Deprecierea Activelor Imobilizate - Evaluarea Valorii Recuperabile

INTRODUCERE

Contabilitatea deprecierii activelor imobilizate este reglementată în ţara noastră de prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi ale OMFP nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Conform acestor acte normative, evaluarea elementelor deţinute cu ocazia inventarierii şi prezentarea acestora în situaţiile financiare anuale se fac potrivit normelor şi reglementărilor contabile (art. 8 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată).

De asemenea, „evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi în special trebuie să se ţină cont de toate deprecierile (ajustări de valori), indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau profit” (art. 44 lit. d) din OMFP nr. 1.752/2005). Ajustările de valoare cuprind toate corecţiile destinate să ţină seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă acele reduceri sunt sau nu definitive. Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite amortizări, şi/sau ajustări provizorii, denumite ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare (art. 33 alin. (1) şi (2) din OMFP nr. 1.752/2005).

La încheierea exerciţiului financiar, elementele de activ se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare pusă de acord cu rezultatele inventarierii. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a elementelor de activ (valoarea de intrare mai puţin amortizarea şi ajustările pentru depreciere, cumulate) se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă, sau se efectuează o ajustare pentru depreciere atunci când deprecierea este reversibilă, elementele de activ menţinându-se la valoarea lor de intrare (art. 58 din OMFP nr. 1.752/2005).

Întrucât prevederile OMFP nr. 1.752/2005 nu oferă precizări referitoare la condiţiile şi procedurile de aplicat în cazul ajustărilor provizorii, în legătură cu identificarea, evaluarea, recunoaşterea şi reluarea unei pierderi din depreciere a unui activ individual (despre unităţile generatoare de numerar nici nu se face referire), consideraţiile privind această problematică s-au bazat pe reglementările normei IAS 36 Deprecierea activelor.

În esenţă, obiectul normei IAS 36 este de a prescrie procedurile pe care o entitate le aplică pentru a se asigura că activele sale imobilizate sunt înregistrate în contabilitate la o valoare care nu excede valoarea recuperabilă a acestora prin utilizarea sau vânzarea lor.

CAPITOLUL 1

1. Evaluarea valorii recuperabile

Valoarea recuperabilă reprezintă maximul dintre valoarea justă minus costurile de cesiune a activului şi valoarea de utilizare a acestuia. Pentru a recupera valoarea activelor sale, o entitate are posibilitatea fie să le utilizeze, fie să le cedeze prin vânzare. Dacă valoarea justă minus costurile de cesiune posibil de încasat este superioară valorii de utilizare, entitatea va prefera să cedeze activul, iar în situaţia inversă va opta pentru utilizarea acestuia.

În condiţiile în care se ajunge la concluzia că un activ este depreciat, entitatea poate decide să vândă activul dacă încasările nete din vânzare conduc la o rentabilitate a investiţiei superioară celei obţinute prin continuarea utilizării acestuia, sau poate hotărî păstrarea acestuia în vederea utilizării dacă activul nu poate fi vândut imediat, dacă preţul acestuia este foarte scăzut sau dacă activul poate fi încă profitabil cu condiţia efectuării unor cheltuieli suplimentare.

Decizia finală a unei întreprinderi este în esenţă o decizie investiţională, bazată pe fluxurile de numerar viitoare aşteptate să decurgă din activ.

Dacă valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare este mai mare decât valoarea justă minus costurile de cesiune, decizia managerială corectă va fi de păstrare a activului pentru continuarea utilizării sale, caz în care valoarea recuperabilă se identifică cu valoarea de utilizare.

Dacă valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie este mai mică decât valoarea justă minus costurile de cesiune, managementul entităţii va decide cedarea acestuia, caz în care valoarea recuperabilă se identifică cu valoarea justă minus costurile de cesiune.

Exemplu