Contabilitatea Materialelor și Decontărilor cu Terții

Introducere

Prima definitie data contabilitatii apartine italianului Luca Paciolo, find formulate în lucrarea sa, “Tratatus de computis et scripturis”, care a aparut la Venetia în anul 1494.

El analizeaza contabilitatea ca un ansamblu de principii si tehnici privind înregistrarea în partida dubla a averii ce apatine unui negustor, precum si toate afacerile acestuia, în ordinea in care au avut loc. În conceptia sa, partida dubla este definita prin prisma ecuatiei de schimb dintre avere i capital, respectiv, ce posed si cui datorez. Fiecare miscare sau tranzactie intervenita în masa averii si implicit a capitalului este reprezentata ca un raport intre primire si dare, respectiv, între debitor, cel care primeste valoarea, si creditor, cel care o avanseaza. Procedând astfel, Luca Paciolo a formulat o judecata care se ridica la rangul de principiu fundamental al contabilitatii ca disciplina stiintifica.

Începând cu anii ’90, pe masura dezvoltarii echipamentelor (calculatoare, imprimante) s-au utilizat fisierele cu acces direct în locul fisierelor secventiale.Ansamblul acestor informatii constituie baza de date alimentata pe masura derularii operatiuniilor care permit editarea documentelor contabile în forma clasica si pe suport de hârtie (jurnale, conturi, situatii fiscale, situatii contablile de sintezã). Aceastã nouã arhitecturã modificã profund logica functionãrii sistemului contabil. În contextul celor amintite anterior, s-a elaborat prezenta lucrare, cu atentie si exigenta prin abordarea de tip conceptual al problematicii aferente contabilitãtii stocurilor si în egalã masura prin prezentarea corecta a tratamentelor contabile actuale în interdependenta lor cu aspectele de natura fiscala care prezinta interes pentru agentii economici.

Pentru a-si realiza obiectul de activitate în vederea obtinerii de profit, orice întreprindere cu activitate industriala, comerciala, de servicii sau de alta natura, efectueaza în mod curent tranzactii de cumparari si vânzari de bunuri si servicii. Operatiile curente de cumparari si vânzari de bunuri si servicii dau continut functiei comerciale a unei firme si se efectueaza pe baza politicilor de cumparari si vânzari stabilite de managerii firmei.

În activitatea curenta a agentilor economici apar probleme operative de productie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în asa fel încât ele sa corespunda unui anumit scop, de exemplu: un program de productie realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici sau într-un timp cât mai scurt etc.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienti tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care sa tina seama de scopul agentilor economici atunci când porneste procesul tehnologic.

Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime si materiale în procesul de productie, sau a stocurilor de produse finite si bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a marfurilor. Stocul este o rezerva de material destinat sa satisfaca cererea beneficiarilor, acestia identificându-se, dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricatie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de întretinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dupa vânzare (piese detasate).

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spatii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Evolutia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere: din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece aceasta valoare permite cunoasterea imobilizarii totale a stocului si scopul producatorului va fi reducerea imobilizarii la valoarea sa minima; din punctul de vedere al beneficiarului, care

dorind sa fie satisfacut imediat, apreciaza ca trebuie sa evite, în masura posibilitatilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri.

Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt reduse decât daca imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesar sa se stabileasca un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în cautarea acestui echilibru.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sfera larga de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori, de formare si evidenta a acestora, cât si probleme de receptie, de depozitare si pastrare, de urmarire si control, de redistribuire si mod de utilizare.

Cu toate ca stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, sa se recurga la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea productiei materiale si a consumului.

Rolul determinant al stocurilor este evidentiat de faptul ca acestea asigura certitudine, siguranta si garantie în alimentarea continua a productiei si ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionarilor cu cel al productiei, iar stocul reprezinta acel “tampon inevitabil” care asigura sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Lucrarea “Contabilitatea materiilor i decontarilor cu ter.ii” este împãrtitã în 2 capitole: capitolul I “ Contabilitatea materiilor i decontarilor cu ter.ii”, i capitolul II “Studiu de caz: Direc.ia de sanatate publica Dolj”.

În primul capitol am prezentat cateva notiuni generale privind stocurile. Tot În primul capitol am explicat cum se face evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu dar si la iesirea din gestiune (aici am prezentat detaliat toate metodele folosite : metoda primului intrat, primului iesit (FIFO); metoda ultimului intrat, primului iesit (LIFO); metoda costului mediu ponderat CMP, totodatã exemplificându-le).

Deasemenea tot în acest capitol am arãtat cum se tine contabilitatea materiilor prime si materialelor. Pentru început am prezentat câteva generalitãti privind contabilitatea materiilor pime si materialelor, apoi am prezentat conturile utilizate pentru tinerea evidentei contabile. Pe baza celor douã metode de inventariere: în cazul utilizãrii inventarului permanent si în cazul utilizãrii inventarlui intermitent, am arãtat operatiile contabile care trebuie sã se facã în orice întreprindere.

În cel de-al doilea capitol am realizat un studiu de caz asupra Direc.iei de sanatate publica Dolj.