Contabilitatea Împrumuturilor Acordate Clientelei de Către Cooperativele de Credit - Paralelă între Sistemul Contabil al Cooperațiilor de Credit și Cel al Băncilor

CAP.1. TENDINŢE ÎN DEZVOLTAREA

COOPERATIVELOR DE CREDIT ÎN ROMÂNIA

1.1. APARIŢIA COOPERATIVELOR DE CREDIT

Cooperativa de credit este o instituţie de credit constituită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice, unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi cultural, a cărei activitate se desfăşoară , cu precădere pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori.

Deşi rădăcinile ei sunt înfipte adânc în secolele civilizaţiei umane, la aproape toate statele lumii, cooperaţia ca sistem a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea , în Europa Occidentală, cuprinzând cu timpul state de pe toate continentele. În această perioadă au fost concepute şi s-au impus adevărate sisteme practice cooperatiste, dintre care trei , şi anume cele întemeiate de „Societatea echitabililor pionieri din Rochdale” ( 1844 ), în Anglia; de Friederich Wilhelm Raiffeisen ( 1818-1888 ) şi de Hermen Schulze-Delitzsch ( 1808-1887), în Germania, cărora le poartă numele, sunt şi cele mai importante, devenind clasice, deoarece au servit ca modele şi au dominat întreaga mişcare cooperatistă europeană.

Mişcarea cooperatistă mondială se desfăşoară pe baza unor valori şi principii cu o lungă perspectivă umanistă, cum sunt:

- democraţia manifestată prin accesul liber al tuturor cooperatorilor la adoptarea deciziilor;

- egalitate deplină, ca o expresie a respingerii oricăror criterii discriminatorii;

- libertatea în executarea dreptului de intrare sau ieşire din cooperativă;

- munca, singura sursă principală de valorificare a tuturor resurselor organizaţiilor cooperatiste, precum şi criterii de bază în repartizarea profitului obţinut;

- solidaritatea manifestată nu numai între membrii cooperatori, dar şi în cadrul mişcării cooperatiste în general;

- educaţia socotită mijlocul de bază, necesar pentru asigurarea unui climat favorabil de comunicare şi acţiune , în concordanţă cu valorile cooperatiste.

În sens modern, primele asociaţii cooperatiste în România, au apărut începând de la mijlocul secolului al XIX- lea, ca şi în alte state europene. În ţara noastră , legea din 1903 a dus la înfiinţarea unui mare număr de instituţii de credit de acest tip, care au jucat un rol primordial în cadrul creditului popular şi au constituit punctul central al întregii mişcări cooperatiste.

Băncile populare, conform sistemelor clasice ale cooperaţiei, trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie cât mai aproape de domiciliul membrilor asociaţi;

- să acorde credit ieftin şi pe termen mai lung decât băncile comerciale, pentru a contribui la rentabilizarea exploatărilor agricole;

- să dispună de fonduri financiare pentru ca membrii asociaţi să nu fie obligaţi să apeleze la mai mulţi creditori care le-ar impune condiţii oneroase;

- să fie îndeaproape supravegheate;

1.2. EVOLUŢIA COOPERAŢIEI DE CREDIT DIN ROMÂNIA

Sistemele fundamentate de Raiffeisen şi Schulze – Delitzsch corespund organizării instituţiilor de credit cooperatist un numai din ţara noastră, sistemul cooperaţiei de credit din România formându-se ca o îmbinare a celor două sisteme clasice.

Integrată în context european, cooperaţia modernă din ţara noastră cunoaşte un proces de evoluţie similar celorlalte state europene. Ea îmbracă aspectele generale ale acestui fenomen, dar este marcată şi de trăsaturi distincte, datorită particularităţilor evoluţiei istorice din ţara noastră.

Apariţia primei instituţii de acest tip în România se înregistrază în anul 1851 în ţinutul Bistriţei. Prima bancă populară a îmbrăţişat principiile sistemului Raiffesen, concomitent cu cele dintâi societăţi din Germania, fiind înfiinţată de saşi.Au apărut şi alte bănci populare, dar fără ca mişcarea să ia avânt până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Băncile populare se numeau reuniuni sau însoţiri de credit.

Cooperativele din Banat şi Ardeal un au un au adoptat un tip unitar şi un s-au încadrat în acelaşi sistem. Romanii au organizat banci populare după trei tipuri : Schulze – Delitzsch , Raiffeisen şi unul mixt sau intermediar.

La romani, mişcarea porneşte în 1867, iar prima bancă comercială românească intitulată “Albina” , apare în 1871, cu sediul la Sibiu, începând activitatea în anul următor. Promotorul mişcării băncilor populare din Transilvania a fost învăţătorul Visarion Roman.

La 24 aprilie 1867 apare prima cooperativă de credit şi totodată prima instituţie financiară românească din Transilvania, care şi-a început activitatea un an mai târziu şi a funcţionat timp de 13 ani. Ea a adoptat principiul Schulze – Delitzsch. Capitalul s-a alcătuit din părţi sociale a câte 50 de florini fiecare. Înscrierea se făcea plătind o taxă de 2 florini. La depuneri spre fructificare se acordă o dobândă de 5%, iar la împrumuturi se percepea 6%, plus un comision de 0,3 % pe an.

Cooperativele de credit româneşti de tip Schulze – Delitzsch au avut în sfera lor de activitate fie un oraş sau o localitate mai mare, fie mai multe localităţi şi chiar un judeţ. Au optat pentru răspunderea solidară şi limitată a membrilor şi pentru un sistem de vot în funcţie de numărul cotelor subscrise la capital. Numai “ Economia” din Lugoj acordă drept de vot egal fiecărui societar.

La sfârşitul anului 1915 , an în care s-a declanşat primul război mondial, care a condus la grave tulburări economico-sociale, mai existau 15 bănci populare de tip Schulze – Delitzsch.

În anul 1893 ia fiinţă prima însoţire de credit românească după sistemul raiffeisian, urmată apoi de alte 73 de cooperative de credit – bănci populare de acelaşi gen, care apar până în anul 1912, toate acestea în judeţul Sibiu. În Transilvania , acestea au fost mai bine reprezentate comparativ cu cele schulzeriene, fiind mai avantajoase pentru populaţia sătească. S-au înmulţit şi s-au sporit în permanenţă afacerile, bazându-se nu atât pe mijloace financiare proprii, cât pe cele atrase, care au avut o pondere dominantă. Dintre operaţiunile active ale băncilor populare de la acea vreme, rolul primordial a fost deţinut de împrumuturile acordate societarilor sau nesocietarilor. Aceste împrumuturi se acordau pe acte de credit personal, pe amanet şi pe cambii sau pe ipotecă, în mod excepţional.

Băncile populare nu-şi propuneau să aibe o rentabilitate la nivelul băncilor comerciale. Cu toate acestea ele au obţinut profituri an de an destinate remunerării capitalurilor, creării de rezerve etc.