Contabilitatea și gestiunea trezoreriei la SC Agricolă Internațional

CAPITOLUL 1

DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

Deşi conceptual de trezorerie este considerat un element determinant în gestiunea firmei, nu există un consens în ce priveşte definirea şi elementele constitutive ale trezoreriei întreprinderii.

Pentru gestionarul afacerilor, trezoreria poate fi definită ca totalitatea mijloacelor financiare de care dispune o întreprindere pentru a face faţă plăţilor: disponibilităţi în conturile bancare, numerar în casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadenţă, titluri de plasament etc. În cazul insuficienţei acestor mijloace financiare există posibilitatea obţinerii imediate a unui credit sub forma: credit bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial, scontarea unei cambii neajunse la scadenţă etc.

Pentru analistul financiar, preocupat de asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria reprezintă diferenţa între disponibilităţile(lichidităţile) şi exigibilităţile (datoriile) imediate. În acest sens, se poate vorbi despre o trezorerie pozitivă (sau un excedent de lichidităţi faţă de exigibilităţile (imediate) sau de o trezorerie negativă, în situaţie inversă. Acest echilibru, între lichidităţile şi exigibilităţile imediate care degajă mărimea şi sensul (+/-) trezoreriei firmei, depinde de suma lichidităţilor la începutul perioadei de referinţă, de fluxul de încasări şi plăţi aferent perioadei cât şi de alte variabile cum sunt structura şi dimensiunile activităţii întreprinderii.

Rezultatul exerciţiului este indicatorul generat din compararea veniturilor şi cheltuielilor angajate de o întreprindere în cursul unui exerciţiu şi care corespunde unei creşteri a activelor, însă existenţa unui profit nu înseamnă automat şi existenţa de lichidităţi, deoarece momentul angajării cheltuielii sau venitului nu coincide cu cel al plăţii sau încasării lor. De aceea, o gestiune performantă a întreprinderii presupune atât gestiunea fluxurilor de angajare patrimonială cât şi gestiunea trezoreriei, adică a fluxurilor de încasări şi plăţi.

Gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor şi procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menţinerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii.

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea eventualelor riscuri financiare ce pot apărea. De exemplu se poate ajunge la situaţia nedorită de a avea o trezorerie negativă în condiţiile unui rezultat al perioadei pozitive.

Printr-o minuţioasă gestiune a disponibilităţilor, dar şi a instrumentelor de plată şi de finanţare se realizează şi obiectivul secundar de rentabilitate, prin care se minimizează, pe de o parte , costul şi volumul finanţărilor şi se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

1.2. Gestiunea previzională a trezoreriei întreprinderii

O dimensiune deloc neglijabilă a gestiunii trtezoreriei este reprezentată de gestiunea riscurilor financiare, ceea ce presupune utilizarea unor instrumente de asigurare şi de speculaţie atunci când ratele de schimb şi ratele dobânzii ascilează foarte mult la intervale scurte de timp. Problema gestiunii riscurilor financiare devine importantă astăzi, când întreprinderile româneşti sunt supuse presiunii unor rate înalte ale dobânzii, ca urmare a persistenţei unor rate ridicate ale inflaţiei, şi a unei încetări a creşterii economice, pentru a nu mai vorbi că în unele sectoare de activitate ţara noastră se confruntă cu o creştere economică negativă.

Una dintre cele mai licitate politici de gestiune a trezoreriei, pe plan mondial, este “trezoreria zero” care constă în menţinerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilităţi în vederea reducerii copsturilor de gestiune a trezoreriei. Gestiunea de tip trezorerie zero întâmpină o serie de dificultăţi, mai ales în cazul întreprinderilor cu nomeroase fluxuri financiare reglate prin cecuri, data de prezentare la bancă a cecurilor neputând fi prevăzută cu exactitate.

În fond, gestiunea trezoreriei întreprinderii presupune stabilirea unui optim între costurile mijloacelor de finanţare şi veniturile obţinute din plasamentele de trezorerie. În plus, o gestiune eficientă a trezoreriei presupune ca întreprinderea să dispună la momentul voit de disponibilităţi suficiente pentru a face faţă exigibilităţilor imediate. Pentru aceasta, trebuie prevăzute mărimea şi data exigibilităţilor şi a disponibilităţilor instantanee, rezultând din funcţionarea întreprinderii, este deci nevoie de o gestiune previzională a trezoreriei întreprinderii.

Previziunile de trezorerie vizează descrierea evoluţiei disponibilităţilor înainte şi după mobilizarea creditelor pe termen scurt de care dispune o întreprindere.

Rolul previziunilor de trezorerie este acela de a contribui la securitatea financiară şiu la rentabilitatea întreprinderii, printr-o reducere a cheltuielilor de natură financiară.

Previziunile de trezorerie sunt caracterizate prin patru elemente :

orizontul previziunii reprezentat de durata la care aceasta se referă şi anume : un an, mai multe luni sau mai multe zile ;

pasul previziunii reprezentând intervalele de timp la care o previziune se decupează : pas zilnic, săptămânal, decadal sau chiar lunar ;disponibilităţile fiind prevăzute la sfârşitul intervalului reprezentat de pasul ales ;

natura soldurilor prevăzute ;

nivelul de agregare reprezintă previziunea realizată la nivelul unei bănci partenere sau pentru ansamblul băncilor cu care întrweprinderea în cauză intră în relaţie.

Câteva date au un rol crucial în realizarea previziunilor de trezorerie şi a gestiunii trezoreriei:

1. Închiderea exerciţiului financiar pentru prezentarea prin bilanţ a unei situaţii patrimoniale mai avantajoase din punct de vedere a imaginii întreprinderii în faţa terţilor.

2. Sfârşitul de lună cu care ocazie necesarul de trezorerie este în cel mai dese cazuri mai ridicat datorită scadenţei plăţii salariilor sau a efectelor comerciale.

3. Scadenţele de plată a impozitelor, cotizaţiilor privind asigurările sociale, dividendele cuvenite acţionarilor şi datoriilor faţă de diverşi creditori.

4. Momentul de plată a investiţiilor datorate disponibilităţilor uneori uriaşe care se dislocă.

5. Momentele de declanşare a operaţiilor financiare legate de capitaluri emisiunea de noi titluri, angajarea de credite etc.