Contabilitatea Fluxurilor de Trezorerie

CAPITOLUL 1 TREZORERIA ÎNTREPRINDERII ŞI FLUXURILE

DE TREZORERIE

1.1 Concepte de bază privind trezoreria întreprinderii

Varietatea şi complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei creează un amplu câmp de analiză şi dezbatere pentru specialiştii şi practicienii domeniului, cu atât mai mult, cu cât acest subiect influenţează în mod practic activităţile desfăşurate de toţi agenţii economici.

În perioadele de slăbire a pieţei financiare, de reducere a autofinanţării şi de creştere a inflaţiei, de limitare a creditului şi de creştere a ratei dobânzilor, devine tot mai relevant rolul pe care îl are trezoreria în viaţa unei entităţi economice.

În contextul actual al economiei româneşti, literatura de specialitate abordează din ce în ce mai mult, la nivel conceptual, principalele instrumente, tehnici şi chiar soluţii, general sau parţial valabile, prin intermediul cărora se poate asigura un echilibru economic şi financiar la nivel microeconomic.

1.1.1 Definirea conceptului de trezorerie

În general, prin trezorerie se înţelege ansamblul operaţiilor băneşti şi financiare pe care le efectuează o unitate patrimonială în scopul asigurării mijloacelor băneşti necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii sale economice

Luând în considerare factorul timp, la operaţiile financiare se disting două mari categorii de operaţii:

- operaţii financiare care generează angajamente pe termen lung, acestea fiind asimilate operaţiilor de capital (credite pe termen lung, împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni etc.);

- operaţii financiare cu caracter operaţional pentru asigurarea lichidităţilor şi efectuarea decontărilor curente

Importanţa mijloacelor băneşti rezultă din funcţiile pe care le îndeplinesc banii, astfel: sunt măsură a valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor – parte a patrimoniului fiecărei unităţi, precum şi a patrimoniului naţional – funcţie care se realizează prin etalonul preţurilor; sunt mijloc de circulaţie a bunurilor permiţând evaluarea şi astfel schimbul mărfurilor între vânzători şi cumpărători; sunt mijloc de plată şi de decontare a datoriilor şi a drepturilor între partenerii de afaceri, precum şi de decontare a sumelor cuvenite angajaţilor, statului şi altor organisme interne şi internaţionale, sunt mijloc de tezaurizare, atât de către unităţile patrimoniale în scopul cumpărării unor bunuri de folosinţă îndelungată, cât şi sau efectuării unor plasamente aducătoare de venituri suplimentare; bani universali folosind la evaluarea operaţiilor de comerţ exterior şi a altor relaţii externe, precum şi comparaţii ale diverşilor indicatori în cadrul economiei naţionale.

Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere, şi anume:

- organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezintă o parte componentă în organigrama unei entităţi economice, căruia îi revin sarcini şi atribuţii, care are personal de specialitate şi care funcţionează după reguli bine stabilite;

- structural, în funcţie de elementele patrimoniale componente ale acesteia

Din punct de vedere organizatoric, în cursul evoluţiei vieţii economice, conceptul de trezorerie a cunoscut mai multe interpretări, generate de rolul pe care l-a avut pe o anumită treaptă de dezvoltare a economiei. Iniţial, funcţionarea serviciului trezoreriei sau a unui responsabil ce purta acest nume făcea dovada existenţei unei mari discreţii asupra întreprinderii. În schimb, necesitatea de a încredinţa unei persoane competente activitatea de supraveghere a relaţiilor cu băncile era recunoscută şi astfel, funcţia clasică de casier este adaptată utilizării mijloacelor de plată bancare. În interiorul întreprinderii, trezorierul era dependent de serviciile contabilităţii de unde îşi prelua informaţiile necesare. Calitatea de controlor al conturilor bancare şi al lichidităţilor nu dădea trezorierului posibilitatea de a participa la deciziile de gestionare a întreprinderii, situaţie care se va schimba treptat pe măsură ce va fi acceptat principiul trezorerie zero în desfăşurarea activităţii economice la nivel microeconomic. Din acel moment, trezorierul a avut un obiectiv clar: menţinerea conturilor bancare cât mai aproape posibil de zero, astfel încât cheltuielile financiare şi costurile de oportunitate legate de soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi să fie minime. Treptat, trezoreria se organizează într-un serviciu complet a cărui activitate nu se limitează la luarea unor măsuri, ci include şi o activitate de contabilizare, de prelucrare administrativă ( back-office) a informaţiei, precum şi de control. Astfel trezorierul se situează în centrul unui sistem de informaţii specific, manipulând date de natură contabilă, extracontabilă sau previzionale.