Contabilitatea Decontărilor cu Salariații la SC Starmod SA Suceava

CAPITOLUL 1

PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ

1.1. Conţinut, trăsături, funcţii ale pieţei forţei de muncă

Factorul muncă – condiţie generală a oricărei activităţi – se asigură, ca şi ceilalţi factori de producţie, prin intermediul pieţei.

Piaţa muncii funcţionează după acelaşi mecanism ca şi piaţa unui bun. Structurile ei pot fi analizate sub forma tuturor modelelor şi tipurilor de piaţă: concurenţă perfectă, monopol, monopson, monopol-monopson, concurenţă monopolistică, oligopol, oligopson, oligopol-oligopson. Totodată, fiind principala componentă a pieţei factorilor, structurile şi principiile de funcţionare sunt asemănătoare cu cele ale celorlalte componente, piaţa resurselor naturale şi piaţa capitalului. Ca şi aceste componente, piaţa muncii asigură derularea fluxurilor reale şi monetare, desfăşurarea proceselor de producţie, distribuire şi consum. Dar, avînd în vedere că în cadrul posesorilor de factori ponderea cea mai mare o deţin lucrătorii salariaţi, ca salariul are cea mai mare pondere în totalul veniturilor realizate, piaţa muncii determină în ultimă instanţă volumul şi structura bunurilor produse, precum şi procesul de distribuire a acestor bunuri.

În general, piaţa muncii reprezintă spaţiul economic în care tranzacţionează în mod liber utilizatorii de muncă (deţinătorii de capital) în calitate de cumpărători şi posesorii resursei de muncă, în calitate de vânzător, în care, prin mecanismul preţului muncii al concurenţei libere între agenţii economici, al altor mecanisme specifice se ajustează cererea şi oferta de muncă.

Într-o formulare restrânsă, piaţa muncii este expresia reglării cererii şi ofertei de muncă prin deciziile libere ale agenţilor economici

Agenţii economici întâlniţi pe piaţa muncii sunt:

a) ofertanţii, respectiv cei ce oferă marfa reprezentată de capacitatea de muncă şi competenţa profesională, contra unui anumit preţ stabilit de piaţă;

b) cumpărătorii, adică întreprinderile care au nevoie de muncă, într-o anumită cantitate şi structură profesională, pentru a-şi desfaşura activitatea şi pentru care sunt dispuşi să plătească preţul specific-salariul;

c) intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate într-o gama largă de servicii, prin intermediul cărora ofertanţii sunt puşi în contact cu cumpărătorii de muncă şi care, evident, pentru serviciile lor solicită un preţ.

Rezultatul tranzacţiei pe piaţa muncii se materializează în contractul de angajare şi în salariu.

Deci, piaţa forţei de muncă sau a factorului muncă este constituită din indivizi care cumpără şi vând forţa de muncă şi din angajamentele care fac posibilă desfăşurarea acestor activităţi.

Aceşti indivizi beneficiază de timp liber şi de timp de muncă. Din punct de vedere economic timpul liber reprezintă timpul cheltuit în alte activităţi decât cea economică (munca). În timp ce primul permite dezvoltarea personalităţii umane, timpul alocat muncii permite obţinerea venitului, ce este folosit pentru acoperirea trebuinţelor de consum. La rândul său, venitul este împărţit între consum şi economii, care la rândul lor include în final şi investiţii productive.

Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta.

Ea funcţionează în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scară mondială.

Orice activitate, care se iniţiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total de muncă necesar activitaţilor dintr-o ţară pe o perioadă dată. Dar ea nu constituie în întregime o cerere care se exprimă (manifestă) pe piaţa muncii. Condiţia generală pentru ca nevoia de muncă să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu se includ activităţile care se pot realiza de către femeile casnice, miliari în termen, studenţi, alţi nesalariaţi.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă.

Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.

Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităţilor de muncă existente în societate, adică a volumului de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă a ţării respective, în perioada dată. Şi în acest caz, trebuie să avem în vedere că nu toate disponibilităţile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează să fie remunerate, salarizate.