Bibliografie
1. Definitia colectarii. Titlul de creanta. Termene de plata
Colectarea consta în exercitarea actiunilor care au ca scop stingerea creantelor fiscale.
Colectarea creantelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu.
Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptatite, potrivit legii.
Termenele de plata
Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza.
Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabileste în functie de data comunicarii acestora, astfel:
a) daca data comunicarii este cuprinsa în intervalul 1 - 15 din luna, termenul de plata este pâna la data de 5 a lunii urmatoare;
b) daca data comunicarii este cuprinsa în intervalul 16 - 31 din luna, termenul de plata este pâna la data de 20 a lunii urmatoare.
Pentru obligatiile fiscale esalonate sau amânate la plata, precum si pentru accesoriile acestora termenul de plata se stabileste prin documentul prin care se acorda înlesnirea respectiva.
Pentru creantele fiscale, administrate de Ministerul Finantelor Publice, care nu au prevazute termene de plata, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.
Pentru creantele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevazute termene de plata, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice.
Contributiile sociale administrate de Ministerul Finantelor Publice, dupa calcularea si retinerea acestora conform reglementarilor legale în materie, se vireaza pâna la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se efectueaza plata drepturilor salariale.
2. Stingerea creantelor fiscale prin plata, compensare si restituire
Platile catre organele fiscale se efectueaza prin intermediul bancilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate sa deruleze operatiuni de plata.
Plata obligatiilor fiscale se efectueaza de catre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi si penalitati de întârziere.
În cazul stingerii prin plata a obligatiilor fiscale, momentul platii este:
a) în cazul platilor în numerar, data înscrisa în documentul de plata eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b) în cazul platilor efectuate prin mandat postal, data postei, înscrisa pe mandatul postal;
c) în cazul platilor efectuate prin decontare bancara, data la care bancile debiteaza contul platitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin stampila si semnatura autorizata a acestora;
d) pentru obligatiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrarii la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate potrivit legii.
Ordinea stingerii datoriilor: Daca un contribuabil datoreaza mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentând creante fiscale, iar suma platita nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se stinge creanta fiscala stabilita de contribuabil.
În situatia în care contribuabilul nu stabileste creanta fiscala ce urmeaza a fi stinsa, organul fiscal competent va efectua stingerea obligatiilor fiscale în urmatoarea ordine:
a) sume datorate în contul ratelor din graficele de plata a obligatiilor fiscale, pentru care s-au aprobat esalonari si/sau amânari la plata, precum si dobânzile datorate pe perioada esalonarii si/sau amânarii la plata si calculate conform legii;
b) obligatii fiscale principale cu termene de plata în anul curent, precum si accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
c) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pâna la stingerea integrala a acestora;
d) dobânzi, penalitati de întârziere aferente obligatiilor fiscale prevazute la lit. c);
e) obligatii fiscale cu termene de plata viitoare, la solicitarea debitorului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Control Fiscal.doc