Contabilitatea stocurilor în agricultură

INTRODUCERE

Confruntat cu mediul economic şi social în plină transformare, actualul sistem contabil constituie o realizare remarcabilă în ceea ce priveşte asigurarea informaţiilor necesare în procesul managerial al unităţilor patrimoniale, precum şi în relaţiile fiecăreia dintre acestea cu terţii, furnizorii, clienţii, bugetul statului sau cu băncile.

Întregul proces de normalizare a contabilităţii este orientat spre adaptarea permanentă la transformările care au loc în desfăşurarea activităţilor economico-financiare din cadrul economiei naţionale, cât şi spre realizarea obiectivului de armonizare cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi totodată cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Lucrarea de faţă, intitulată „ Stocuri în agricultură” la S.C. AGROFAM HOLDING S.R.L. Feteşti, se referă la modul de organizare a contabilităţii unui agent economic privind activităţile economice prin care se realizează schimburi de valori, respectiv una din părţile contractante oferă, bunuri sau servicii spre vânzare, iar cealaltă parte remite contravaloarea acestora.

Stocurile reprezintă o componentă a activelor circulante ale unei societăţi comerciale, care sunt deţinute în scopul vânzării sau pentru procesul de producţie sau prestarea de servicii.

Evidenţa stocurilor se organizează pe gestiuni de stocuri, prin intermediul cărora să se poată identifica fiecare categorie de stocuri deţinute de unitate, atât valoric cât şi cantitativ.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţia în curs de execuţie, ambele fiind considerate active circulante materiale.Comisia Internaţională A Standardelor Contabile(IASC), în norma de contabilitate IAS 2 „ Stocuri” aplicată începând cu 01.01 1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte stocurile ca fiind elemente de activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare.

Stocurile pot fi:

- bunuri achiziţionate în scopul revânzării(marfa cumpărate de un comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop;

- bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;

- materii prime, materiale, unităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;

- costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestării de servicii;

Îmbinare soluţiilor contabile cu cele de natură fiscală în vigoare a constituit un obiectiv important al al acestei lucrări.

CAPITOLUL 1 - STOCURI-PREZENTARE GENERALĂ

1.1 DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND STOCURILE

Stocurile reprezintă o componentă a activelor circulante ale unei societăţi comerciale, care sunt deţinute in scopul vânzării, pentru procesul de producţie sau prestarea de servicii.În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii¬¬: fizic, destinaţia, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor.

Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

a) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată.

b) materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibilii, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi material de plantat, furaje şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută la activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat.

c) produsele sub forma semifabricatelor( produse în curs de fabricaţie), produselor finite ( produse care au parcurs integral procesul de fabricaţie) şi produselor reziduale( rebuturi, materiale recuperabile şi deşeuri).

d) animale care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fii trecute la animale adulte, animalele de îngrăşat, păsările şi coloniile de albine.

e) producţia în curs de fabricaţie reprezintă materiile prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate.

f) mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea vânzării.

g) ambalajele( cu excepţia ambalajelor de natura obiectelor de inventar şi mijloacelor fixe) de transport refolosibile care însoţesc bunurile în procesul circulaţiei lor (recuperabile, facturate, consemnate direct care circulă prin restituire sau incluse direct în preţul mărfii şi care se pot valorifica sau nu, după utilizare).

În contabilitatea din ţara noastră, în sfera stocurilor se include şi materialele de natura obiectelor de inventar şi baracamente. Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu sau cu durata mai mică de un an, indiferent de valoarea lor precum şi bunurile asimilate acestora( echipamentul de protectie, echipament de lucru, îmbrăcămintea specială, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele şi verificatoarele cu destinaţie specială, modelele, ştanţele, matriţele şi alte obiecte asimilate).

În raport cu locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se grupează în:

• stocuri aflate în depozitele întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite şi nerecepţionate, stocuri sosite fără factură, stocuri livrate, dar nefacturate, stocuri facturate, dar nelivrate, stocuri aflate la terţi.

Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate mai sus sunt individualizate două structuri informaţionale de bază: structura financiară standardizată şi structura internă sau de gestiune.

Structura financiară standardizată este proprie gestiunii şi contabilităţii financiare a întreprinderii şi operează cu două criterii: destinaţia şi faza ciclului de exploatare. Interesul informaţional este cel al finanţării pe termen scurt, calculării şi analizei mecanismului fondului de rulment, bugetarea activităţii de exploatare şi gestionarea activităţii de trezorerie. Din punct de vedere metodologic, o asemenea structură se realizează si se identifică prin conturile grupă sau principale din Planul de conturi general simbolizate cu două cifre, sintetice de gradul I sau divizionare, simbolizate cu trei cifre şi sintetice de gradul doi sau subdivizionare, simbolizate cu patru cifre.