Contabilitatea Mijloacelor Fixe

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DESPRE MIJLOACELE FIXE

I.1 DEFINIŢII, LEGISLAŢII

În acest capitol s-a propus a se defini noţiunea de imobilizări corporale, respectiv mijloace fixe şi a se descrie cadrul juridic de aplicare a acestei noţiuni. Se poate spune că mijloacele fixe sunt bunuri reprezentate de echipamente şi utilaje aflate în sfera producţiei, comercială şi a prestatorilor de servicii, care au o durată îndelungată de funcţionare, participă la mai multe cicluri de producţie sau comercială şi a căror valoare se transmite treptat, sub forma amortizării, asupra cheltuielilor fiecărui exerciţiu. Ele nu se încorporează, sub aspect material, în structura produselor, lucrărilor executate, păstrându-şi forma iniţială.

În ţările dezvoltate, ponderea mijloacelor fixe în patrimoniul societăţii a scăzut vertiginos în ultimii ani, pentru că, tot mai des, societăţile recurg la închirierea mijloacelor fixe sub formă de locaţie sau leasing financiar.

Sunt considerate mijloace fixe, conform legislaţiei , obiectul singular sau complexul de obiecte care îndeplinesc cumulat următoarele condiţii:

- Are o valoare contabilă mai mare de cinci milioane lei;

- Are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Limita valorii de intrare a mărfurilor (5 mln. lei) se aplică de la data de 01.01.2000. Agenţii economici care deţin mărfuri cu valoare economică de intrare între 1-5 mln. lei la data de 31.12.1999 le înregistrează în evidenţa contabilă ca mijloace fixe de natura obiectelor de inventar până la amortizarea lor integrală, conform prevederilor legale. Deciziile referitoare la dezvoltarea, utilizarea şi scoaterea din gestiune a mijloacelor fixe au un efect de lungă durată.

Informaţiile complete cu privire la caracterul funcţional, starea tehnică, gradul de uzură, randamentul tehnic şi economic, reprezintă o premiză pentru existenta unei decizii eficiente în asigurarea şi reânnoirea capitalului fix.

Pentru satisfacerea în bune condiţii a acestor cerinţe, la organizarea contabilităţii mijloacelor fixe trebuie avute în vedere următoarele obiective:

o Cunoaşterea valorii mijloacelor fixe cu scopul de a pune la dispoziţia conducerii, în orice moment, date privind: valoarea de intrare a mijloacelor fixe existente, valoarea actuală stabilită la inventar, valoarea netă reflectată în bilanţ;

o Evidenţa permanentă a existenţei şi mişcării mărfurilor în vederea asigurării controlului gestionar al lor;

o Furnizarea datelor necesare calculării exacte a amortizării mijloacelor fixe şi a provizioanelor pentru deprecierea reversibilă a acestora şi includerea lor în cheltuielile exerciţiului în vederea determinării rezultatului exerciţiului;

o Controlul utilizării raţionale şi cu randament înalt a mijloacelor fixe, urmărind determinarea corectă a capacităţii de producţie.

Să examinăm mai atent imobilizările. Imobilizările sunt active care prezintă următoarele caracteristici:

1. au o durată de utilizare mai mare de un an,

2. sunt achiziţionate pentru a fi utilizate în cursul activităţii de exploatare,

3. nu sunt achiziţionate pentru a fi revândute clienţilor.

O perioadă îndelungată de timp, imobilizările erau denumite active fixe, însă utilizarea acestui termen se restrânge, pentru că noţiunea fixe sugerează o durată nelimitată de funcţionare.

Deşi nu există o delimitare strictă a perioadei minime de timp în care trebuie să fie utilizat un activ pentru a fi considerat activ imobilizat, criteriul cel mai frecvent aplicat constă în aceea că activul trebuie să poată fi utilizat repetat pe o perioadă de cel puţin un an. În această categorie se includ şi activele utilizate numai în perioade de vârf sau de urgenţă, cum ar fi un generator.

Activele care nu se utilizează în cursul normal al exploatării nu se includ în această categorie. Astfel terenurile deţinute în scopuri speculative sau clădirile care nu se mai utilizează pentru operaţiunile economice curente nu trebuie incluse în categoria imobilizărilor, ci clasificate ca investiţii pe termen lung.

În sfârşit, dacă un articol este deţinut pentru a fi revândut, trebuie clasificat ca stoc (nu imobilizare corporală), indiferent de durata sa de funcţionare. De exemplu, o presă de tipar care urmează a fi vândută de către un producător de prese de tipar va fi considerată element de stoc, în timp ce la o companie care o cumpără pentru a o utiliza în activitatea sa de exploatare, această presă va reprezenta o imobilizare corporală.