Doctrină și Deontologie Profesională privind Efectuarea Expertizei Contabile

1. CADRUL DE REFERINŢĂ AL MISIUNILOR PRIVIND EXPERTIZA CONTABILĂ

1.1. Conceptul, importanţa, obiectul şi sfera de acţiune a expertizei contabile

Expertiza contabilă este o activitate depusă de un personal autorizat de lege pentru constituirea realităţii unei operaţii de natură economică şi/sau financiară, pe baza cercetării documentelor, datelor şi informaţiilor de contabilitate. Acest personal specializat este reprezentat, în prezent, în România de experţii contabili, membri activi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), în viziunea căruia:

„Una dintre activităţile de bază ale experţilor contabili, desfăşurată pe parcursul a peste optzeci de ani de existenţă a profesiei contabile în România, o constituie efectuarea expertizei contabile, dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoanele fizice sau juridice în condiţiile prevăzute de lege, ca: expertizele amiabile (la cerere), expertizele judiciare în cauze civile, penale sau ale dreptului muncii, expertize de gestiune, management, contabil-financiare şi altele. Cuvântul expertiză vine de la latinescul expertus, adica priceput, şi se referă la lucrarea unei persoane experimentate, specializate. Expertiza constituie o noţiune care depăşeşte acţiunea de control şi pe cea de verificare, încât exprimă în sine ideea de exprimare a punctului de vedere al expertului, în ceea ce priveşte faptul sau faptele asupra cărora s-a efectuat expertiza. Deci, expertiza este prin excelenţă o lucrare personală şi critică, cuprinzând numai rezultatul examinării faptelor din punctul de vedere al exactităţii formale şi materiale şi părerea expertului asupra cauzelor şi efectelor în legătură cu obiectul supus cercetării sale. Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, asigurând buna desfăşurare a activităţii experţilor contabili, a decis reglementarea profesională a acestei activităţi de bază, elaborând Norma şi comentariile misiunii privind expertiza contabilă.”

Expertiza constituie mijlocul de probă prin care, pe baza activităţii de cercetare, expertul aduce concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Expertiza este: „operaţia făcută de unul sau mai mulţi experţi cu scopul de a constata unele fapte, de a controla, de a examina, de a măsura şi de a evalua anumite lucruri” ; „o cercetare care constă din diferite operaţiuni specifice fiecărei specialităţi” ; ”un mijloc de investigare, prin care se ajunge fie la obţinerea unei probe, fie la evaluarea exactă a unei probe existente” ; „operaţia încredinţată unor persoane pe baza cunoştinţelor lor speciale, asupra faptelor pe care judecătorii nu le-ar putea aprecia ei înşişi” ; „un mijloc de dovadă, reglementat de codul de procedură civilă, la care recurge instanţa în caz că, pentru stabilirea adevărului obiectiv, este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt, pentru a căror rezolvare se cer cunoştinţe de specialitate în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau vreunei meserii pe care judecătorul nu o posedă” ; „un mijloc de probă dispus sau cerut de organul juridic în materie civilă sau penală, efectuat de un specialist în materia litigiului, care prin cunoştinţele şi experienţa ce o posed㬠trebuie să aducă lămurirea diferitelor aspecte ce sunt necesare a fi cunoscute, în vederea soluţionării unor cauze”

În activitatea lor de apărare a legalităţii şi dreptăţii, instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală au sarcina să clarifice situaţiile de fapt care fac obiectul proceselor civile, penale, a liti¬giilor de muncă sau arbitrale şi să stabilească adevărul pentru a putea pronunţa hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, acestea, au dreptul să apeleze la sprijinul unor specialişti, care să examineze faptele şi să-şi spună punctul de vedere, motivat şi fundamentat, prin expertize, respectiv cărora le solicită un aviz calificat şi competent.

Aceşti specialişti care o pregătire teoretică superioară şi o bogată experienţă practică şi care sunt recunoscuţi în domeniul respectiv ca persoane cu mare autoritate şi competenţă, poartă denumirea de experţi Necesitatea expertizei este determinată şi de existenţa unor interpretări diferite într-o singură problemă care trebuie lămurite de specialişti. Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă să cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi, stabilind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe. Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, instanţa judecătorească sau organul de urmărire penală, la cerere sau din oficiu, hotărăsc efectuarea unor expertize.

Folosind expresia de „expert” legiuitorul s-a referit la o anumită categorie de persoane care, prin studiile făcute, cunoştinţele dobândite şi, atunci când legea o prevede, atestarea obţinută în urma unui examen, sunt experţi într-un anumit domeniu de activitate, iar prin constatările şi concluziile pe care le formulează, ca urmare a numirii lor într-un anumit dosar de urmărire penală sau de judecată, ajută organele care au dispus numirea la soluţionarea cauzei.