Conținutul și Modul de Întocmire a Bilanțului Contabil

Introducere

Contabilitatea îşi aduce o contribuţie deosebită în econmie, deoarece prin întregul sau conţinut îmbina armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate.

Prin mecanizmul sistemului de conturi, contabilitatea furnizează un sistem de informaţii corelat şi verificat, nelăsînd loc subectivismului şi provocînd rigurozitatea şi exactitatea în reflectarea fenomenelor economice financiare.

Pentru realizarea funcţiilor de informare, decizie şi control, este necesar ca în urma lucrarilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile enerate de conturi şi calcule contabile în documente de sinteză expresiv şi relevante accesibile nu numai specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale: proprietarilor şi angajaţilor întreprinderii, investitorilor şi creditorilor, acţionarilor autorităţilor fiscale şi altor autorităţi de stat.

Documentul oficial de sinteză a tuturor unităţilor patrimoniale, utilizat la închiderea perioadei de gestiune este Bilanţul Contabil. Creaţie a contabilităţii în partidă dublă bilanţul de la a cărui atestare în primul tratat de contabilitate tipărit în lume a tecut peste o jimătate de mileniu, asigură o imajine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare cît şi arezultatelor obţinute.

De calitatea şi cantitatea informaţiei furnizate prin intermediul sistemului informaţinal economic, partea integrată a căruia este bilanţul contabil, deinde de elaborarea unor decizii corecte, care să corespundă pe deplin realităţii I să contribuie la rezolvarea multuplelor probleme ale activităţii economico-financiare.

Scopul prezentei lucrări constă în descrierea lucrărilor premergătoare şi de întocmire a bilanţului contabil şi a anexelor la bilanţ.

1.Bilanţul contabil – document de sinteză al contabilităţii

Noţiunea de bilanţ este foarte veche. Nu se cunoaşte precis nici cine a creat acest instrument contabil. Bilanţul este operă anonimă la care şi-au adus contribuţia generaţii şi generaţii de autori practicieni, teoreticieni din vechi timpuri.

Aristotel în lucrarea „Politica” vorbeşte de bilanţul Cetăţii Treviza din 1341, iar alţi autori susţin că în anul 1368, s-ar fi încheiat un bilanţ al Cetăţii Roma şi mai tîrziu pentru Milano, ca socoteală finală de activitate.

Termenul de bilanţ vine de la cuvîntul italian „bilanicia”, care are la bază latineştele „bi” şi „lanx”, simblizînd astfel o bilanţă cu două talere. Valori de mărime egală stau faţă în faţă şi se echilibrează reciproc. Într-unul din talere apare valoarea activului, iar în celălalt valoarea pasivului.

De la definiţia dată de „cîntar al averii” în corelaţie cu sursele sale de dobîndire, bilanţul a format obiectul unor preocupări permanente atît pentru acela care îl înlocuieşte cît şi pentru cel care-l foloseşte ca instrument de gestiune a patrimoniului. S-a agonisit pe această linie o bogată zestre de cunoaştere şi s-au conturat mai multe teorii cu privire la modelul de bilanţ, modelarea bilanţieră a patrimoniului şi funcţiile bilanţului.

Dintre teoriile cele mai importante sunt teoria dinamică, statistică, organică, unitară, pagatorică, previzională, sintetică, funcţiile prognozei analitice, a scopurilor multiple, şi a realităţii.

Teoria dinamică formulată de Schmalenbach în 1919 s-a folosit în literatura economică din Romînia sub denumirea de raţionalism economic. Conform ei nu se urmăreşte în primul plan profitul realizat într-o perioadă de gestiune, ci modul în care s-a obţinut acest profit. El vede în bilanţ instrumentul de analiză a cauzelor care au determinat rezultatele activităţii desfăşurate într-o anumită perioadă.

Teoria statistică al cărei reprezentant este doc. H. Niclisch afirmă că bilanţul constituie un mijloc de reflectare a elementelor patrimoniale la un moment dat, în vederea comparării lor cu situaţia aceluiaşi patrimoniu la începutul perioadei de gestiune. Astfel, bilanţul constituie instrumentul de cunoaştere a stării patrimoniului precum şi a rezultatelor obţinute la un anumit moment.