Contabilitatea clienților

INTRODUCERE

Contabilitatea tertilor asigura evidenta datoriilor si a creantelor unitatii patrimoniale, in relatiile acesteia cu : furnizorii, clientii, salariatii, bugetul statului, bugetul asigurarilor sociale, bugetele locale, fondurile speciale, unitatile din cadrul grupului, asociatii, debitorii, creditorii, alte persoane fizice si juridice.

Relaţiile unităţilor patrimoniale cu alte persoane juridice şi fizice, conduc la creanţe şi datorii. Cea mai mare parte a creanţelor agenţilor economici sunt legate direct de exploatare, adică din acel domeniu care face obiectul principal al funcţionării lor. Creanţele faţă de clienţi rezultă ca urmare a vânzării producţiei, respectiv realizării lucrărilor şi a serviciilor şi au în contrapartidă venituri din exploatare.

Contabilitatea furnizorilor si a clientilor, precum si a celorlalte datorii si creante, se tine pe categorii, precum si pe fiecare persoana fizica sau juridica in parte.

{n contabilitatea clientilor, se inregistreaza operatiunile patrimoniale privind livrarile de marfuri si produse, lucrarile executate si serviciile prestate, precum si alte operatiuni efectuate, de regula, pe baza contractelor incheiate cu acestia.

Creanţele inteprinderii faţă de clienţii ei îşi au izvorul în schimbul de consimţământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului şi acceptată de către producător sau având ca bază contractele încheiate. Creanţele devin certe, sigure, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări şi în momentul realizării lor pentru lucrări şi servicii. Transferul de proprietate se produce, deci, în momentul livrări bunurilor, respectiv în momentul realizări lucrărilor sau prestaţiilor de servicii, moment care corespunde cu facturarea.

Efectele comerciale de primit reprezintă drepturile de creanţă stabilite pe bază de cambii, bilete la ordin, trate , waranturi, cec-uri şi alte efecte comerciale primite de la clienţi în contul creanţelor. Ele reprezintă forme de credit comercial acordat de unităţile patrimoniale terţilor şi instrumente de plată.

Lucrarea de fata isi propune sa abordeze din perimetrul contabilitatii tertilor latura „contabilitatii clientilor”.

1. INTRODUCERE ÎN CONTABILITATEA CLIENŢILOR

Relaţiile unităţilor patrimoniale cu alte persoane juridice şi fizice, conduc la creanţe şi datorii. Cea mai mare parte a creanţelor agenţilor economici sunt legate direct de exploatare, adică din acel domeniu care face obiectul principal al funcţionării lor. Creanţele faţă de clienţi rezultă ca urmare a vânzării producţiei, respectiv realizării lucrărilor şi a serviciilor şi au în contrapartidă venituri din exploatare.

Creanţele inteprinderi faţă de clienţii ei îşi au izvorul în schimbul de consimţământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului şi acceptată de către producător sau având ca bază contractele încheiate. Creanţele devin certe, sigure, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări şi în momentul realizării lor pentru lucrări şi servicii. Transferul de proprietate se produce, deci, în momentul livrări bunurilor, respectiv în momentul realizări lucrărilor sau prestaţiilor de servicii, moment care corespunde cu facturarea.

Pe baza facturii, creanţele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare în patrimoniu care corespunde cu valoarea lor nominală, adică cu totalul de plată adică valoarea sau preţul negociat plus TVA care se va aplica doar operaţiilor supuse impozitări. In cazul în care se acordă reduceri comerciale, valoarea nominală este dată de netul comercial, la care se va adăuga şi TVA. În situaţia în care se acordă clienţilor şi reduceri financiare, valoarea nominală a creanţei este dată tot de netul comercial, scontul acordat înregistrându-se separat ca şi o cheltuială financiară. Scontul va reduce valoarea creanţei iniţiale printr-o înregistrare ulterioară, cel mai adesea sconturile de decontare se acordă a posterior printr-o factură de reducere.

Creanţele în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuări operaţiunilor. Diferenţele de curs valutar, între data înregistrări creanţelor în devize şi data încasări lor, se înregistrează ca şi venituri sau cheltuieli financiare, după cum diferenţele sunt favorabile sau nefavorabile.

După perioada de timp la care se referă, creanţele şi datoriile se împart în:

• creanţe şi datorii pe termen scurt , cu perioadă de decontare mai mică de un an;

• creanţe şi datorii pe termen mediu, cu o perioadă de decontare între 1-5 Ani;

• creanţe şi datorii pe termen lung, cu o perioadă de decontare mai mare de 5 ani.

Creanţele şi datoriile pe termen lung şi mediu se încadrează în categoria imobilizărilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu, creanţe legate de participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung).

Creanţele pe termen scurt sunt generate de desfăşurarea activităţi de exploatare şi creanţele asimilate, care au în contrapartidă veniturile din exploatare şi conturile fără incidenţă asupra contului de rezultate şi cuprind: creanţe comerciale; creanţe din gestiunea titlurilor de plasament şi alte titluri de valori reprezentând componente ale trezoreriei; creanţe din decontări în cadrul grupului şi cu asociaţii, care mai sunt denumite şi creanţe în afara grupului de exploatare.

Pentru înregistrarea creanţelor se folosesc conturi din clasa 4 „ Conturi de terţi” din care face parte şi grupa de conturi: 41 „Clienţi şi conturi asimilate”.

Conturile de creante evidentiaza relatiile de decontare cu clientii si alte terte persoane privind creantele unitatii patrimoniale. Acestea au functie contabila de activ. {n debitul lor se inregistreaza crearea creantelor asupra tertilor privind bunurile v@ndute, efectele comerciale primite, avansurile si aconturile acordate, precum cele asupra actionarilor din operatiunile privind capitalul subscris si nevarsat. Se crediteaza la decontarea creantelor prin incasare sau anulare. Soldul conturilor este debitor si reprezinta creantele unitatii patrimoniale asupra tertelor persoane.

Prin structura sa, sistemul de conturi se diferentiaza pe categorii de creante, iar in cadrul fiecarei categorii conturile analitice se creeaza pe fiecare persoana fizica sau juridica.

De asemena, conturile analitice se grupeaza si pe termene de incasare iar creantele incerete sau in litigii sunt evidentiate distinct.

Pe exemplul contului 411 „Clienti”, mecanismul de functionare a conturilor de creante se prezinta astfel: