Contabilitatea decontărilor cu partenerii de afaceri la SC Atto 2002 SRL

CAP. 1. ORGANIZAREA ACTUALĂ A CONTABILITĂŢII

Importanţa definirii obiectului de studiu al unei discipline constă în faptul că prin aceasta se indică în mod precis sfera preocupărilor sale ştiinţifice şi i se fixează locul pe care-l ocupă în procesul cunoaşterii umane.

1.1 CONCEPŢII CU PRIVIRE LA OBIECTUL CONTABILITĂŢII

Ca ştiinţă, contabilitatea şi-a conturat de-a lungul secolelor, mai mult sau mai puţin complet, conţinutul şi sfera de cuprindere a obiectului de studiu.

Prima definiţie a obiectului contabilităţii aparţine lui Luca Paciolo, formulată la Veneţia în 1494 în lucrarea de matematică şi geometrie “Suma de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalità ” în care include “Tractatus de computis et scripturis”; adică “Tratat de contabilitate în partidă dublă”. El consideră ca obiect al contabilităţii “tot ceea ce după părerea negustorului îi aparţine pe lume (avere mobilă şi imobilă), precum şi toate afacerile mari şi mărunte în ordinea în care au avut loc”, intelegând că averea, prin substanţa sa se constituie din bunuri economice, iar afacerile se referă la actele de comerţ şi financiare, în cadrul cărora se mişcă aceste bunuri.

În jurul obiectului contabilităţii, în evoluţie istorică, s-au purtat numeroase discuţii şi controverse. Pornind de la definiţia lui Luca Paciolo, s-au emis numeroase formulări prin care s-a definit obiectul contabilităţii, fără ca una din ele să se bucure de o adeziune unanimă ca urmare a poziţiei pe care s-au situat şi a opticii adoptate de cercetători.

Ideile din tratatul lui Luca Paciolo au influenţat timp de peste trei secole lucrările de contabilitate ale autorilor din diferite ţări ale Europei, prin care aceştia demonstrează importanţa aplicării principiilor contabilităţii în toate domeniile vieţii economice.

O serie de autori au considerat contabilitatea ca o ramură a matematicii al cărui obiect de studiu îl constituie studiul conturilor. Alţi autori au privit contabilitatea ca o stiinţă a patrimoniului, fundamantându-i obiectul de pe poziţii juridice, sau ca o ştiinţă a administraţiei care studiază faptele administrative în vederea sprijinirii conducerii pentru atingerea scopurilor propuse.

Astfel, în literatura contabilă s-au conturat trei concepţii privind obiectul contabilităţii:

-concepţia administrativă;

-concepţia juridică;

-concepţia economică.

În concepţia administrativă, care aparţine scolii italiene (E.Pisani, G.Massa, V.Gitti) obiectul contabilităţii constă în reflectarea şi controlul valoric al faptelor administrative în vederea obţinerii de efecte economice maxime cu eforturi minime.

Concepţia juridică, dominată de şcoala germană (Fr. Hügli, R.Reisch, I.C.Kreibig) preluată în ţara noastră de prof.G.Trancu Iasi, S.Iacobescu, A. Sorescu, consideră obiectul contabilităţii patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, privit din punct de vedere juridic, adică a drepturilor şi obligaţiilor pecuniare (materiale) în corelaţie cu obiectele (bunuri, valori) corespunzătoare. În această concepţie, contabilitatea este ştiinţa înregistrării egalităţii de schimb din patrimoniul unei persoane.

Critica acestei concepţii relevă faptul că ea restrânge raza de acţiune a obiectului contabilităţii la sfera circulaţiei şi faptul că nu caută să explice relaţiile juridice de natura drepturilor şi obligaţiilor pornind de la fenomenele economice care le generează, ci consideră că activitatea economică ar fi generată de relaţiile juridice.

Concepţia economică, larg răspândită în şcolile de contabilitate din Europa (Fr.Schär, R.P.Coffy, E.Leautey, A.Gibert, I.Evian, C.Pantu, D.Voina) defineşte obiectul contabilităţii ca circuit al capitalului privit sub aspectul destinaţiei lui (capital fix si circulant) şi al modului de dobândire (capital propriu şi capital străin).

Coffy arată că în obiectul contabilităţii intră “soluţionarea următoarelor probleme: dat fiind un capital compus de o manieră comună, destinat a fi folosit în mod succesiv , total sau în parte, în diverse întrebuinţări şi a suferi din anumite cauze modificări în mărimea şi natura lui, ea trebuie să urmărească acest capital în transformările lui succesive după voinţa, natura şi poziţia fiecărei din părţile sale, sporirile şi reducerile pe care le-a suferit, să facă cunoscute cauzele acestor variaţii şi partea ce fiecare cauză a avut-o, fie în efectul total, fie în fiecare efect parţial”.

Schär consideră ca obiect al contabilităţii “mişcarea capitalului individual, circuitul valoric şi cantitativ al bunurilor unei întreprinderi individuale, precum şi cheltuielile şi veniturile acesteia ".

C.Pantu consideră că obiectul contabilităţii nu-l constituie simpla înregistrare a operaţiilor economice, ci cu ajutorul ei calculăm după anumite reguli şi forme mersul şi rezultatul activităţii economice a unui comerciant sau intreprinderi .

Voina arată că obiectul contabilităţii cuprinde şi elemente pe care le furnizează tipurile de organizaţii care nu îndeplinesc funcţiuni de ordin economic, rezultând că în obiectul contabilităţii nu intră numai întreprinderile economice ci şi instituţiile bugetare.

În accepţiunea lui Evian, contabilitatea nu se rezumă numai la înregistrarea în conturi a operaţiilor economice ci obiectul ei se întregeşte cu calculaţia costurilor, calculul comparativ (statistic) şi calculul preliminar (bugetar) .

Ea asigură astfel pe lângă înregistrarea operaţiilor economice în conturi, urmărirea permanentă a întregii activităţi a întreprinderii.

Problema definirii obiectului contabilităţii a fost reluată şi în economia centralizată. Definiţiile emise au ca trăsătură comună procesul reproducţiei lărgite, unele deosebindu-se prin elemente specifice în funcţie de criteriile folosite. Printre criteriile utilizate pentru definirea obiectului contabilităţii se numără:

-mijloacele economice cu relaţiile economice corespunzătoare lor;

-existenţa şi mişcarea mijloacelor economice;

-transformarea lor în cadrul procesului reproducţiei lărgite şi stabilirea rezultatului final al acestor mişcări şi transformări;

-existenţa şi mişcarea mijloacelor economice, a rezultatelor obţinute ca urmare a proceselor economice, privite sub aspectul componenţei şi provenienţei lor;

-consumul de muncă vie şi remunerarea ei;

-mişcările de valori provocate de fenomenele economice şi de raporturi juridice.

Ţinând seama de definirea obiectului contabilităţii în evoluţia istorică şi de particularităţile acesteia în economia de piaţă, în definirea obiectului contabilităţii trebuie să se aibă în vedere: patrimoniul privit sub aspect economic şi juridic, rezultatele activităţii agentilor economici.

În ţara noastră, potrivit legislaţiei contabile, obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile unităţilor patrimoniale, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiilor patrimoniale efectuate, cheltuielile şi veniturile şi rezultatele obţinute de acestea.

1.2. CONTABILITATEA LA GRANIŢA DINTRE ŞTIINŢĂ ŞI TEHNICĂ

Originile contabilităţii se pierd undeva la hotarul dintre istoria "cunoscută" şi partea încă neclară a istoriei societăţii româneşti. Dacă încă din cele mai vechi timpuri oamenii au simţit necesitatea de a evidenţia, nu acelaşi lucru se poate spune despre necesitatea de a contabiliza în accepţiunea modernă a actului contabil. S-ar putea afirma că tehnica contabilă a evoluat odată cu necesităţile create de către dezvoltarea societăţii.

În contextul de abordare istorică a contabilităţii, cu greu se poate vorbi de o ştiinţă contabilă în decursul timpului. Abordarea ştiinţă sau tehnică nu poate fi luată în considerare în mod serios decât în ultimul secol de maturizare, chiar de creştere "forţată" a ceea ce înseamnă contabilitatea.

Abordarea -contabilitatea ca o artă-poate fi avută în vedere încă de la afirmarea şi utilizarea primelor registre de evidenţă a operaţiilor economice. Probabil, că în lipsa unui sistem contabil bine închegat , o artă a prezentării evenimentelor economice, şi implicit contabile, a marcat un moment sau altul , în cadrul unei comunităţi omeneşti.

Există păreri care definesc contabilitatea în funcţie de cu totul alte coordonate:

Contabilitatea este un serviciu creat în scopul acumulării,

măsurării şi comunicării informaţiilor financiare ale unei entităţi economice, în scopul luării deciziilor.