Contabilitatea Impozitului pe Profit - IAS 12

INTRODUCERE

Impozitul reprezintă cea mai veche şi cea mai importantă resursă financiară aflată la dispoziţia statului . 0 zicală devenită obicei în economia de piaţă a ţărilor dezvoltate şi democratice spune un lucru care pare paradoxal la prima vedere: "Nimic nu este mai durabil decât impozitul", dar care, în esenţa, reflectă faptul că la baza unei adevărate democraţii, obligaţiile fiscale, impozitele, sunt considerate, de drept şi de fapt, o instituţie cu caracter permanent.

Impozitul are caracter universal ca o consecinţă a suveranităţii statului asupra contribuabilului, el fiind o instituţie de drept publică fără de care nu se poate concepe existenţa statului, făcând parte organică din el.

Impozitul pe profitul societăţii este discutat aprins de mulţi experţi. Există păreri potrivit cărora acest impozit nu are nici o justificare economică, deoarece toate impozitele pe profitul societăţii vor deveni profituri ale indivizilor şi obiect al impozitului pe venitul personal. Cu toate acestea, impozitul există în toate ţările dezvoltate.

Impozitul pe profitul societăţii a fost şi este foarte controversat, întreprinzătorii subliniind impactul său negativ asupra preţurilor, deoarece determină creşterea costului de producţie, iar unii politicieni şi economişti au sugerat chiar anularea lui.

Argumentele economice împotriva impozitului sunt foarte puternice, dar acesta are, totuşi, numeroase „calităţi” subliniate de susţinătorii săi.

Cu alte cuvinte, cel mai important rol al impozitelor se manifestă în sens financiar, ele constituind principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice .

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez , Pierre Lalumiere, declara faptul că impozitele pot fi folosite pentru “ a încuraja ( sub forma exonerării ) sau pentru a descuraja ( sub forma suprataxării ) o anumită activitate economică . Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice , impozitul a devenit un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social “.

Impozitul pe profit este una din cele mai importante surse de venituri ale bugetului statului şi poate reprezenta un instrument financiar deosebit de important prin intermediul căruia statul poate interveni în economie şi poate influenţa activitatea agenţilor economici

Putem cert menţiona că, impozitul pe profit deţine un rol extrem de important atât în economia unei ţări, precum şi în activitatea agenţilor economici iar contabilitatea şi analiza acestuia, precum şi a rezultatelor financiare, reprezintă un studiu complex, în baza căruia pot fi elaborate decizii necesare în domeniul economic-financiar pentru ameliorarea situaţiei nefavorabile şi crearea unor activităţi noi cu facilităţi adăugate pentru activitatea de producţie

Standardele Internaţionale de Contabilitate constituie limbajul mondial de raportare financiară , dar pentru România, una dintre cele mai sensibile probleme legate de aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate o reprezintă relaţia şi legătura dintre contabilitate şi fiscalitate, în condiţiile deconectării principiilor contabile de regulile fiscale. Dar şi în această situaţie exista o legatură între cele două, şi anume impozitele amânate.

În capitolele lucrării mele voi încerca să prezint maniera în care România încearcă să se alinieze la aceste standarde de contabilitate. Voi particulariza prin alegerea unui Standard de reală importanţă pentru raportarea financiară prin implicaţiie acestuia atât în raportările unei firme cât şi prin prisma implicaţiilor fiscale la nivelul statului român, şi anume Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 12 “Impozitul pe profit”.

Capitolul 1. Studiul cunoaşterii în domeniu.Sinteză din literatura de specialitate.

Aspecte generale privind Impozitul pe profit .

Considerat ca unul din cele mai dificile Standarde elaborate de IASC , Norma internatională regelementează problematica impozitelor curente si amânate.

Un subiect foarte abordat în literatură de specialitate este problema raportului între contabilitate şi fiscalitate. Contabilitatea a apărut ca necesitate cu scopul de a supraveghea şi de a controla resursele, cheltuielile şi rezultatele obţinute din activitatea agenţilor economici.

Contabilitatea trebuie să ofere o imagine fidelă asupra întregii activităţi a întreprinderii. De aceea, cel mai important principiu contabil este acela al imaginii fidele. În România, acest principiu este sursa uneia dintre cele mai mari divergenţe între contabilitate şi fiscalitate, aceasta nesubordonându-se principiului imaginii fidele, ci principiilor fiscale de impunere a întreprinderii. O explicaţie a celor menţionate anterior ar fi că din nevoia de a-şi acoperi cheltuielile, statul, prin intermediul sistemului fiscal este preocupat de a fixa o serie de reguli fiscale privind determinarea bazei de impozitare. Regulile fiscale au menirea atât de a stimula activitatea agenţilor economici, cât şi de a o inhiba. Conducătorii întreprinderii sunt puşi în situaţia de a alege între prezentarea imaginii fidele şi dorinţa de a optimiza costul fiscal. Adoptarea unei soluţii din punct de vedere contabil atrage după sine penalizări fiscale.

Teoretic se poate vorbi de o “poluare a contabilităţii de către fiscalitate”. Specialiştii consideră că problema acută între contabilitate şi fiscalitate poate fi rezolvată de o manieră gestionară.Întreprinderea asa cum dispune de o gestiune financiară şi de o gestiune commercială ar trebui să organizeze şi o gestiune fiscală,a căror obiective să fie :

- Căutarea şi asigurarea securităţii fiscale,în sensul respectării prescripţiilor fiscale de fond,formă şi amânarile impuse de dreptul fiscal (evitarea de către întreprindere a penalităţilor şi sancţiunilor fiscale)

- Căutarea şi asigurarea eficacităţi fiscale în condiţiile în care sistemul fiscal oferă modalităţi de incitare la dezvoltarea şi cresterea profitabilităţii (găsirea unui cost fiscal în concordanţă cu obectivele şi strategia urmărită de întreprindere).

Un sistem bazat pe norme internaţionale presupune deconectarea contabilităţi de fiscalitate.Deconectarea nu înseamnă înşelătorie, ci acceptarea respectului reciproc al celor două domenii economice, fiecare, în câmpul său de aplicare, bazându-se pe reguli proprii. Contabilitatea are ca obiectiv informarea diverşilor utilizatori, de la investitor la puterea publică şi de la finanţatorul bancar la populaţie, precum şi asistarea deciziilor ce vor fi luate de aceştia. În acelaşi timp, fiscalitatea se rezumă la conceperea de reguli privind calculul bazelor impozabile şi al impozitelor şi taxelor, precum şi la controlul respectării de către agenţi a câmpului lor de competenţe şi prerogative, conştientă fiind că nu are cum să acopere prin regulile cu valoare contabilă adevărul economic.

Pornind de la aceste considerente întreprinderile vor căuta în permanenţă să diminueze în mod deliberat masa impozabilă a operaţiuniilor desfăşurate, pentru a plăti un impozit mai mic. În acest fel, informaţia prezentată în situaţiile financiare este afectată în mod deliberat. Bernard Colasse afirma că: “grija contabilului francez de a se proteja juridic pare să fie mai importantă decât aceea de a furniza o imagine cât se poate de adevărată a întreprinderii prin intermediul situaţiilor financiare pe care le elaborează. Dar doctrina este evolutivă şi se poate ca în viitor să ne îndreptăm spre o interpretare mai economică şi mai puţin juridică a acestui nou principiu”. În acest sens pe plan mondial s-au făcut numeroase eforturi prin care s-a încercat deconectarea contabilităţii de fiscalitate, în ultima perioadă aceste eforturi au avut rezultate favorabile în majoritatea sistemelor contabile, în special în cele care au aderat la normele contabile internaţionale.

În cea mai mare parte a sistemelor contabile naţionale, rezultatul constatat în situaţiile financiare serveşte ca bază de calcul a impozitului pe profit de plătit de către o întreprindere.Totuşi legislaţia fiscală poate autoriza sau prescrie uneori, ca anumite elemente să fie, în scopuri fiscale, contabilizate pe baza altor sume decât cele aplicate în scopul elaborării situaţiilor financiare. Efectele fiscale ale acestor abateri între rezultatul contabil şi cel impozabil pentru un exerciţiu dat, conduc la impozite amânate.

IAS 12 “Impozitul pe profit” este standardul care analizează contabilitatea impozitului pe profit. Obiectivul standardului este de a prescrie tratamentul contabil pentru impozitele pe profit. Acest standard mai operează şi cu recunoaşterea creanţelor privind impozitul amânat rezultate din pierderile fiscale sau creditele fiscale nefolosite şi cu prezentarea informaţiilor referitoare la impozitul pe profit.

Cheltuiala cu impozitul pe profit recunoscută de întreprindere în timpul perioadei de raportare financiară trebuie calcutată în funcţie de profitul contabil si nu de cel fiscal şi cuprinde atât cheltuiala cu impozitul curent, cât şi pe cea cu impozitul amânat. În contabilitate, fiecare activ sau datorie are o valoare contabilă netă, care poate diferi de baza sa fiscală. Astfel de diferenţe se numesc diferente temporare, pot fi deductibile sau impozabile şi generează impozite amânate, care la rândul lor pot fi creanţe sau datorii