Creditarea persoanelor juridice la Banc Post, Sucursala Reșita

CAPITOLUL I. NECESITATEA ŞI CONŢINUTUL REFORMEI SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. CONTEXTUL POLITIC ŞI ECONOMIC DIN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Evenimentele politice de la sfârşitul anilor 80 din Europa Centrală şi de est au determinat că multe ţări din acest spaţiu geografic să treacă de la economia centralizată la economia de piaţă. Procesul a cunoscut trăsături comune, dar ritmul tranziţiei şi nivelul modificărilor a fost şi este dependent de condiţiile specifice din fiecare ţară.

Într-o economie planificată, cum au fost cele din ţările din Europa Centrală şi de est, structurile bancare au funcţionat într-un sistem "monobancă", adică a existat un sistem de bănci unic pentru implementarea politicilor economice ale statului. Operaţiunile bancare erau limitate la realizarea în exclusivitate a obiectivelor stabilite prin planul centralizat. În acest context, băncile erau subordonate planificării centralizate, fiind utilizate pentru:

-a propune planul de credit necesar implementării obiectivelor centrale de producţie industrială;

-orientarea subvenţiilor de stat spre anumite sectoare de activitate sau alte domenii de investiţii;

-a transfera fondurile între agenţi sau organizaţii guvernamentale;

-a păstra evidenţele financiare ale întreprinderilor de stat.

În România, funcţiile acestui tip de sistem au fost repartizate anumitor bănci ce aveau drept scop deservirea necesităţilor anumitor sectoare. Astfel, erau Banca Agricolă pentru agricultură, Banca Română de Comerţ Exterior pentru comerţul exterior, Banca de Investiţii pentru procesul investiţional finanţat de bugetul de stat. Deşi existau mai multe bănci, între ele nu se manifesta concurenţa în nici un mod, deoarece fiecare era specializată pentru un anumit sector de activitate economică.

Într-o economie de piaţă băncile nu numai că satisfac cerinţele pieţei, dar participă ele însele pe piaţă concurând unele cu altele pentru a atrage depozite şi a acorda împrumuturi clienţilor ce pot fi persoane fizice sau juridice. Împrumuturile acordate în cazul în care sunt bine folosite, vor putea realiza un profit astfel încât beneficiarii să-şi poată plăti creditele şi dobânda, astfel generându-se, prin aceste procese, un profit şi pentru bancă. De asemenea, calitatea relaţiei bancă-client creşte datorită mediului concurenţial existent într-o economie de piaţă, mediu care orientează activitatea băncii spre cerinţele clientului prin dezvoltarea unei oferte de produse bancare variate şi atractive pentru atragerea şi menţinerea clienţilor. Însă pot apărea şi efecte negative dacă băncile pun înaintea eticii şi onestităţii obiectivele referitoare la maximizarea profitului.O practică de genul "scopul scuză mijloacele", scopul fiind obţinerea de profit ar avea consecinţe dezastruoase pentru clientelă. Din aceste considerente în fiecare ţară reglementările pot lua forma normelor bancare proprii fiecărei bănci sau pot fi reglementări legislative. Alături de aceste reglementări, există şi reglementări bancare internaţionale în ceea ce priveşte adecvarea capitalului. Acestea permit stabilirea unui nivel al capitalului, suficient pentru ca băncile să-şi desfăşoare activitatea şi să-şi satisfacă obligaţiile financiare în condiţii de stabilitate.

În unele ţări, capitalul minim necesar pentru a înfiinţa o bancă a fost stabilit la un nivel mic, ceea ce a determinat o înmulţire a băncilor cu potenţial slab de creditare.

De asemenea o problemă majoră a constituit-o lipsa experienţei ce poate genera riscuri atât la nivelul băncilor comerciale, cât şi la nivelul băncilor centrale.

O trăsătură specifică perioadei de tranziţie de la un sistem bancar centralizat la un sistem bancar specific economiei de piaţă a fost legătura dintre bănci şi întreprinderile de stat necompetitive, în adoptarea deciziilor prevalând interese personale sau de grup restrâns în locul unei concurenţe sănătoase. S-au înregistrat situaţii în care principalul debitor să fie şi principalul creditor al băncii.

Noile bănci comerciale din aceste ţări operează în condiţii economice caracterizate prin instabilitate, schimbări economico-sociale rapide, astfel încât guvernele trebuie să găsească soluţii prin care să reducă efectele negative ale unor evoluţii economice nedorite şi a unor frământări sociale, pentru a dezvolta o structură bazată pe principiile pieţei.

1.2. REFORMA SISTEMULUI BANCAR ROMÂN

Sistemul bancar românesc prezintă, cum era de aşteptat, unele probleme şi aspecte comune cu cele specifice sistemelor bancare din alte ţări central şi est europene. Se remarcă faptul că schimbările instituţionale, sociale şi politice sunt de mai mică anvergură comparativ cu cele realizate de Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, etc.

Reforma bancară reprezintă unul din cele mai însemnate domenii ale reformei generale, pe care România trebuie să o îndeplinească pentru a putea accede printre ţările cu o economie modernă şi eficientă.

Această reformă a început în decembrie 1990 prin introducerea structurii bancare pe două nivele: banca centrală şi băncile comerciale.O altă etapă importantă s-a înfăptuit în aprilie 1990, când intră în vigoare Legea nr.33 privind activitatea bancară şi Legea nr.34 privind statutul Băncii Naţionale a României.

În acestă perioadă, sistemul bancar se caracteriza printr-o puternică segmentare şi concentrare atât în privinţa depozitelor cât şi a creditelor.

Anul 1991 a fost un an foarte important, acesta fiind cu adevarat cel în care a demarat reforma bancară. În august 1991 se liberalizează dobânda în sistemul bancar, etapă foarte importantă pentru că dobânda reprezintă cea mai mare resursă pentru veniturile bancare. Procesul de modernizare continuă, astfel că în septembrie se instituie un nou sistem de refinanţare a băncilor comerciale de către banca centrală ce se realizează prin: linii de credit pe termen fix şi credit overdraft sau lombard. Tot în acest an se fac unele modificări în domeniul valutar: se elimină cursul multiplu, acesta stabilindu-se prin licitaţie la sediul Băncii Naţionale a României, se fac paşi spre convertibilitatea leului, acesta fiind un obiectiv major al băncii centrale, dar se încearcă deocamdată trecerea spre o convertibilitate parţială, de cont curent.