Controlul de Gestiune și Controlul Gestionar

INTRODUCERE

Trǎim î ntr-o lume a resurselor limitate. În faţa unei asemenea situaţii, societatea mileniului trei nu are decât o singură soluţie: valorificarea singurei resurse inepuizabile, creativitatea şi inteligenţa.

Evoluţia societăţii este grevată esenţial pe amplificarea continuă a capacităţii de informare. Fiinţa umană păstrează astfel în permanenţă, vocaţia spre progres şi civilizaţie.

Trăim în imperiul informaţiei, într-o lume a competiţiei unde adevărata "avere" se măsoară în cantitatea şi calitatea informaţiei obţinute la un moment dat. Ea prevalează, adeseori potenţialul economic, tehnologic sau umanitar.

Napoleon Bonaparte consideră că „INFORMAŢIA EXACTǍ, DEŢINUTǍ LA MOMENTUL OPORTUN ASIGURǍ 99 % DIN VICTORIA ORICǍROR BǍTǍLII."

Cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii acesteia de a asigura profit, a solvenţei comerciale ori de faliment, în care se pot afla agenţii economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul contabilităţii reale operative, ştiinţific organizată şi a controlului financiar, organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.

Controlul financiar de gestiune, ca principală componentă a controlului financiar, cuprinde în sfera sa, sub aspect legal, teoretic şi practic, problematica complexă, specifică domeniului economic‚ şi financiar al agenţilor economici.

Controlul financiar de gestiune corectează modul de gospodărire şi utilizare a resurselor materiale, financiare, umane şi informaţionale.

Contabilitatea ca ştiinţă cu caracter teoretic şi aplicativ s-a născut din necesităţile practice ale producţiei materiale şi s-a dezvoltat odată cu forţele de producţie, cu diviziunea socială a muncii şi cu schimbul. În aceste condiţii, contabilitatea este străns legată de procese economice şi de relaţiile de producţie, care se schimbă în diferite momente ale istoriei societăţii. Înţeleasă şi privită în acest fel, contabilitatea îşi păstrează întregul dinamism, mersul novator, caracterul de ştiinţă care a luat naştere şi a crescut odată cu dezvoltarea mediului social-economic. Cercetările şi studiile în contabilitatea producţiei şi a ansamblurilor economice mari din ultimile decenii, au dat la iveală şi mai plenar caracterul universal şi forţa sa previzională.

Varietatea activităţilor desfaşurate în unităţile economice, impune contabilităţii ca stiinţă cu multiple resorturi calculatorii, rezolvarea problemelor în spiritul cerinţelor şi jocul pieţei. Contabilitatea furnizează date şi informţii eficiente pentru statornicirea productivismului raţional şi pentru elaborarea strategiilor şi tacticilor la toate nivelurile.

Cunoaşterea volumului cheltuielilor şi al veniturilor, compararea acestora în vederea stabilirii rezultatelor prin intermediul informaţiei contabile, permite realizarea principiului de bază al gestiunii, care obligă unităţiile economice să-şi acopere cheltuielile din venituri proprii şi să obţină un profit.

Contribuţia contabilităţii la realizarea obiectivelor strategice ale managerilor se manifestă şi sub forma asigurării informaţiilor necesare controlului, a determinării gradului de răspundere şi efectului realizat la diferite locuri de muncă, scoate la iveală rezervele interne, cheltuielile neeconomicoase şi pierderile din producţie. Urmare a cerinţelor actuale ale conducerii şi organizării ştiinţifice a unităţiilor economice, contabilitatea temporană se orienteză tot mai mult către calcule previzionale asupra mijloacelor, resurselor de formare a acestora, rezultatelor financiare, pe care le împleteşte cu reflectarea fenomenelor ce au avut loc.

Contabilitatea şi-a dezvoltat puterea de cunoaştere a situaţiei economice şi financiare, cu scopul de a furniza în condiţii optime din formaţiile necesare luării celor mai juste decizii. Scopul contabilităţii este de a face din informaţiile şi metodele sale un instrument de orientare, un „tablou de bord”, un consilier pentru stabilirea condiţiilor în care unitatea economică îşi desfăşoară activitatea în interior, precum şi în contextul macroeconomic.

Cu alte cuvinte, informaţiile contabilităţii constituie sursa cea mai importantă, „banca de date” a conducerii în procesul decizional. Contabilitatea devine astfel indispensabilă în activitatea de conducere.

Ca rezultat al secularei sale existeţe şi a multiplelor aplicaţii practice, contabilitatea dispune de o mare mobilitate în abordarea fenomenelor economice, iar informaţia ei a devenit de mult „ o componentă a sistemului de conducere raţională a unităţilor creatoare de valori”.

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA ACTIVITǍŢII DE CONTROL

1.1. CONTROLUL, ELEMENT FUNDAMENTAL

AL ACTULUI DE CONDUCERE ŞI DE DECIZIE

În economia de piaţă, orice agent economic doreşte să realizeze profit.

Agenţii economici sunt supuşi examenului riguros, dar drept al pieţei, având la baza raportul cerere-ofertă, care operează după criteriul eficienţei, al concordanţei activităţilor economice cu nevoile reale ale consumatorilor.

În aceste condiţii pentru a produce profit, agenţii economici trebuie să aibă o înaltă capacitate de adaptare la cerinţele şi legităţile pieţei, ale concurenţei loiale.

Pe lângă iniţiativa liberă şi aportul material, financiar, uman-fizic şi de inteligenţă, o condiţie esenţială a obţinerii profitului este informaţia operativă şi reală cu privire la patrimoniul, activitatea economică şi comercială desfăşurată şi rezultatele acesteia, profit sau pierdere.

Cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare, în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se derulează activitatea agenţilor economici, previne situaţiile de încetare a plăţilor şi de faliment, asigură profitul.

În condiţiile de legalitate şi liberă iniţiativă, cunoaşterea, de către factorii interesaţi, a acestor obiective, este o cerinţă esenţială a conducerii pe baza criteriilor de profit.

Informaţia de calitate, reală şi operativă a situaţiei economice şi financiare şi a evoluţiei acesteia previne riscurile, deficienţele, lipsurile, în general ineficienţa şi asigură libera iniţiativă economică, în condiţii de concurenţă loială.

Cunoaşterea este necesară, în primul rând, conducerii agenţilor economici (regii autonome, societăţi comerciale, societăţi agricole, alte categorii) şi personalului acestora, iar în al doilea rând, se ştie că orice agent economic are nevoie de un grad ridicat de încredere-certitudine din partea terţilor agenţi economici, parteneri de afaceri.

Această cunoaştere a situaţiei patrimoniale şi financiare a agenţilor economici se realizează cu ajutorul documentelor primare şi al evidenţei tehnic-operative şi contabile.

Asigurarea corectitudinii, exactităţii şi realităţii acestor informaţii constituie o problemă de mare răspundere a controlului financiar-contabil.

Prin control, conducerea îşi asigură informarea dinamică, reală, preventivă, care ridică valoarea concluziilor şi calitatea deciziilor.

Controlul pătrunde în esenţa fenomenelor şi contribuie efectiv la conducerea ştiinţifică şi eficientă, sesizează aspectele negative în momentul în care acestea se manifestă ca tendinţă şi intervine operativ pentru prevenirea şi lichidarea cauzelor.

Controlul nu se rezumă să constate manifestarea neajunsurilor, nu este numai concomitent şi ulterior, ci, în primul rând, este bazat pe previziunea desfăşurării activităţii, a posibilităţilor apariţiei deficienţelor şi anomaliilor.

Pentru obţinerea profitului maxim, pe lângă evaluarea rezultatelor în raport cu obiectivele şi normele stabilite, controlul contribuie şi la prevenirea tendinţelor şi fenomenelor care necesită decizii de corecţie.

Controlul asigură perfecţionarea activităţii şi creşterea profitului în condiţii de concurenţă liberă şi loială.