Contabilitatea creanțelor și datoriilor privind personalul, asigurările și protecția socială

Introducere

Mi-a făcut o deosebită plăcere să realizez această lucrare cu tema "Contabilitatea creanțelor și datoriilor privind personalul, asigurările și protecția socială", astfel să evidențiez o parte din multitudinea de informații primite de-a lungul celor trei ani de studiu a contabilității.

Consider că alcătuirea acestei lucrări , culegerea de materiale necesare realizării ei, efortul depus pentru buna structurare îmi vor fi de folos și la alte documente referitoare la contabilitatea datoriilor și creanțelor salariale și sociale, acte ce le voi întocmi în timpul carierei mele de contabil.

Aceasta este prima mea lucrare pe care am realizat-o privitor la cele studiate la contabilitate si îmi doresc să fi îndeplinit toate standardele cerute.

Am lucrat cu multă atenție, plăcere și devotament deoarece mi-a plăcut foarte mult tema dezbătută în această lucrare.

Contabilitatea este mai mult decât o materie în plus în orarul nostru de elevi, e o materie de viitor, iar atâta timp cât vor exista firme și asociații va exista și contabilitatea.

Mă bucur că am avut plăcuta ocazie să studiez această materie și să colaborez cu profesori bine pregătiți.

Cap. 1. Delimitări și fundamente teoretice privind datoriile și creanțele salariale și sociale

1.1. Delimitări și structuri privind decontările cu terți

Terții reprezintă în contabilitate persoanele fizice sau juridice cu care unitatea patrimonială intră în relații pentru realizarea obiectului său de activitate ( de exemplu :furnizori, clienți, salariați, bugetul statului .etc). Prin categoria de decontări cu acești terți sunt delimitate toate datoriiile și creanțele a căror durată de decontare este pe termen scurt.

Din punct de vedere financiar-contabil, datoriile reprezintă surse străine de finanțare pe termen scurt care funcționează din momentul nașterii angajamentelor față de terți și până în momentul plății lor. Toate datoriile ale căror termene de decontare depășesc un an sunt purtătoare de dobândă. Datoriile se pot concretiza în forme complexe și variate în cadrul unor relații de decontare ale unității patrimoniale care generează obligații față de persoane fizice sau juridice (furnizori, clienți, salariați etc) pentru livrările sau prestațiile ca echivalent al acestora, fie în cadrul unor obligații bănești ce decurg din reglementări legale (impozite și taxe la buget, contribuții la asigurări și protecția socială etc).

Ansamblul obligațiilor în relațiile cu terții constituie relațiile cu creditorii unei unități patrimoniale. Creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economică și urmează să primească un echivalent valoric sau o compensație.

Creanțele reprezintă drepturi cuvenite unui titular de patrimoniu sub forma unui echivalent valoric pentru valorile economice avansate temporar altor persoane fizice sau juridice. Acest echivalent ce urmează să-l primească poate reprezenta o sumă de bani, o lucrare sau un serviciu. De exemplu : pentru mărfurile vândute clienților echivalentul valoric constă într-o sumă de bani egală cu valoarea mărfii facturate, în schimb pentru un avans de bani acordat salariațiilor care se deplasează în interes de serviciu, echivalentul valoric primit constă în munca prestată care este evaluată prin însumarea cheltuielilor privind transportul, cazarea și diurna delegatului.

Ansamblul relațiilor unei unități patrimoniale cu terții ca persoane fizice sau juridice generate de operațiile privind valorile economice avansate temporar pentru care urmează să primească echivalentul valoric sau contraprestație, constituie debitorii unității patrimoniale respective.

Evidența relațiilor de decontare cu terții se ține cu ajutorul conturilor din clasa a 4-a din Planul de conturi general, denumită Conturi de terți.

Prin Planul general de conturi sunt delimitate următoarele categorii de datorii și creanțe pe termen scurt :

Datorii și creanțe - comerciale

- salariale

- sociale

- fiscale

1.2. Referențialul contabil. Standarde și reglementări contabile în domeniu

Standardele internaționale de raportare financiară sunt acele standarde emise de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB).

Primele situații financiare întocmite în conformitate cu IFRS sunt primele situații financiare anuale în care o entitate adoptă IFRS-urile și în care face o declarație de conformitate cu IFRS-urile explicită și fără rezerve.

Cel care adoptă pentru prima data IFRS-uri este acea entitate care adoptă pentru prima dată standardele IFRS ca referențial de elaborare a situațiilor financiare.

Costul istoric prin convenție desemnează valoarea utilizată în locul costului, pentru determinarea unei evaluări la cost istoric, atunci când acesta nu poate fi reconstituit cu ușurință.

Bilanțul de deschidere întocmit în baza IFRS-urilor reprezintă bilanțul elaborat în conformitate cu cerințele IFRS 1, cu începere de la data adoptării IFRS. În IFRS 1 se stipulează că cel care adoptă pentru prima data standardele IFRS să elaboreze un bilanț de deschidere ăi, deși nu este obligat să publice acest bilanț, se va considera în continuare ca fiind un bilanț de deschidere întocmit în conformitate cu IFRS.

Referențialul precedent se referă la orice bază de contabilizare (de exemplu, standardele naționale) pe care un adoptant pentru prima dată o aplică anterior adoptării standardelor IFRS.

Data de adoptare a IFRS-urilor se referă la începutul primei perioade pentru care o entitate prezintă informații comparative complete în conformitate cu IFRS-urile, în cadrul „primelor situații financiare întocmite în conformitate cu IFRS”.

Data de închidere este dată de sfârșitul ultimei perioade acoperită de către situațiile financiare intermediare sau anuale.