Contabilitatea imobilizărilor corporale

CAP 1:CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR

1.1. DEFINIREA ŞI STRUCTURA IMOBILIZĂRILOR

O componentă importantă a patrimoniului agenţilor economici o constituie capitalul imobilizat în bunuri şi valori destinate să deservească activitatea pe o perioadă mai mare de un an şi care, în majoritatea lor, se consumă treptat.

Elementele patrimoniale de această natură sunt denumite imobilizări sau active imobilizate şi constituie suportul tehnico-material şi financiar necesar desfăşurării activităţilor cu caracter productiv şi prestări servicii, precum şi celor din alte domenii de activitate. Ele reprezintă elemente indispensabile pentru realizarea obiectului de activitate al unităţilor patrimoniale, caracterizându-se prin aceea că se folosesc o perioadă îndelungată şi nu se consumă la prima utilizare, iar valoarea pe care o au se recuperează de regulă în mod eşalonat, prin includerea în cheltuieli.

De altfel, în Regulamentul contabil se arată că "activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale, care nu se consumă la prima utilizare".

Pentru organizarea contabilităţii imobilizărilor se are în vedere conţinutul lor economic, în funcţie de care sunt delimitate următoarele categorii importante sau obiecte de evidenţă: imobilizări necorporale, corporale, în curs şi financiare.

a. Imobilizările corporale, denumite şi imobilizări materiale sau active fixe, sunt constituite din terenuri şi mijloace fixe.

Terenurile cuprind atât terenurile propriu-zise, cât şi amenajările de terenuri, iar ca obiect de evidenţă este considerat fiecare teren încadrat într-o grupă sau categorie, după cum urmează: terenuri agricole şi silvice; terenuri fără construcţii; terenuri cu zăcăminte; terenuri de construcţii; alte terenuri.

Mijloacele fixe sunt încadrate în 6 grupe principale [1] şi anume: 1- Construcţii; 2-Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru); 3-Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; 4- Mijloace de transport; 5-Animale şi plantaţii; 6-Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.

În categoria mijloacelor fixe se încadrează orice obiect singular sau complex de obiecte ce se utilizează în mod independent şi îndeplineşte cumulativ următoarele două condiţii:

- are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre de Guvern, care în prezent este de 5.000 lei;

- are o durată de utilizare mai mare de un an.

b. Imobilizările în curs se referă la acele imobilizări care nu sunt terminate, aflându-se în diferite faze de execuţie, precum şi la cele finalizate dar nerecepţionate, devenind ulterior imobilizări corporale şi într-o mică măsură necorporale.

1.2. EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR

Imobilizările fiecărei unităţi patrimoniale, în funcţie de regulile generale de evaluare şi implicit de momentul în care se efectuează această operaţie, se evaluează la următoarele patru categorii de valori: de intrare în patrimoniu, de inventar, bilanţieră sau de închidere a exerciţiului, şi de ieşire din patrimoniu

a. Valoarea de intrare sau contabilă se stabileşte în momentul achiziţionării, producerii sau intrării imobilizărilor în patrimoniu prin alte modalităţi. Această valoare se determină avându-se în vedere provenienţa imobilizărilor, aşa cum se prezintă în continuare.

Imobilizările procurate prin achiziţionare de la furnizori (cu titlu oneros), inclusiv cele cu durată normală de utilizare expirată se evaluează la costul de achiziţie care este format din preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport şi alte cheltuieli care se efectuează pentru punerea imobilizărilor în stare de utilizare (instalare, probă, încercări ş.a.).

În ceea ce priveşte titlurile de participare şi alte titluri imobilizate se reţine că fac excepţie de la regula anterioară în sensul că în costul de achiziţie se include numai preţul de cumpărare, celelalte cheltuieli de achiziţionare înregistrându-se direct în cheltuielile de exploatare.

Pentru imobilizările obţinute din producţia proprie, evaluarea se face la costul de producţie, care se determină prin însumarea costului de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate, a celorlalte cheltuieli directe de producţie şi a cotei proporţionale de cheltuieli indirecte (comune de secţie) repartizate în mod raţional şi numai în măsura în care sunt determinate de obţinerea imobilizărilor în cauză. Totodată, se pot lua în calcul dobânzile aferente împrumuturilor utilizate pentru finanţarea investiţiilor respective, pentru întreg ciclul de fabricaţie.

La rândul lor, imobilizările intrate în patrimoniu cu prilejul asocierii, fuziunii şi altele se evaluează la valoarea de utilitate, denumită şi valoare de aport, care se stabileşte cu acordul părţilor, aşa cum se convine între aportant şi reprezentanţii societăţii comerciale la care se face subscrierea de părţi sociale sau acţiuni în natură şi totodată în funcţie de opinia unui specialist în domeniul evaluării.

Imobilizările care se obţin cu titlu gratuit sau prin donaţie se evaluează la valoarea actuală, făcându-se estimarea acesteia în funcţie de valoarea imobilizărilor cu caracteristici similare sau apropiate. Această problemă se rezolvă pe baza propunerii făcute de un specialist şi aprobării consiliului de administraţie al agentului economic.

Pentru imobilizările existente în patrimoniul unităţii şi care se reevaluează în baza unor dispoziţii legale exprese se stabileşte, de asemenea, noua valoare de intrare, denumită valoare actualizată pentru fiecare mijloc fix supus acestei operaţiuni. În acest scop se înmulţeşte valoarea iniţială existentă în contabilitate, cu un anumit coeficient de actualizare, care are caracter unitar pe ţară şi este precizat în actul normativ privind reevaluarea, fiind diferenţiat pe trimestre în funcţie de data existenţei mijlocului fix în patrimoniu, dar până la maximum 30 iunie 2008, când s-a efectuat reevaluarea anterioară.

Această operaţiune de reevaluare s-a efectuat, de regulă, la data de 31 decembrie 2008 şi începând cu exerciţiul financiar 2009, a influenţat atât valoarea de intrare, cât şi amortizarea imobilizărilor în cauză (clădiri, construcţii speciale şi terenuri), aşa cum se va prezenta ulterior. Operaţiunea amintită se poate continua şi în prezent, atunci când este cazul, iar rezultatele pe care le generează se înscriu în mod obişnuit în raportările contabile ce se întocmesc.

Reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale şi a terenurilor se poate efectua în fiecare exerciţiu în care indicele de inflaţie determinat de Comisia Naţională pentru Statistică înregistrează o creştere mai mare de 5%.

În cazul investiţiilor puse în funcţiune parţial sau total, fără întocmirea documentelor de înregistrare ca mijloace fixe, se utilizează valoarea stabilită prin situaţiile de lucrări, la data punerii în funcţiune.

Valoarea de intrare pentru animalele de producţie este constituită din costul de producţie al animalelor pentru carne, la care se adaugă sporurile de preţ în funcţie de categoria biologică.

b. Valoarea de inventar este denumită în mod curent valoare actuală a fiecărui element patrimonial. Această valoare se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi preţul pieţei la data efectuării inventarierii, operaţiune care este obligatorie cel puţin o dată pe an, de regulă, înaintea încheierii exerciţiului financiar.