Diagnosticul rentabilității pe exemplul unei entități economice

ANALIZA RENTABILITĂŢII

PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE

1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.

Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.

După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi în analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare: în mărimi absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau capitaluri utilizate.

Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.

Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.

Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi după funcţii (destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă.

Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:

Debit Contul de profit şi pierdere Credit

Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi

1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare

(+) A. Rezultatul din exploatare (-)

2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare

(+) B. Rezultatul financiar (-)

(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)

3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare

(+) D. Rezultatul extraordinar (-)

Cheltuieli totale Venituri totale

(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)

Impozit pe profit

(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

1.1. Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al exerciţiului, caracterizează în mărime absolută rentabilitatea activităţii curente a întreprinderii şi este calculat cu ajutorul relaţiei:

în care:

R = 1 – I = Rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.

1.2. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri

După provenienţă rezultatul aferent cifrei de afaceri (RCA) cuprinde două componente, corespunzător modului de calcul al cifrei de afaceri: rezultatul (beneficiul) din producţia vândută (B) şi rezultatul (beneficiul) din vânzările de mărfuri (Bmf):

RCA = B + Bmf

1.3. Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar, extraordinar, de unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel.

Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul pe tipuri de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:

A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare;

B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);

C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B);

D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare;

E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;

F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.

În partea finală a contului de profit şi pierdere se determină:

G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.

Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor prin funcţii permite determinarea mai multor marje de rentabilitate:

1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor;

2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli de producţie.

Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a întreprinderii şi trebuie raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în evidenţă faptul că producţia stocată şi cea imobilizată nu reprezintă decât venituri calculate (transferuri de cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de mărfuri generează rezultat.

3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de cumpărare;

4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a mărfurilor;

5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile.