De la politici și opțiuni contabile la contabilitatea creativă

INTRODUCERE

În literatura de specialitate, politicile de manipulare a informațiilor privind rezultatul, sunt apreciate drept tehnici de „contabilitate creativă”.

Practicile de contabilitate creativă nu vor dispărea decât o dată cu dispariția cauzelor care le-au generat, astfel că dorința normalizatorilor contabili de limitare a contabilității creative trebuie să aibă în vedere circumstanțele ce permit manifestarea acesteia.

Experiența arată că, de fiecare dată când apare o normă nouă, societățile găsesc o cale să îi minimizeze impactul. Tehnicile de manipulare a bilanțului acționează asupra unuia sau mai multora dintre elementele următoare: capitalurile proprii, datoriile, nevoia de fond de rulment, trezoreria; pe când tehnicile de manipulare a performanțelor întreprinderii sunt oferite de tratamentele și politicile contabile recomandate de normele contabile internaționale. Existența mai multor „opțiuni” posibile în materie contabilă, corespunzând fie unor adevărate alegeri contabile, fie unei libertăți de apreciere în contextul prezentării situațiilor financiare individuale sau consolidate, pot influența performanța companiei.

Interdependența dintre contabilitatea creativă și scandalurile financiare - se axează pe reflectarea relației fraudă - contabilitate creativă/inginerie contabilă - evaziune fiscală și a efectelor acestui cerc vicios asupra stabilității și imaginii fidele a întreprinderilor care urmăresc maximizarea performanțelor economice prin apelarea la diverse tehnici, mai mult sau mai puțin acceptabile din punct de vedere al eticii afacerilor. Frauda fiscală reprezintă așa-numita evaziune fiscală ilegală (ilicită)

În principiu, se consideră că evaziunea fiscală este totuna cu frauda fiscală, atunci când intenționalitatea (adică natura deliberativă a cazului) nu este sau nu poate fi dovedită, se acceptă că este vorba despre evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală.

Mediul de afaceri este supus unor presiuni de reglementare împotriva sofisticării fraudelor corporatiste, astfel încât este necesară reglementarea acestor activități ce țin de etica în afaceri mai mult chiar decât de acomodarea unor principii contabile ce oricum fuseseră expuse și legiferate Un studiu realizat în Regatul Unit de către Kamal Naser a evidențiat că 91% dintre auditorii intervievați consideră contabilitatea creativă o problemă care nu va putea fi niciodată rezolvată.

Altfel spus, indiferent de numărul și de gradul de detaliere a normelor contabile, întotdeauna vor fi unii care vor găsi o cale de a depăși rigorile impuse de sistem. Prin urmare, misiunea normalizatorilor și a reprezentanților profesiei contabile nu este una simplă.

Chiar dacă nu sunt siguri că vor cuceri „războiul” împotriva contabilității creative, trebuie să facă efortul de a răspunde imaginației cu imaginație

I. Noțiuni privind politicile contabile

Politicile contabile definesc o concepție contabilă privind ”sinceritatea” fiecărei întreprinderi sau instituție publică în prezentarea ansamblului problemelor financiare. Dicționarul de contabilitate al Editurii Universității din Oxford definește politicile contabile ca fiind ,,bazele contabile specifice și utilizate în permanență de către o organizație în întocmirea situațiilor financiare; aceste baze sunt considerate și determinate de organizație ca fiind cele mai adecvate pentru prezentarea cu fidelitate a rezultatelor și operațiilor sale financiare; politicile au focalizat subiecte specifice precum ,,regimurile de pensii”, ,,goodwill-ul”, ,,costurile de cercetare și de dezvoltare”, ,,operațiile exprimate în monede străine” .

O definiție mai precisă aparține lui Christopher Nobes: ,,Politicile contabile sunt metode detaliate de evaluare, măsurare și recunoaștere (constatare) pe care o întreprindere le-a ales dintre cele general acceptate de lege, standarde contabile sau practici comerciale.

Aceste politici trebuie să fie utilizate în mod permanent și trebuie să fie publicate. Raportul anual al unei întreprinderi va include ,,o anexă privind politicile contabile” care au fost aplicate în situațiile financiare. De exemplu, o publicare a politicilor ar preciza dacă întreprinderea a utilizat metoda lineară sau degresivă de amortizare, dacă în evaluarea stocurilor a fost utilizată metoda FIFO sau CMP, cum au fost calculate și contabilizate provizioanele pentru plățile viitoare de pensii.

Organismul internațional de normalizare contabilă (IASC-IASB) definește Politicile contabile drept ansamblul principiilor, bazelor, convențiilor, regulilor și practicilor specifice adoptate de o entitate în conducerea curentă a activităților a contabilității acestora, pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.

Prin politica contabilă trebuie să se clarifice ferm varianta de operare constantă pentru fiecare tip de eveniment în parte, porninduse de la faptul că I.A.S. și interpretarile Comitetului Permanent pentru Interpretări oferă diverse moduri de rezolvare a unei anumite probleme, soluții alternative, calcule opționale etc.

Cu toate acestea mai apar și alte principii și reguli, cum ar fi:

- raționamentul profesional- singurul care permite alegerea alternativelor;

- judecata de valoare care reprezintă baza soluțiilor contabile;

- pragul de semnificație conform căruia o informație - este tratată ca semnificativă în funcție de interesul urmărit (spre exemplu dacă ea reprezintă sub 5% dintr-o cifră de afaceri, nu mai prezintă importanță).

Politicile contabile încorporează:

- principiile;

- metodele și procedurile;

- bazele de calcul;

- regulile de evaluare;

- practicile proprii specifice fiecărei entități în parte.