De la situația financiară la promovarea întreprinderii

Introducere

Aparitia si evolutia contabilitatii ca stiinta, domeniu al practicii sau limbaj de comunicare în lumea afacerilor este strans legata de dezvoltarea omenirii, în general, si de progresul economico-social, în special.

Contabilitatea are o istorie multiseculara, fiind considerata de marele poet Goethe „una din cele mai sublime creatii ale spiritului omenesc pe care fiecare bun gospodar ar trebui sa o foloseasca în gospodaria sa“.

Primele forme ale contabilitatii se confunda cu aparitia colectivitatii umane, cu începuturile activitatilor economice, cand schimburile si tranzactiile au cunoscut o asemenea amploare încat nu mai putea fi memorate, necesitand consemnarea lor pe diversi suporti (exemplu: peretii grotelor, case, piei de animale, copaci, tablite de lut, papirus, etc.).

Tehnica contabila a cunoscut evolutii continue, de la simple însemnari pe suport material s-a ajuns într-o prima faza la contabilitatea în partida simpla si ulterior la cea în partida dubla.

Contabilitatea în partida simpla se limita numai la înregistrarea raportului cu terte persoane, cu referire la o anumita componenta de avere fara a avea corespondent în alt element care sa arate originea sau provenienta. Astazi prin contabilitatea în partida simpla sunt urmarite în principal încasarile respectiv platile.

Contabilitatea în partida dubla trateaza simultan averea entitatii din doua puncte de vedere: al existentei reale, ca valori de întrebuintare (utilitati) si al proprietatii provenientei, originii sau sursei (resurse).

Cu toate ca istoria mentioneaza mai multi ganditori care au contribuit la perfectionarea stiintei contabilitatii, este considerat parinte al contabilitatii italianul Luca Paciola care prin lucrarea sa „Summa di arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita” prezenta principiile fundamentale ale contabilitatii în partida dubla.

În Romania, primele lucrari de contabilitate apar abia în secolul al XIX-lea,mai exact o prima lucrare, care trateaza contabilitatea în partida dubla, este „Pravila Komertiala” a lui Emanoil Ion Nechifor (Brasov 1837). Alti autori romani care prin operele lor au contribuit la dezvoltarea contabilitatii au fost I.C. Pantu, Teodor Stefanescu, Aleandru Sorescu; C.G. Dumitrescu, Dumitru Voina, Ion Evian, etc.

Informatiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere difera în functie de modul specific de organizare. Cu cat o întreprindere este mai "deschisa" participarii publicului, cu atat informatiile contabile diseminate vor fi mai cuprinzatoare. Înca de la 1887, Codul Comercial Roman îi obliga pe comercianti (persoane fizice sau societati comerciale) sa-si înregistreze tranzactiile în registrul jurnal si sa întocmeasca registrul cartea mare si registrul inventar. Anual, comerciantii trebuiau sa prezinte tribunalului registrul jurnal si registrul inventar pentru a fi încheiate si vizate. Contabilitatea trebuie tinuta si de catre institutiile publice, asociatii, fundatii, precum si de catre persoanele cu profesie libera (avocatii, notarii, expertii contabili, medicii etc.).

Informatia contabila dintr-o întreprindere se poate clasifica în doua mari categorii: informatie contabila financiara si informatie contabila de gestiune. Informatia contabila financiara este destinata utilizatorilor externi, cum sunt investitorii, salariatii, creditorii, guvernul sau publicul larg si este desemnata prin situatiile financiare de sinteza sau, pe scurt, situatiile financiare.

Anual, administratorii întreprinderilor trebuie sa întocmeasca un set de situatii financiare în forma standardizata, compus din: bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de trezorerie si politici contabile si note explicative la acestea. Bilantul este o situatie de stoc, care arata resursele unei întreprinderi la un moment dat. Contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu si tabloul fluxurilor de trezorerie sunt situatii de flux: prima cuprinde rezultatele activitatii desfasurate de întreprindere pe parcursul unei perioade de raportare, a doua prezinta modificarile capitalului propriu între începutul si sfarsitul unui exercitiu financiar, iar cea de-a treia indica modul în care a evoluat numerarul între începutul si sfarsitul unei perioade de timp.

Situatiile financiare sunt însotite de un raport (Raportul de gestiune) prin care conducerea întreprinderii descrie principalele componente ale activitatii de exploatare si financiara, precum si evolutia lor previzibila. Situatiile financiare trebuie sa dea o imagine fidela a resurselor, rezultatelor si capacitatii întreprinderii de a genera numerar. Notiunea de “imagine fidela” este dinamica si reflecta cele mai bune practici contabile existente la un moment dat.

Informatia contabila de gestiune este destinata utilizatorilor interni, respectiv conducerii întreprinderii. Aceasta informatie este nestandardizata, adesea nemonetara, si cuprinde informatii privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activitatii sau profitabilitatea pe produs. Rapoartele sunt înaintate conducerii la intervale de timp scurte - lunar, saptamanal sau zilnic - si se circumscriu unor subdiviziuni ale întreprinderii, numite centre de responsabilitate sau de profit.