite efecte de comerţ: bilete la ordin, cambii sau trate, cecuri in favoarea unor beneficiari din tara sau străinătate;

- efectuează operaţiuni de vânzare cumpărare si alte operaţiuni cu titluri emise de stat;

- prestează servicii bancare, expertizare tehnica, economica si financiara a diferitelor proiecte, acorda consultanta si asistenta in probleme de gestiune financiara si evaluare;

- organizează lansarea de obligaţiuni, asigura mobilizarea împrumuturilor prin emisiunea de obligaţiuni, garantează emisiunea si plasează obligaţiunile pe piaţa secundara.

Activitatea bancară îşi are originile în Antichitate, perioadă în care bogăţiile erau păstrate în temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preoţilor, pe lângă recunoaşterea templelor de către populaţie. În măsura în care bunurile păstrate erau perisabile, modalitatea de păstrare era împrumutul de consumaţie. Pentru deponenţi se asigura plasarea bogăţiei într-un loc sigur, iar pentru preoţi se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de către arheologi în Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datând din 3400-2500 î.H.

O altă practică des întâlnită în perioada antică era împrumutul cu dobândă, practică ce la început nu a putut fi controlată de autorităţi, deoarece nu existau reglementări în domeniu.

Împrumutul cu dobândă este reglementat mai târziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare în domeniu Printre altele, Codul prevede şi contractele de împrumut pentru a căror recunoaştere era nevoie să fie vizate de funcţionari regali; şi contractul de comision, strămoşul contractului de cont curent de astăzi.