Contabilitatea de Gestiune în Unitatea SC Cristine AP SRL

ARGUMENT

În economia de piaţă, activitatea unei întreprinderi se desfăşoară în strânsă interdependenţă cu mediul în care funcţionează şi evoluează. Acest mediu de activitate îi oferă instrumente şi posibilităţi de acţiune, fiind în acelaşi timp supusă unor constrângeri specifice.

Indiferent de forma de proprietate sau de mărimea ei, întreprinderea îşi procură mijloacele de care are nevoie, îşi valorifică produsele şi/sau serviciile, efectuează încasări şi plăţi, într-un mediu de activitate care îi creează oportunităţile şi constrângerile generate mai ales de mediul financiar şi care, definesc obiectul gestiunii financiare.

Orice întreprindere se caracterizează prin deţinerea de capitaluri, prin punerea în mişcare a unei funcţii de producţie şi participarea la un complex de relaţii atât de natură internă între structurile organizatorice şi funcţionale proprii, cât şi de natură externă cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea prin raporturi continue cu: furnizorii, clienţii, cu băncile şi cu instituţiile financiare nebacare, cu piaţa capitalurilor, cu diferitele organe şi instituţii ale statului, în vederea atingerii obiectivelor sale.

În acest context, întreprinderea se distinge ca o entitate caracterizată de o combinaţie a unui ansamblu de factori angajaţi în scopul de a produce şi a schimba bunuri şi servicii cu ceilalţi agenţi economici.

Schimburile dintre diferiţii participanţi la activitatea firmei se fac pe bază de monedă, conturându-se viaţa financiară a întreprinderii. De aceste schimburi depinde funcţionarea procesului de producţie şi compoziţia capitalurilor. Orice schimb implică două mişcări de sens contrar: una generată de transferul de bunuri şi servicii şi cealaltă de transferul de resurse financiare. Cantitatea de bunuri sau monedă transferată într-o anumită perioadă ca urmare a transformărilor din cadrul procesului de producţie sau între diferiţii participanţi la viaţa financiară a întreprinderii, cu incidenţă asupra structurii şi valorii elementelor patrimoniale se numeşte flux. Spre deosebire, stocurile reflectă situaţia patrimonială la un moment dat, respectiv cantitatea de bunuri sau monedă măsurată la un anumit moment de timp.

Viaţa financiară a întreprinderii se desfăşoară într-un mediu de activitate în care se produc transferuri între de trei tipuri de fluxuri:

- fluxuri de intrare (imput-uri) reprezentate de transferurile de capitaluri (fluxuri financiare) şi bunuri (fluxuri reale) necesare producţiei;

- fluxuri de ieşire (output-uri) concretizate în produsele şi/sau serviciile fabricate (fluxuri reale) şi de capitaluri (fluxuri financiare);

- fluxurile autonome, fără contrapartida fizică în urma operaţiunilor de transfer.

I.Prezentarea firmei

Firma studiata in proiectul de fata va fi S.C. Christine AP S.R.L.

Metodele contabile pe care societatea S.C. Christine AP S.R.L. le-a aplicat pe parcursul anului 2009 sunt in conformitate cu legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata si modificata prin ordonanta guvernului nr.61/2001 si sunt relevante si credibile.

Societatea isi desfasoara activitatea in cadrul unui magazin situat in comuna Cosambesti,cu nr.de inregistrare J21/139/1997 si nr. de inregistrare fiscala RO 9475925.

Activitatea principala desfasurata este comert cu amanuntul in magazine nespecializate cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun.

O deosebita importanta in organizarea unei firme revine organizarii ansamblului de procese de munca ce se desfasoara in cadrul acesteia, cunoscuta sub denumirea de organizare procesuala.

In cadrul organizarii firmelor se pot delimita, in functie de sfera de cuprindere, doua maniere diferite de abordare si anume: organizarea ansamblului activitatilor unei intreprinderi si organizarea diferitelor activitati componente (productie, desfacere, marketing, aprovizionare etc.).

ORGANIGRAMA SOCIETATII

Societatea nu are filiale, intreprinderi asociate si nici nu detine titluri de participare la alte societati si are ca administrator pe Dumitrescu Luminita.

II.DEFINIREA CONTABILITATII

Contabilitatea este ştiinţa şi arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori" (Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1). Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, ştiinţifice şi practice sunt fără sfârşit atât în ceea ce priveşte cuprinderea fenomenelor economice cât şi al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate şi prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poţi să pretinzi că ştii totul.

Companiile, întreprinderile, instituţiile, societăţile de orice fel şi mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” şi situaţii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informaţii, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică - iar aceasta este contabilitatea.

2.1.Principalele forme de organizare contabilă

Contabilitatea întreprinderii (firmei) se organizează la nivelul întreprinderilor care produc bunuri, execută lucrări, prestează servicii. Contabilitatea firmei este organizată în dublu circuit, şi anume:

• contabilitatea financiară

• contabilitatea internă de gestiune

• contabilitatea instituţiilor publice este organizată la nivelul instituţiilor şi administraţiei publice, unităţilor publice autonome persoane juridice din învăţământ, sănătate, apărare, cultură şi artă etc. şi urmăreşte execuţia de casă a bugetului statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, gestiunea datoriilor publice şi alte operaţii financiare specifice sectorului neproductiv.

• contabilitatea naţională este organizată la nivelul economiei naţionale şi prezintă sintetic activitatea economică a unei naţiuni urmărind evoluţia indicatorilor macroeconomici, modificările în structura de ramură şi teritorială a economiei, mărimea şi structura avuţiei naţionale, relaţiile financiare şi fluxurile monetare. Contabilitatea naţională se obţine pe alte căi decât prelucrarea documentelor justificative, apelându-se la statistică, serii matematice, centralizări de situaţii financiare ale entităţilor juridice şi multe alte proceduri, toate însă respectând regulile contabile.

2.2DEFINIREA CONTABILITATII DE GESTIUNE SI CONTABILITATII FINANCIARE

Contabilitatea financiară furnizează informaţii sintetice care se finalizează în situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţie de fluxuri de trezorerie, situaţia modificărilor capitalurilor şi politici financiare şi note explicative. Aceste situaţii prezintă poziţia financiară a întreprinderii, performanţa şi modificarea poziţiei financiare.

Datele furnizate de contabilitatea financiară se adresează utilizatorilor externi (investitorii de capital, creditorii, clienţii, instituţiile statului, băncile, personalul) şi utilizatorilor interni (managerilor) pentru analize financiare.

Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii analitice de detaliu referitoare la eficienţa utilizării factorilor de producţie. Prin contabilitatea de gestiune se determină costul de producţie pe produs, lucrare sau serviciu (P, L, S), costul pe centre de responsabilitate, costul diferitelor funcţiuni, rezultatele analitice (pe produs, lucrare sau serviciu şi pe centre). Ea furnizează informaţii de natură economică exprimate atât în unităţi monetare cât şi nemonetare (fizice).

III.OBIECTUL CONTABILITATII

Concepţia juridică consideră că obiectul contabilităţii îl formează patrimoniul unui subiect de drept, privit prin prisma relaţiilor juridice, adică drepturi şi obligaţii pecuniare ale unei persoane fizice sau juridice, în corelaţie cu obiectele (bunurile, valorile) corespunzătoare.

Concepţia economică defineşte ca obiect al contabilităţii circuitul capitalului privit sub aspectul destinaţiei lui, respectiv capital fix şi capital circulant, şi sub aspectul modului de dobândire, respectiv capital propriu şi capital străin (atras şi împrumutat).

Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice sau juridice (subiecţi de drept), precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de acestea.