Deprecierea Activelor

1. Aspecte generale privind standardul IAS 36

O multitudine de factori endogeni si exogeni face necesara cunosterea de catre profesionistii contabili a Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS), într-o lume a globalizarii si mondializari; ca angajati sau liber profesionisti, acestia trebuie sa sprijine managementul întreprinderilor în elaborarea unor politici contabile care sa faca din contabilitate un element esential al conduceri.

Standardul IAS 36 trateaza deprecierea activelor, cu exceptia celor care sunt analizate de alte standarde (stocurile, contractele de constructii, impozitele, instrumentele financiare, imobilele de plasament, activele biologice, precum si activele definite si tratate în standardele de raportare financiara IFRS 4 si IFRS 5. Norma IAS 36 Deprecierea activelor nu se aplica acelor active pentru care exista norme in care este tratata si problema deprecieri lor. El inlocuieste cerintele pentru stabilirea caracterului de recuperabilitate al unui activ si pentru recunoasterea pierderilor din depreciere.

Intreprinderea dobândeste si utilizeaza active cu speranta obtineri de avantaje economice viitoare. Evaluarea initiala a acestor avantaje se face de cele mai multe ori la un cost de achizitie sau la un cost de productie. Unele active ( de exemplu, stocurile) isi consuma avantajele dintr-o data, valoarea lor fiind trecuta pe cheltuieli, in timp ce altele, precum imobilizarile necorporale si corporale, îsi consuma avantajele economice treptat iar acest consum este reflectat in contabilitate prin cheltuieli cu amortizarea.

La un moment dat, putem constata ca avantajele economice asociate unui activ sunt substantial mai mici decat cele estimate initial. In aceasta situatie, întreprinderea nu mai poate reflecta in bilant activul respectiv la valoarea contabila neta, ci va trebui sa tina seama de pierderea de valoare.