Contabilitatea firmelor de construcții

1. Contabilitatea capitalurilor

Conceptul de capital ocupă un loc de seamă în ştiinţa şi practica economică. Formele şi accepţiunile date acestui concept sunt numeroase şi, uneori, contradictorii sau discutabile. Vom porni de la una din definiţie generale, aparţinând cunoscutului profesor american de economie, Paul A. Samuelson, laureat al Premiului Nobel pentru economie, potrivit căruia, prin capital, în teoria economică, înţelegem unul din cei trei factori de producţie, constând din bunuri productive de uz îndelungat, utilizate în producerea altor bunuri iar în contabilitate şi finanţe, desemnând suma de bani investită în acţionarii unei corporaţii, în schimbul căreia aceştia obţin acţiuni ale acestei corporaţii” .

Autorii francezi Yves Bernard şi Jean-Claude Colli dau următoarele definiţii: „Capital: La origine: Elementul principal al unei datorii, în opoziţie cu dobânda. Prin extensie: Patrimoniul deţinut de o persoană, la care se poate raporta un venit.

Toate înţelesurile particulare ale termenului derivă din aceste două sensuri fundamentale” .

„Înţelesurile particulare” sunt aşa de multe, încât trebuie să ne rezumăm la cele mai uzuale: capital bănesc şi capital tehnic; capital fix şi capital circulant; capital de exploatare şi capital financiar, capital individual şi capital social; capital statutar ş.a. Multe dintre acestea au fost explicate în lecţiile de teorie economică şi stau la baza noţiunilor din contabilitate.

Cu toate acestea, în contabilitate, noţiunea de capital are şi determinări specifice, utilizându-se nu de puţine ori la plural.

Astfel, în sensul cel mai general, prin capitaluri, în contabilitate se înţelege totalitatea surselor de care dispune o întreprindere pe termen mediu şi lung şi pe care le utilizează în activitatea pe care o desfăşoară. Ele cuprind: a) capitalul propriu; b) capitalul împrumutat.

Capitalul propriu reprezintă „dreptul acţionarilor în activele întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor acestei” sau, în concepţia standardelor internaţionale, „interesul rezidual în activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor sale”,(potrivit formulei:Cp = Active – Datorii).

Trebuie precizat că această definiţie vizează capitalul propriu net, care apare în finalul situaţiei financiare anuale. Reglementările contabile actuale, amortizate cu directivele europene, reiau prima dintre definiţiile de mai sus, capitalurile proprii cuprinzând:

- aporturile de capital;

- primele de capital;

- rezervele;

- rezultatul reportat;

- rezultatul exerciţiului financiar.

În această enumerare există o identitate între noţiunea de capitaluri proprii şi cea de surse proprii.

Contabilitatea capitalurilor se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 1, intitulată „Conturi de capitaluri”. Ea cuprinde următoarele grupe de conturi:

10 Capital şi rezerve

11 Rezultatul reportat

12 Rezultatul exerciţiului financiar

13 Subvenţii pentru investiţii

15 Provizioane

16 Împrumuturi şi datorii asimilate.

Indiferent de formă, prin capital propriu se înţelege totalitatea sumelor şi bunurilor exprimate în bani puse în mod permanent la dispoziţia unei societăţi generatoare de profit.

Organizarea Contabilităţii formării şi mişcării capitalului societăţii comerciale are la bază atât prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată cât şi pe cele ale Legii nr. 31/1990 republicată; ea are în vedere tipurile de operaţiuni implicate şi se bazează pe o serie de principii:

a) înfiinţarea unei societăţi comerciale antrenează înregistrarea atât a actelor juridice care adu incidenţe financiare , cât şi a operaţiunilor implicate.

Prima dintre acestea este dată de formarea capitalului şi reflectarea lui în contabilitate la înfiinţarea societăţii comerciale.

Principiul general cunoscut de normele legale în vigoare este cel potrivit căruia „capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a societăţii şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital”.

b) Operaţiunile legate de formarea şi mărirea capitalului, care fac obiectul înregistrărilor în contabilitate, sunt:

1. subscrierea capitalului;

2. vărsarea capitalului subscris;

3. lansarea şi subscrierea de noi acţiuni;

4. încorporarea rezervelor la capital şi alte operaţiuni, potrivit legii.

c) operaţiunile care se înregistrează în contabilitate cu privire la micşorarea capitalului sunt, în principal, următoarele:

1. reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare a retragerii unor acţionari/asociaţi;

2. răscumpărarea acţiunilor:

3). Acoperirea pierderilor din anii precedenţi ş.a.

d) În cazul fuziunii sau încetării activităţii unei unităţi patrimoniale, înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor determinate de aceste transformări se face pe baza documentelor corespunzătoare.

În cazul fuziunii, principalele operaţiuni care se înregistrează în contabilitate sunt:

- majorarea capitalului la unitatea patrimonială cu care are loc fuziunea (unitatea absorbantă);

- evaluarea părţilor de contribuţie ale societăţilor şi stabilirea parităţii între acestea, precum şi alte operaţiuni conform contractului de fuziune.

e) În cazul lichidării, se înregistrează în contabilitate următoarele operaţiuni legate de lichidare.

f) Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor legate de lichidarea unităţii patrimoniale se efectuează în registre contabile distincte, care se întocmesc potrivit regulilor stabilite pentru registrele folosite în mod curent.

g) Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor subscrise şi vărsate, domiciliul etc.; pentru aceasta se utilizează „Registrul acţionarilor”, respectiv „registrul asociaţilor”.

În baza prevederilor Legii nr. 31, societatea pe acţiuni se poate constitui numai dacă întregul capital a fost subscris şi fiecare acceptat a vărsat cotele din prima tranşă a valorii acţiunilor subscrise.