Contabilitatea circulației costurilor studiu

CAPITOLUL 1

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE ŞI CALCULAŢIEI COSTURILOR

1.1. Consideraţii generale privind contabilitatea de gestiune şi costurile de producţie

1.2. Clasificarea producţiei şi a cheltuielilor de producţie

1.3. Principii de organizare a contabilităţii de gestiune

1.4. Obiectul şi unitatea de calculaţie a costurilor. Clasificarea calculaţiilor privind costul producţiei

1.5. Conturile de gestiune: conţinutul economic şi funcţia contabilă

1.6. Etapele metodologice privind contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor de producţie

1.1. Consideraţii generale privind contabilitatea de gestiune şi costurile de producţie

Desfăşurarea procesului de producţie a bunurilor materiale se sprijină pe folosirea factorilor de producţie fundamentali, şi anume:

• natura, ce reprezintă atât suportul existenţei şi vieţii pe pământ, cât şi furnizorul celei mai mari părţi a resurselor naturale şi energetice;

• capitalul, reprezentat prin capitalul fix (maşini, utilaje, instalaţii de lucru, clădiri, mijloace de transport etc., adică mijloacele de muncă necesare procesului de producţie şi capitalul circulant (materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, etc.,) în calitate de obiecte ale muncii);

• munca omului, cu un rol activ în crearea, utilizarea celorlalte elemente ce concură la producerea de bunuri şi servicii.

Consumul celor trei factori de producţie în expresie bănească poartă denumirea de cheltuieli de producţie. Totalitatea cheltuielilor de producţie efectuate de o întreprindere pentru producerea şi desfacerea producţiei într-o anumită perioadă de timp, reprezintă costul producţiei. Cheltuielile de producţie, fiind ocazionate de consumarea factorilor de producţie, poartă denumirea de cheltuieli de exploatare. Unităţile patrimoniale mai efectuează, pentru desfăşurarea activităţii lor, pe lângă cheltuielile de exploatare şi alte categorii de cheltuieli, privite din punct de vedere al naturii lor, şi anume: cheltuieli financiare şi cheltuieli extraordinare. Dar, în costul de producţie se cuprind numai cheltuielile de exploatare plus, prin excepţie, dobânzile aferente împrumuturilor la unităţile cu ciclu lung de fabricaţie.

În România, la nivelul întreprinderii se disting două subsisteme ale contabilităţii: financiară şi de gestiune, sau financiară şi managerială. Dacă în contabilitatea generală cheltuielile de exploatare sunt urmărite pe elemente primare cu ajutorul conturilor corespunzătoare din clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, în contabilitatea de gestiune aceleaşi cheltuieli se regăsesc desfăşurate pe articole de calculaţie şi după alte criterii determinate de cerinţele calculaţiei costurilor în cadrul conturilor sintetice şi analitice corespunzătoare din cadrul clasei 9 „Conturi de gestiune”. Contabilitatea de gestiune şi contabilitatea financiară trebuie privite ca două subsisteme intercorelate, baza documentară a celor două componente ale contabilităţii fiind unică, dar modul de prelucrare a documentelor în vederea înregistrării lor în contabilitate este subordonat cerinţelor fiecăruia dintre cele două subsisteme ale contabilităţii întreprinderii.

Contabilitatea de gestiune furnizează toată informaţia contabilă care este cuantificată, prelucrată şi transmisă pentru utilizarea internă de către management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al întreprinderii, definit de activităţile consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Contabilitatea de gestiune are ca obiectiv, în principal, reflectarea tuturor operaţiilor de colectare şi repartizare a cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe produse, lucrări, servicii, comenzi, faze de fabricaţie, activităţi, secţii, etc., decontarea producţiei obţinute, precum şi calculul costului de producţie al produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, inclusiv a producţiei în curs de execuţie. Modul de organizare a contabilităţii de gestiune este la latitudinea fiecărei întreprinderi, în funcţie de specificul activităţii, respectiv de obiectul de activitate, particularităţile tehnologiei şi organizării producţiei, tipul de producţie, mărimea şi structura organizatorică a întreprinderii, caracterul procesului de producţie şi gradul său de mecanizare şi automatizare, etc., precum şi de necesităţile informaţionale ale organelor de decizie, având din acest punct de vedere o largheţe mai mare decât contabilitatea financiară care este strict reglementată din punct de vedere normativ.

Numeroase procedee şi principii ce aparţin contabilităţii financiare se aplică şi în contabilitatea de gestiune. Tehnicile de amortizare, procedeele de încasare şi plată a mijloacelor băneşti, metodele de evaluare a stocurilor şi delimitarea elementelor de active şi datorii sunt esenţiale şi pentru studiul contabilităţii de gestiune. Dar, deoarece produsul lor final este comunicat unor utilizatori diferiţi şi se urmăresc obiective diferite, contabilii respectă reguli diferite. Principiile contabilităţii de gestiune sunt într-o anumită măsură mai puţin definite şi impun mai puţine restricţii activităţii zilnice a contabilului.

Rolul contabilităţii de gestiune este:

• de a determina structurile de costuri pe articole de calculaţie;

• de a da posibilitatea formării preţului de vânzare;

• de a sta la baza negocierii preţului de vânzare;

• de a sa posibilitatea unei comparabilităţi în dinamică a costurilor pentru produse similare;

• de a determina costul şi rezultatul în mod analitic pe fiecare purtător de cost.

Contabilitatea de gestiune îndeplineşte următoarele funcţii:

• determinarea, calculul costurilor standard prestabilite, bugetate - aceste costuri trebuie stabilite înainte de lansarea în fabricaţie a unui produs;

• înregistrarea efectivă analitică şi curentă a costurilor efectuate - se face pe bază de documente justificative şi se dă posibilitatea comparării informaţiilor cu cele din contabilitatea financiară; reprezintă înregistrări propriu-zise de costuri pe elemente de cheltuieli;

• funcţia de analiză, comparare şi determinare de rezultate analitice - se compară costurile prestabilite cu cele efective, obţinând astfel rezultatele analitice; funcţia poate fi realizată numai cu condiţia existentei celorlalte două.

1.2. Clasificarea producţiei şi a cheltuielilor de producţie

Clasificarea producţiei prezintă o importanţă deosebită pentru organizarea cheltuielilor de producţie şi calculul cu exactitate a costului său, pentru calculaţia costurilor pe feluri de producţie şi pe unitate.

Astfel, după destinaţia şi importanţa sa, producţia (activitatea) întreprinderilor este de trei feluri:

• producţie de bază, este aceea care formează obiectul activităţii principale a întreprinderii şi constă în obţinerea de produse finite, semifabricate, lucrări şi servicii care sunt destinate, în majoritatea cazurilor vânzării către alte unităţi patrimoniale;

• producţie auxiliară, este aceea care ajută la desfăşurarea normală a producţiei de bază şi cuprinde fabricarea de produse secundare, sau executarea de lucrări şi servicii ca: producţia centralei electrice, de apă, a atelierului de întreţinere şi reparaţii, a secţiei de transporturi, etc. Producţia auxiliară poate fi destinată şi pentru a fi livrată altor unităţi patrimoniale, atunci când depăşeşte necesarul pentru consumul intern al producţiei de bază;

• producţie anexă, este aceea care nu are legătură cu activitatea de bază a întreprinderii, având drept scop satisfacerea anumitor nevoi ale personalului unităţii patrimoniale: locuinţe, gospodăria agricolă anexă, etc.

Administrarea şi conducerea producţiei din secţiile de bază, auxiliare şi anexe şi a întreprinderii în ansamblul său, se realizează la nivelul unităţii patrimoniale de către sectorul administrativ şi de conducere, care constituie cheltuieli, costuri distincte. Acesta conţine în structura sa o serie de unităţi funcţionale (servicii, birouri, etc.), care au drept scop îndeplinirea funcţiilor de bază ale întreprinderii, de aprovizionare, producţie, desfacere, prognoză, financiar-contabilă, etc. Desfăşurarea activităţii în cadrul acestor funcţii ocazionează cheltuieli care se pot include în costul produselor fabricate de întreprindere numai după ce în prealabil au fost colectate într-un cont distinct pentru sectorul respectiv.