Contabilitatea și gestiunea creanțelor și datoriilor unei societăți comerciale

1. NOŢIUNI

În procesul de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri economice de diverse forme de la alte persoane juridice şi fizice, bunuri pentru care îşi creează datorii; de asemenea vinde produsul activităţii sale în cadrul procesului de desfacere, proces în urma căruia rezultă creanţele. Creanţele pe termen scurt reprezintă active ale întreprinderii rezultate în urma tranzacţiilor cu persoane juridice sau fizice, relaţii în urma cărora întreprinderea a livrat un bun, a prestat un serviciu sau a executat o lucrare şi pentru care trebuie să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie, într-o perioadă de timp de până la un an.

Creanţele reprezintă valorile economice avansate temporar de către titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să se primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate fi reprezentat de o sumă de bani, de o lucrare sau un serviciu.

Datoria reprezintă sursa de finantare externă pusă la dispoziţia întreprinderii de instituţii financiare, furnizori sau terţi.

1.1. CREANŢELE ŞI DATORIILE COMERCIALE

Conform Standardului Internaţional de Contabilitate IAS 39 Instrumente financiare: Recunoaştere şi Evaluare, creanţele întreprinderii reprezintă activele financiare create de întreprindere prin furnizare de bunuri sau prestare de servicii direct unui debitor, altele decât cele ce sunt iniţiate cu intenţia de a fi vândute imediat sau în termen scurt, care trebuie categorisite ca reţinute pentru tranzacţionare.

Datoriile pe termen scurt provin din tranzacţiile cu persoane fizice sau juridice (cumpărarea de bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forţei de muncă, plata impozitelor şi taxelor etc.), în care întreprinderea trebuie să efectueze o plată sau o contraprestaţie într-o perioadă de timp de până la un an.

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1 Prezentarea Situaţiilor Financiare clasifică o datorie ca datorie curentă atunci când:

- se aşteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau

- este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.

Datoriile contingente reprezintă o obligaţie potenţială aparută ca urmare a unor evenimente trecute,anterior datei bilanţului şi a căror existenţă se confirmă numai de apariţia sau neapariţia mai multor evenimente.

Creanţele reprezintă valorile economice avansate temporar de către titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să se primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate fi reprezentat de o sumă de bani, de o lucrare sau un serviciu.

Prin noţiunea de “datorie” se desemnează angajamentul asumat de o anumită persoană de a plăti o sumă de bani, livra un bun, executa o lucrare sau a presta un serviciu. O persoană fizică sau juridică care are o datorie este denumită în general debitor. Într-o altă abordare a acestui termen, datoria reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. Este vorba de datoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale societăţii cu alte persoane juridice. Acestea reprezintă o obligaţie curentă a întreprinderii rezultată din evenimente trecute si prin lichidarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.

Ca sursă străină de finanţare, datoriile sunt prezente şi funcţionează din momentul naşterii angajamentelor şi până în momentul plăţii lor. De multe ori, firma nu dispune de resursele necesare de a-şi achita obligaţiile faţă de partenerii externi chiar şi la scadenţă. În acest caz putem sa amintim despre noţiunea de arierat, care reprezintă datorii scadente, ajunse la termenul de plată, dar încă neachitate.

Evenimentul angajat reprezintă evenimentul care generează o obligaţie legală sau implicită, astfel încât întreprinderea să onoreze obligaţia respectivă.

Obligaţia legală este cea rezultată din contract, legislaţie sau alt efect al legii.

Obligaţie implicită reprezintă obligaţia rezultată din acţiunile unei întreprinderi bazată pe practici anterioare, pe politici sau declaraţii prin care indică partenerilor ei, că îşi asumă şi onorează anumite responsabilităţi.

Obligaţia contingentă este o obligaţie curentă, apărută ca urmare a unor evenimente trecute şi a carei existenţă va fi confirmată numai de apariţia sau neapariţia uneia sau mai multor evenimente viitoare care nu pot fi în totalitate sub controlul întreprinderii.