Diagnostic Financiar

CAP.I CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND DISCIPLINA EVALUĂRII FIRMELOR

I.1. DEFINIREA EVALUĂRII. TIPURI DE EVALUĂRI

I. 1.1. Conceptul de evaluare

În termeni generali, evaluarea reprezintă o părere referitoare la valoarea "a ceva".

În Blaklaw Dictionary, evaluarea se defineşte ca fiind o activitate care are menirea de a stabili valoarea reală a unui lucru. Evaluarea este o opinie prin care se atribuie o valoare, într-un document scris.

În teoria şi practica economică se utilizează noţiunile de estimare şi evaluare, fără ca din punct de vedere al conţinutului lor să existe diferenţe notabile.

Estimarea, noţiune utilizată cu deosebire în practica canadiană, reprezintă aprecierea mărimii valorii pe baza unor date incomplete. Rezultatul estimării este o valoare aproximativă cu care se înlocuieşte valoarea exactă a unei mărimi, atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de valori. A estima înseamnă a evalua .

Noţiunea de evaluare se foloseşte în teoria şi practica americană precum şi în cea a economiilor vest - europene. Caracterul complex al evaluării a impus tratarea conceptului ca un proces. Evaluarea înseamnă a determina, a stabili preţul, a preţui, a estima.

Evaluarea reprezintă procesul prin care se procedează la estimarea costului sau valorii unui bun, a unui grup de bunuri sau a totalităţii bunurilor unei întreprinderi sau a unei investiţii.

O opinie similară este exprimată de profesorul B. Colasse : "evaluarea este un proces prin care se stabileşte valoarea de piaţă (de circulaţie) a unui bun, a unei grupe de bunuri sau a unei întreprinderi ".

În definiţiile care privesc evaluarea, apar termeni ca: părere, opinie, fapt care dovedeşte că evaluarea nu constituie o ştiinţa exactă. Nu este posibilă stabilirea unei valori de piaţă în mod exact, matematic, deoarece evaluatorul, introduce criterii proprii de apreciere, pe care le consideră utile în aprecierea cu mai multă certitudine a acesteia.

Profesorul B.Colasse apreciază în acest sens că metodele de evaluare au rămas foarte empirice, iar utilizarea cu mai mare frecvenţă a unora din aceste metode, reprezintă singurul argument al viabilităţii lor.

Alţi economişti consideră evaluarea ca fiind mai mult o artă decât ştiinţă.

Caracterul ştiinţific atribuit evaluării de către unii economişti este justificat prin existenţa unei metodologii în care, în general, sunt parcurse o serie de etape, precum :

- definirea problemei;

- culegerea informaţiilor necesare evaluării;

- analiza acestor informaţii;

- dimensionarea cu ajutorul unei metode valorii;

Prin evaluare se înţelege atribuirea unei valori întreprinderii, în întregul sau a unei părţi a acesteia .

Activitatea de a evalua o întreprindere este legată de conceptul fundamental de valoare, aşa cum se manifestă în viaţa umană.

Valoarea constă în mod echivoc într-o relaţie existentă între subiect şi obiect. Acest raport se naşte dintr-un interes care poate fi de natură materială sau ideală.

Dacă pe de o parte există anumite obiecte - de exemplu operele de artă, pe care noi le apreciem prin ele însele şi, în consecinţă, au o valoare intrinsecă - sunt altele care pentru noi nu au nici o valoare. Obiectele de acest gen nu posedă decât o "valoare de eficienţă".

Valoarea economică intră pe deplin în această ultimă categorie. Noi apreciem şi nu ne plac bunurile prin ele însele, ci numai prin cauza avantajelor pe care le putem trage pentru bunăstarea noastră. În acest sens valoarea, în semnificaţia subiectivă a termenului, constă în rolul practic pe care un bun îl poate avea în cadrul sistemului de nevoi proprii a unui subiect dat, a cărui bunăstare este condiţionată de posesia sau utilizarea acelui bun; valoarea în sens obiectiv consta, în schimb, în aptitudinea recunoscută unui bun de a realiza un rezultat pozitiv oarecare, formulat din exterior.

Valoarea unei întreprinderi este o valoare economică în sens subiectiv exprimă importanţa pe care subiectul o atribuie aportului pe care ea îl furnizează pentru bunăstarea sa; în sens obiectiv ea exprimă în schimb, atitudinea unui asemenea instrument de a-şi atinge scopul.

În materie de evaluare a unei întreprinderi, obiectivul valorii constă într-o entitate economică care, ca organism închis este destinat să furnizeze anumite prestaţii în produse sau în servicii specifice, unei colectivităţi.

Dintr-un punct de vedere subiectiv, valoarea este dată de dreptul asupra unor avantaje materiale, mai precis, în cazul întreprinderilor private, să realizeze veniturile părţilor interesate.

Evaluarea unei întreprinderi se referă, deci, din punct de vedere corect, la acel grup de bunuri şi de drepturi aparţinând unei persoane sau unei entităţi economice, sintetic exprimat, cu ajutorul termenului de patrimoniu. Ca urmare, din punct de vedere al dinamicii economice, valoarea unei întreprinderi se confundă cu valoarea elementelor patrimoniale pe care ea le "exploatează", folosindu-le pentru un scop economic specific. În acest sens, activul constă în totalitatea potenţialului ( masa de bunuri ) pe care subiectul economic le utilizează în raport de scopurile sale.

Fiind vorba de o "valoare economică", nu poate fi cazul unei "valori în sine", ci o valoare care, fie în totalitatea sa, fie prin părţile sale elementare, îşi afundă rădăcinile în realitatea vieţii economice din care derivă şi în care, în ultima analiză îşi găseşte împlinirea şi confirmarea sa. O asemenea valoare nu poate totuşi, în nici un caz, să fie privată de o valoare intrinsecă pentru că evaluarea unei întreprinderi şi evaluarea elementelor sale de activ sunt sinonime, iar activul este constituit din bunuri şi din drepturi, rezultă că valoarea întreprinderii comportă inevitabil un "nucleu real" (masa de bunuri) condiţionat de substanţa sa materială. Pentru aceasta, orice evaluare a întreprinderii trebuie să se bazeze pe determinarea masei de bunuri ce o compun şi pe calculul valorii curente a acestei mase; astfel procedează practicienii când apelează la date din bilanţ.

Nu trebuie totuşi să se piardă din vedere faptul că până în acest moment, obiectul evaluării n-ar putea în nici un mod să fie asimilat cu un "corp mort" compus din valori inerte, ca o grămada de fier vechi sau o instalaţie inactivă. Se evaluează bunurile compuse din elemente care prezintă toate condiţiile necesare pentru punerea lor în funcţiune şi care aparţin

unui organism social autonom , dotat cu o existentă proprie şi al cărui substrat material formează complexul mijloacelor sale utilizabile şi utilizate într-un proces economic.

Se poate spune astfel că atunci când este vorba de a evalua obiectul însuşi, importantă este mai ales atitudinea sa dinamică care îi determină valoarea, în acest sens necesară pentru ca masa de bunuri să nu fie economic "moartă" este că până la punerea sa în funcţiune să producă un venit. Aceasta implică ca, într-o întreprindere şi în fiecare din serviciile sale, să existe absolut toate condiţiile preliminare (conducere, administraţie, mâna de lucru, organizare) necesare pentru ca o anumită masă de bunuri să poate fi exploatată, comportând sarcini (obligaţii) normale şi producând un venit normal.