Contabilitatea Deozitelor Interbancare si ale Clientelei

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Contabilitatea Deozitelor Interbancare si ale Clientelei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 112 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

CAPITOLUL I 3
IMPORTANŢA RAIFFEISEN BANK ÎN STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR DIN ŢARA NOASTRĂ 3
1.1 Prezentarea generală a Raiffeisen Bank 3
1.1.1 Etape în evoluţia băncilor cu profil agricol 3
1.1.2 Aspecte privind înfiinţarea şi evoluţia Băncii Agricole 5
1.1.3 Locul şi rolul Raiffeisen Bank S.A. în activitatea bancară din România 7
1.2 Produsele şi serviciile bancare 10
1.3 Structura organizatorică şi operaţională 13
1.4 Organizarea şi funcţionarea compartimentului de contabilitate 17
1.4.1 Aspecte normative privind organizarea contabilităţii agenţilor bancari 17
1.4.2 Atribuţiile compartimentului de contabilitate 19
CAPITOLUL II 22
PARTICULARITĂŢILE GESTIUNII PASIVELOR ŞI ACTIVELOR BĂNCII RAIFFEISEN BANK S.A. ROMAN 22
2.1 Principiile organizării activităţii bancare 22
2.2 Managementul operaţiunilor pasive 24
2.3 Managementul operaţiunilor active 25
2.4 Importanţa atragerii de depozite de la persoanele fizice şi juridice 27
CAPITOLUL III 31
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DEPOZITELOR INTERBANCARE 31
3.1 Contabilitatea depozitelor la bănci 31
3.2 Contabilitatea depozitelor altor bănci 35
3.3 Contabilitatea creanţelor restante şi îndoielnice 38
aferente depozitelor interbancare 38
3.4 Contabilitatea provizioanelor pentru creanţe din operaţiuni cu depozitele interbancare 46
CAPITOLUL IV 49
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DEPOZITELOR CLIENTELEI 49
4.1 Contabilitatea depozitelor la vedere 50
4.2 Contabilitatea depozitelor la termen 51
4.3 Contabilitatea depozitelor colaterale 54
4.3.1 Aspecte de tehnică a depozitelor colaterale 54
4.3.2 Contabilitatea depozitelor colaterale 60
4.4 Contabilitatea certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii 68
4.5 Reflectarea în contabilitate a creanţelor restante şi îndoielnice din operaţiuni cu depozitele clientelei 74
4.6 Contabilitatea provozioanelor pentru creanţe din operaţiuni cu depozitele clientelei 82
CAPITOLUL V 84
PERFECŢIONAREA CONTABILITĂŢII DEPOZITELOR BANCARE 84
5.1 Posibilităţi de utilizare a tehnicii moderne de calcul în domeniul contabilităţii depozitelor bancare 85
5.1.1 Importanţa utilizării calculatoarelor în domeniul contabilităţii 85
5.1.2 Prezentarea sistemului informaţional al Agenţiei Raiffeisen Bank S.A. Roman 88
5.1.3 Aplicaţie practică privind constituirea depozitelor interbancare 91
5.2 Analiza financiară a indicatorilor de performanţă şi risc bancar 99
5.3 Controlul bancar al operaţiunilor privind depozitele interbancare şi ale clientelei 103
CONCLUZII ŞI PROPUNERI 107
BIBLIOGRAFIE 110

Extras din document

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA RAIFFEISEN BANK ÎN STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR DIN ŢARA NOASTRĂ

1.1 Prezentarea generală a Raiffeisen Bank

1.1.1 Etape în evoluţia băncilor cu profil agricol

Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare. Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786 şi 1855 şi reprezintă 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere.

Prima instituţie cu profil agricol a fost Creditul Funciar Rural. La consultarea din 30 octombrie 1872, delegaţii, aleşi de proprietarii români, au adresat Ministerului de Finanţe o cerere pentru concesiunea creditului funciar, anexând un proiect de statut şi unul de lege . După îndelungate discuţii şi cu unele modificări, proiectul de lege a fost votat la 5 aprilie 1873 şi astfel a luat fiinţă Creditul Funciar Rural Bucureşti, constituit pe baza principiului asociaţiei directe şi a garanţiei mutuale a proprietarilor de terenuri. Creditul Funciar Rural, destinat să acorde credite pe termen lung, ne permite să vorbim, pentru prima dată, de o politică de credite în ţara noastră.

După Unirea Principatelor s-au vehiculat o serie de proiecte de înfiinţare a unei bănci centrale, astfel că la 17 aprilie 1880 a fost creată Banca Naţională a României, concepută din punct de vedere organizatoric, după modelul Băncii Naţionale a Belgiei . Înfiinţarea BNR a constituit un pas important în organizarea finanţelor, a sistemlui bănesc şi a celui de credit. Înfiinţarea acestei bănci a pus bazele formării sistemului bancar în România.

Pentru mica agricultură, pe lângă Creditul Funciar Rural, în anul 1881, au luat fiinţă Casele de Credit Agricol, reprezentând prima încercare de creare a unor instituţii de credit specializat, prin intervenţia directă a statului. Aceste Case au fost constituite în 32 de judeţe, sub formă de societăţi aninime. Operaţiunile Caselor de Credit Agricol constau, pe de o parte, în primirea de depuneri de economii şi, pe de altă parte, în scontarea de poliţe şi acordarea de împrumuturi pe gaj. Aceste Case au funcţionat 11 ani. Neatingându-şi scopul, în 1892, Casele de Credit Agricol au fost desfiinţate şi au fost obligate să restituie statului, judeţelor şi acţionarilor capitalurile, fiind înlocuite prin organizaţia de stat centralizată Creditul Agricol.

Creditul Agricol din Bucureşti a funcţionat în cadrul Ministerului Finanţelor între anii 1893 – 1907, cu un capital social subscris în întregime de stat, fiind sprijinit şi de Banca Naţională, prin credite în cont curent. Creditul Agricol a activat în judeţe prin fostele unităţi ale Caselor de Credit Agricol, pe care le-a transformat în sucursale ale sale. Volumul redus al depunerilor din economii, demonstrând lipsa de interes a populaţiei, posibilităţile economice reduse ale acesteia, precum şi lipsa de iniţiativă şi slaba pregătire de specialitate a personalului, au făcut ca această instituţie, după o scurtă existenţă, să fie pusă în lichidare în 1906, încetându-şi, de fapt, activitatea în 1907, iar lichidarea s-a terminat în 1912.

Volumul mic şi termenele reduse ale creditelor acordate de Creditul Agricol au determinat constituirea primei instituţii de credit funciar rural pe termen lung pentru săteni, Casa Rurală, înfiinţată la 22 iulie 1908. De asemenea, în martie 1915, au fost create Casele Judeţene de Împrumut pe Gaj a Agricultorilor care nu aveau capital propriu, dar prin legea de înfiinţare au fost autorizate să-şi procure resursele financiare din împrumuturi de la BNR.

Referitor la organizaţiile de credit prezentate, care nu au putut satisface corespunzător nevoile de credit ale micilor gospodării agricole, s-a născut ideea formării unor organizaţii de credit cooperatiste. La noi, prima Bancă Populară Cooperativă s-a înfiinţat în Urziceni – Ialomiţa, dar, deşi primită cu neîncredere de oficialităţile vremii, în decurs de 8 ani, s-au mai înfiinţat încă 21 de bănci populare. Acestea erau organizate ca societăţi comerciale cu personaliate juridică şi erau îndrumate, controlate şi finanţate prin organizaţia de stat “Casa centrală a băncilor populare săteşti” – instituţie de stat menită să înlocuiască Creditul Agricol şi să administreze creditul obţinut de la Banca Naţională şi, în acelaşi timp, să exercite controlul şi îndrumarea băncilor populare. Ea a coordonat cooperaţia de credit din România până în anul 1919. Băncile Populare, prin intermediul centralei acestor bănci, au intrat sub tutela statului, nemaiputând acţiona independent, ceea ce a determinat

înfiinţarea, începând cu 1907, a Băncilor Federale care au fost o expresie a autonomiei mişcării cooperatiste.

Institutele bancare pentru creditarea agriculturii (Creditul Funciar Rural, Casele Rurale, Casele judeţene şi cooperativele de credit) au continuat activitatea şi după primul război mondial.

Prin legea din 18 martie 1931, s-a constituit, sub formă de societate anonimă, Creditul Ipotacar al României. Prin legea din 23 iunie 1938, Banca Centrală Cooperativă, împreună cu alte patru centre cooperative, s-au transformat în Institutul Naţional al Cooperaţiei care a preluat atât finanţarea , cât şi controlul cooperaţiei.

Din iniţiativa statului a luat fiinţă Institutul Naţional de Credit Agricol (Creditul Naţional Agricol), destinat să spijine agricultura mică şi mijlocie. Prin legea din 7 ianuarie 1939, instituţiei i s-a schimbat numele în Banca pentru Industrializarea şi Valorificarea Produselor Agricole (BINAG), lărgindu-i câmpul de acţiune. Prin decretul lege din 20 noiembrie 1940, BINAG a fost transformată în Creditul Naţional Agricol, care, deşi cu un plan vast de finanţare şi creditare şi cu privilegii acordate de stat, a avut, totuşi, o activitate modestă faţă de posibilităţi şi n-a putut soluţiona marile nevoi ale pieţei ţărăneşti.

În luna august 1948, prin decretul nr. 197, băncile şi instituţiile de credit capitaliste au fost dizolvate şi puse în stare de lichidare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contabilitatea Deozitelor Interbancare si ale Clientelei.doc