Contabilitatea Stocurilor la Entitățile Economice cu Activitate de Producție

INTRODUCERE

Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie, sau a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor.

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului.

Stocurile reprezintă nevoi ciclice ale agentului economic, care se găsesc în mod continuu la dispoziţia acestuia - caracterul continuu al stocurilor - având durata de staţionare mai mică de un an.

Caracteristica dominantă generală a activelor circulante de natura stocurilor, în sectoarele productive, este aceea că ele se consumă fizic într-un singur ciclu de producţie, transmiţându-şi integral valoarea lor asupra valorii noilor produse, lucrări şi servicii în care se regăsesc încorporate.

Ca structuri contabile bilanţiere, stocurile trebuie să îndeplinească, la rândul lor, condiţiile generale incluse în definiţia activelor, adică să fie resurse controlate de întreprindere, provenind ca rezultat al unor evenimente trecute, şi care aduc în favoarea întreprinderii beneficii viitoare sub forma fluxurilor de lichidităţi. Se consideră că se exercită controlul asupra stocurilor în cazul în care situaţia lor poate fi influenţată prin deciziile managerilor, în sensul că pot fi consumate, vândute, schimbate cu alte bunuri, folosite la plata unei datorii sau drept garanţie la obţinerea unui împrumut.

În activitatea lor, managerii sunt asistaţi de un fond de informaţii constituit din documente justificative, registre şi situaţii financiare. Sis¬temele de informaţii pentru managementul financiar-contabil au menirea de a asigura o mai bună gestionare a resurselor.

Cea mai importantă problemă a managementului evidenţei tehnic-operative şi contabile este perfectarea cu documente justificative a opera¬ţiilor economice şi financiare, în momentul efectuării lor.

Înregistrările contabile, registrele şi situaţiile financiare constituie un element de bază al ordinii şi disciplinei financiare, în ceea ce priveşte stocurile, întrucât fac posibilă cunoaşterea situaţiei financiar-gestionare a unităţilor patrimoniale.

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat şi de faptul că acestea asigură certitudine, siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al producţiei, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale

Utilizarea conturilor de stocuri urmăreşte, în acelaşi timp, reflectarea fluxurilor externe prin legăturile informaţionale cu conturile de datorii şi creanţe, transformările de substanţă ale activelor circulante din material în lichidităţi şi invers.

Destinatarii avizaţi şi interesaţi de informaţiile prezentate în această formă sunt, cu precădere, managerii firmei, respectiv utilizatorii interni în măsură să aprecieze şi să decidă asupra stării întreprinderii la un moment dat.

Pentru a evidenţia toate aspectele prezentate, în lucrarea de faţă am ales exemplul societăţii comerciale ZIMBRUL S.R.L., considerând că activitatea acesteia de producţie şi comercializare a produselor din termopan poate reflecta foarte bine modul de înregistrare şi gestionare a stocurilor, influenţa mărimii lor asupra eficienţei şi rentabilităţii activităţii.