Contabilitatea și Controlul Fiscal privind Taxa pe Valoarea Adăugată

CAP. 1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Repere istorice

După primul război mondial Franţa a trecut la impunerea indirectă (asupra cheltuielilor). La început s-a procedat la organizarea unui sistem de impunere generală asupra cheltuielilor, care s-a manifestat prin introducerea în 1917 a taxei proporţionale asupra plătitorilor, prin aplicarea de timbre pe facturi, înlocuită în 1920 prin impozitul pe cifra de afaceri ( asupra nivelului vânzărilor totale). În perioada 1925 – 1935 s-au aplicat taxe unice pentru diferite produse, ajungându-se la peste 30 de taxe unice.

Din anul 1937 s-a instituit taxa unică asupra producţiei, urmată de o taxă asupra prestaţiilor. În 1948 se trece la sistemul plăţilor fracţionate (fiecare producător îşi plăteşte taxa asupra vânzărilor sale totale ), iar prin perfecţionarea taxei pe producţie se instituie impozitul indirect fundamental, cu o cotă unică de 15,35 %,

Reforma fiscală din anii 1954 – 1955 este urmată de alte reforme care au dus la perfecţionarea taxei pe valoarea adăugată în Franţa. Astfel, în 1958 regimul juridic al TVA suferă o profundă simplificare şi se generalizează prin lărgirea sferei de cuprindere a produselor, iar numărul cotelor se reduce la cinci. În anul 1966 se trece la o nouă reducere a cotelor la patru : cota normală, cota majorată, cota intermediară şi cota redusă. O lărgire a sferei de aplicare a TVA are loc prin Legea financiară din 29 decembrie 1978, devenind în acest fel principalul impozit indirect.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit modern şi eficient care a fost adoptat de către ţările Comunităţii Europene, dar şi de alte state din Europa, America Latină, Africa, Asia, Israel, Noua Zeelandă şi a fost conceput pentru a evita impozitarea în „cascadă”, cum se făcea prin celelalte impozite indirecte.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit general care se aplică asupra operaţiunilor privind livrările de bunuri mobile, transferul proprietăţii bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii, precum şi operaţiunilor asimilate acestora.

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în ţara noastră începând cu data de 1 iulie 1993, care a înlocuit impozitul pe circulaţia mărfurilor.

Taxa pe valoarea adăugată constă dint –o cotă procentuală la această valoare adăugată, care se stabileşte asupra operaţiunilorprivind transferul proprietăţii bunurilor, importului de bunuri, precum şi asupra celor privind prestările de servicii. Cota procentuală ce se aplică asupra valorii adăugate pentru a determina obligaţia de plată poate diferi de la o tară la alta, precum şi de la o perioadă la alta, uneori diferenţiată şi pe ramuri ale economiei. În România, taxa stabilită pentru început a fost de 18% din valoarea adăugată, 0% pentru bunurile şi serviciile exportate. Prin O.G. nr.2/1998 taxa pe valoarea adăugată s-a stabilit începând cu data de 1.II.1998 la 22% şi 11%. Prin O.U.G. nr. 215/1999, cele două cote de TVA au fost unificate la data de 1.I.2000, în una singură de 19%.

1.2. Obiectul de activitate

Taxa pe valoarea adăugată se aplică asupra tuturor operaţiunilor privind :

- livrările de bunuri mobile şi prestările de servicii;

- transferul proprietăţii bunurilor imobile;

- importul de bunuri;

- serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru

care locul prestării se consideră a fi România.

În sfera de aplicare a TVA sunt cuprinse toate operaţiunile cu plată şi cele asimilate acestora efectuate de către contribuabili, care pot fi :

- persoane juridice;

- persoane fizice, asociaţii familiale, precum şi asociaţii civile fără personalitate

juridică, autorizate, care realizează venituri în România din activităţi desfăşurate pe baza liberei iniţiative;

- alte persoane decât cele menţionate anterior, asociaţii sau organizaţii de orice

fel care desfăşoară activităţi cu caracter economic, social, cultural, politic, sindical, filantropic, religios sau de natură politică;

- instituţii publice;

- reprezentanţele societăţilor comerciale sau ale organizaţiilor economice străine,

alte organizaţii ţi organisme internaţionale care funcţionează în România.

1. Operaţiunile cu plată constau în :

a) livrări de bunuri mobile şi prestări de servicii efectuate sub diverse forme juridice:

- vânzare;

- schimb;

- aport de bunuri la capitalul social.

b)transferul proprietăţii bunurilor imobile, între contribuabili, precum şi între aceştia şi

persoane fizice;

c) importul de bunuri;

d) serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care

locul prestării se consideră a fi în România.

a) Livrări de bunuri mobile şi prestări de servicii efectuate de persoane juridice

Livrarea de bunuri reprezintă transferul dreptului de proprietar către beneficiar, fie direct, fie prin intermediul altor persoane juridice care acţionează în numele şi în contul acestora.

Livrarea cuprinde ansamblul tuturor operaţiunilor prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile corporale, indiferent de forma juridică prin care se realizează :

- vânzare propriu – zisă;

- schimb;

- aport de bunuri la capitalul social.

Prin prestare de servicii se înţelege orice activitate desfăşurată de un contribuabil,

operaţiune care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

Obiectul prestărilor de servicii poate fi reprezentat de diverse activităţi, constând în:

- lucrări de construcţii – montaj;

- transport de mărfuri şi persoane;

- servicii de poştă şi telecomunicaţii;

- transmisiuni de radio şi televiziune;

- închirieri de bunuri;

- operaţiuni de leasing;

- locaţia de gestiune;

- operaţiuni de intermediere sau comision;

- reparaţii diverse;

- cesiuni şi concesiuni de bunuri mobile necorporale referitoare la drepturi de

autor, brevete, licenţe, mărci de fabrică şi de comerţ, titluri de proprietate;