Costul și Cheltuielile Elemente Constitutive ale Costului

Costul reprezintă expresia raportului între forma bănească a cheltuielilor pe care le efectuează o întreprindere pentru obtinerea si distributia (desfacerea) productiei sale, într-o perioadă de timp determinată si cantitatea de bunuri materiale, lucrări, servicii etc., ce formează această productie (exprimată în anumite unităti de masură).

Costul este o categorie economică având la origine verbul latin „costare”, ceea ce presupune a fixa ceva, verb din care s-a desprins noţiunea „costa”, ceea ce reprezintă „cât s-a consumat şi cât s-a plătit” pentru un lucru etc.

Însăşi din definitie rezultă legătura costului cu consumul de factori de producţie în vederea realizării şi a desfacerii de bunuri materiale, de executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Costul reprezintă acea parte a cheltuielilor materiale, de personal si alte cheltuieli care într-un fel sau altul, direct sau indirect concură la realizarea unui produs si se regasesc în structura produsului respectiv.

În costul unui produs se cuprind direct sau indirect cheltuieli generate de materii prime, salarii si contributiile aferente, energie, amortizări, cheltuieli efectuate de terti.

Astfel, costul reprezintă corelaţia care se creează între expresia valorică a cheltuielilor efectuate de către o întreprindere în vederea realizării şi a desfacerii producţiei şi cantitatea de bunuri, lucrări şi servicii prestate.

Derularea unui proces de producţie prin utilizarea factorilor de producţie dă naştere înregistrării de cheltuieli.

Factorii procesului de productie. Cheltuielile sunt determinate de desfăşurarea concretă a procesului de producţie care este inseparabil legat de folosirea productivă a celor trei factori indispensabili oricăruii proces de producţie:

- natura,

- munca si

- capitalul.

Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un anumit fel consumarea lor, ceea ce constituie baza cheltuielilor de producţie şi de desfacere. Fiind utilizaţi în procesul de producţie potrivit rolului şi însuşirilor lor, factorii fundamentali ai procesului de muncă contribuie în mod diferit la formarea cheltuielilor care constituie costul producţiei.

Astfel, natura (reprezentată prin pământ, sol, aer, minerale, apa, etc.) asigură câmpul de acţiune al procesul de producţie şi locul de desfăşurare al acestuia, participând în mod evident şi semnificativ la desfăşurarea procesului de producţie. Consumul său este foarte greu de determinat, uneori chiar imposibil din punct de vedere fizic, drept pentru care se urmăreşte numai sub aspect valoric prin cheltuielile ocazionate de dobândirea sa, inclusiv amenajările de orice fel, investiţiile ce adaugă valoare. În ceea ce priveşte munca, care rezultă din utilizarea forţei de muncă, în calitate de factor primar al procesului de producţie, are rolul de a combina şi utiliza eficient ceilalţi doi factori de producţie, conservând astfel valorile de întrebuinţare preexistente şi creiind pe baza lor noi valori de întrebuinţare, ocazionând şi ea cheltuieli salariale – salariile şi alte drepturi asimilate, contribuţia la asigurările sociale, la fondul de şomaj etc.

Capitalul ca factor de producţie, reprezentat prin capitalul fix şi capitalul circulant, participă în mod diferit la formarea producţiei.

Capitalul fix în forma sa naturală – maşini, utilaje, clădiri etc. – adică mijloace de muncă necesare procesului de producţie, participă integral şi la mai multe cicluri de producţie, procese de producţie, ceea ce face să-şi păstreze forma iniţială şi să fie utilizat în această calitate în decursul mai multor procese de producţie, adică un consum treptat ce dă naştere amortizării (cheltuială). Amortizarea reprezintă numai o parte cu care au intrat intrat ele în procesul de producţie, acea parte pe care ele au pierdut-o prin uzură.

Capitalul circulant – materiile prime, materialele auxiliare, combustibilii etc. – în calitate de obiecte ale muncii, fie că se transformă – intră în mod material în componenţa noului produs (materii prime, combustibilii, energia etc.), consumându-se deci într-un singur proces de producţie şi regăsindu-se total, parţial sau de loc în noile produse, devine cheltuială pentru întreaga sa valoare. Valoarea sa de întrebuinţare dispare după un singur ciclu de producţie, adică devine cheltiuală materialele şi alte obiecte ale muncii.

Similar se petrec lucrurile şi în procesul de desfacere care este şi el generator de costuri – cheltuieli de desfacere. Ele intră în costul complet al producţiei.

Cheltuielile de producţie şi de desfacere care formează costul şi care trebuie să fie înregistrate, urmărite şi calculate cu ajutorul contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor, în al cărei obiect de acţiune intră, nu se pot confunda cu categoria de cheltuieli în înţelesul larg (generic) al cuvântului. In extenso, prin cheltuială se înţelege expresia valorică a consumurilor de mijloace băneşti pentru satisfacerea necesităţilor de consum productiv sau neproductiv social şi individual.

Noţiunea de cheltuieli, în general are prin urmare un înţeles mai cuprinzător decât cea de cheltuieli de producţie şi respectiv de desfacere – exprimă pe lângă cheltuielile în care sunt cuprinse costuri şi transformarea de mijloace băneşti în valori materiale prin aprovizionare, cumpărare sau utilizare efectivă a diferitelor fonduri specifice de care dispune unitatea patrimonială (fondul de participare la profit, folosirea anumitor mijloace băneşti sau materiale în scopul prevenirii şi înlăturării calamităţilor naturale). Asemenea cheltuieli nu reprezintă niciodată costuri şi nu se cuprind în sfera contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor, deoarece nu sunt legate nici de obţinerea sau de desfacerea producţiei. În costuri se cuprinde prin urmare numai o parte a cheltuielilor care pot să apară într-o întreprindere – acelea care reprezintă cheltuieli de producţie şi respectiv de desfacere. Prin urmare, baza cheltuielilor de producţie o constituie consumurile productive normale care au loc în întreprindere.