Contabilitatea stocurilor și operațiilor cu mărfuri în comerț cu amănuntul

CAPITOLUL 1. NOTIUNI TEORETICE PRIVIND STOCURILE

1.1. Definiţia, caracteristicile şi principalele structuri ale stocurilor

Noţiunea de „stock”, de origine germană, a traversat Marea Nordului de la est la vest şi a venit din Anglia cu sensul său actual „cantitate de mărfuri şi produse disponibile în magazin; depozit în general”

Definiţia dinamică şi funcţională a stocului aparţine lui M. Rouegez:

Un stoc este, în esenţă, o cantitate variabilă dintr-un produs, mărită prin intrări şi diminuată prin ieşiri. Intrările pot fi cumpărări sau fabricaţiuni. Ieşirile pot fi vânzări sau livrări către atelier.

Stoc normal, cel format din articole a căror utilizare este continuă şi constantă sau este considerată ca sigură. Se împarte în:

- stoc activ, cel care se întoarce

- stoc de protecţie, reprezentat de rezerva destinată să ascundă accelerările neprevăzute ale ieşirilor, intrările sau erorile de prevedere.

Stocul de siguranţă cel format din articole de utilizare excepţională sau întâmplătoare care trebuie –totuşi– deţinute, întrucât:

- absenţa lor ar putea antrena oprirea activităţii (o piesă de bază a unei maşini) sau o pagubă gravă (stingătoarele de incendiu)

- dobândirea lor pe piaţă ar putea fi dificilă sau îndelungată.

Stocurile comportă: mărfurile, materiile prime, materialele pentru ambalat, piesele de schimb, seminţele şi materialele de plantat, furaje, produsele (semifabricatele, produsele finite, produsele reziduale), animalele şi păsările, ambalajele, obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii (depozite, birouri etc. de pe şantierele de construcţii).

Stocurile sunt active circulante deţinute pentru a fi vândute, în curs de producţie în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul tehnologic sau pentru prestarea de servicii.

Comisia Internaţională a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile”, aplicată începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993, defineşte stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare.

Stocurile reprezintă parte componentă a activelor Un activ este "o resursă

controlată de o întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute şi care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare către întreprindere". Activele trebuie să fie recunoscute atunci când:

- Este probabil să genereze beneficii economice viitoare către sau dinspre întreprindere;

- Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.

Un activ se clasifică ca circulant atunci când:

- este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului

- este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;

- este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.

Activele circulante se utilizează o perioadă scurtă în activitatea entităţii şi în general, participă la un singur circuit economic modificându-şi în permanentă forma.

În mod normal, recunoaşterea stocurilor nu pune probleme. Totuşi, există cazuri în care forma legală a tranzacţiilor nu reflectă realitatea economică. În asemenea cazuri, trebuie utilizat principiul prevalenţei economicului asupra juridicului pentru a determina dacă stocurile respective trebuie să fie recunoscute ca active

Stocurile pot fi:

- Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfă cumpărată de un comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop;

- Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;

- Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;

- Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut incă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

- Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;