Contabilitatea TVA

Argument

Lucrarea de față își propune să prezinte cadrul legal al aplicării taxei pe valoarea adăugată și principalele operații contabile în legătură cu aprovizionarea și relațiile cu clienții ale unei societăți comerciale ce își desfășoară activitatea în România, operații care presupun aplicarea taxei pe valoarea adăugată, cititorul având posibilitatea să studieze modul de aplicare, calculare și înregistrare în principalele documente contabile.

Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a cărui apariție este legată de existența statului și a banilor.

De la apariția lor, impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico-socială și de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Informații despre impozitele, taxele și cheltuielile publice din Antichitate provin, în special, din istoria statelor antice, grec și roman.

Impactul taxei pe valoarea adăugată asupra economiei a avut loc pentru prima dată în Franța la inițiativa lui Maurice Laure în anul 1954.

Ulterior acest impozit indirect a fost introdus și în alte țări din Europa, Asia, Africa și America Latină.

Fundamentul introducerii taxei pe valoarea adăugată și-a găsit motivația în substituirea diverselor taxe practicate asupra cifrei de afaceri și folosirea ei ca taxă unică percepută în diferitele stadii ale producției de către producători. Fiecare producător era îndreptățit prin lege să deducă taxa pe valoarea adăugată suportată anterior în procesul de producție propriu.

Pe continentul Europa în anul 1967 după 10 ani de la semnarea Tratatului de la Roma, în cadrul Comunității Economice Europene, au fost adoptate o serie de directive care au pus bazele legislative ale acestui tip de impozit indirect.

În prima etapă organele de decizie ale CEE au mers pe linia armonizării legislației țărilor comunitare pe linia taxei pe valoarea adăugată iar în momentul de față toate țările comunitare sunt obligate să folosească acest impozit indirect.

În perioada comunistă, taxa pe valoarea adăugată se numea ICM (Impozit pe Circulația Mărfurilor), dar nu beneficia de mediatizarea postdecembristă.

În condițiile trecerii la economia de piață, impozitul pe circulația mărfurilor ce funcționa în economie ca un impozit indirect nu-și mai justifica menținerea.

Introducerea TVA-ului în locul impozitului pe circulația mărfurilor a reprezentat un moment de cotitură în perfecționarea sistemului fiscal și în același timp primul pas făcut pe linia reformei fiscale în țara noastră.

Totodată aceasta a constituit o cerință pentru trecerea la economia de piața și alinierea la standardele europene.

Dar pentru introducerea taxei pe valoarea adăugată trebuiau întreprinse o serie de măsuri pe linia impozitului pe circulația mărfurilor care trebuia înlocuit.

În țara noastră TVA-ul a fost introdus din următoarele considerente:

• necesitatea înlocuirii formulei anacronice a fostului impozit pe circulația mărfurilor;

pentru creșterea resurselor statului;

• din rațiuni de compatibilitate cu sistemele fiscale din țările europene.

Actualmente cota preponderentă de TVA în România este de 19%, însă se mai folosește începând cu 01.01.2004 și TVA de 9% pentru cărți, medicamente și servicii de cazare turistică.

Pentru plătitorul de TVA bunurile sau serviciile necesare desfășurării activității sunt mai ,,ieftine’’ cu 19%. Aceasta deoarece taxa aferentă acestora este deductibilă. În același fel pentru a fi mai atractiv cu serviciile sau produsele proprii este importantă această calitate și pentru partenerii de afaceri. Acest motiv trebuie sa fie important în luarea unei decizii, pentru aceștia produsele sau serviciile pe care le furnizați sunt mai ieftine. În acest context calitatea de plătitor conferă o mai mare siguranță partenerilor de afaceri, aceasta demonstrând implicit nivelul afacerilor derulate.

Rolul alocativ, distributiv și chiar cel reglator ale statului implică resurse financiare pe care statul și le procură prin vânzarea anumitor prestații, prin fiscalitate și, dacă aceste resurse nu sunt suficiente, prin împrumut.

Veniturile cu caracter fiscal ale administrației publice centrale sunt:

- impozite directe (impozite pe venit, impozite pe profit, impozite pe avere);

- impozite indirecte (taxa pe valoarea adăugată, taxe de consumații sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale);

- taxe de înregistrare și de timbru (taxe judecătorești, taxe de notariat, taxe consulare, taxe de administrație);

Structura resurselor financiare publice este însa foarte diferită de la o țară la alta.

În timp ce în țările dezvoltate cea mai mare parte a resurselor financiare publice este determinată de impozitele directe, în țările în curs de dezvoltare – printre care se numără și România – sursa principală o constituie impozitele indirecte, în special impozitele pe consum (TVA, accize)

CAPITOLUL I

Taxa pe valoarea adăugată

1.1.1 Definiția taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat.

1.1.2 Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

• constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată.

• locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România.

• livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă.

• livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice desfășurate de societate.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprinde și importul de bunuri.

1.1.3 Persoane impozabile

Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în aceleași condiții legale ca și cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum și pentru activitățile următoare:

• telecomunicații

• furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific și altele de aceeași natură

• transport de bunuri și de persoane

• servicii prestate de porturi și aeroporturi

• livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare

• activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale

• depozitarea

• activitățile organelor de publicitate comercială

• activitățile agenților de călătorie

• activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri asemănătoare.

Sunt asimilate instituțiilor publice, în ceea ce privește regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, orice entități a căror înființare este reglementată prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru activitățile prevăzute prin actul normativ de înființare, care nu creează distorsiuni concurențiale, nefiind desfășurate și de alte persoane impozabile.

1.1.4 Operațiuni impozabile

Livrarea de bunuri

Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o alta persoană, direct prin persoane care acționează în numele acestuia.

Prin bunuri se înțeleg bunurile corporale mobile și imobile, prin natura lor sau prin destinație.

Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific și altele de aceeași natură sunt considerate bunuri mobile corporale.

Sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri efectuate cu plată:

• transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite

• trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri

• transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acționează în nume propriu, dar în contul comitentului

• bunurile constatate lipsă din gestiune