Eroare și fraudă - responsabilitățile auditorului

CAP. 1. CONSIDERATII GENERALE

Timp de secole întregi obiectivul primar al auditului a constat în descoperirea fraudelor si erorilor. Treptat, prin practica, obiectivul auditului, s-a mutat de la detectarea fraudelor si erorilor catre stabilirea masurii în care situatiile financiare respecta obiectivul de imagine fidela. Cu toate acestea, inca multi dintre utilizatorii acestor situatii auditate cred în continuare ca detectarea fraudelor constiutie scopul principal al auditului. Astfel, printr-un sondaj realizat de Institutul Contabililor Autorizati din Scotia s-a demonstrat acest fapt, aratând ca publicul priveste auditul ca furnizând în primul rând o asigurare ca:

- nu au existat fraude

- compania nu a încalcat prevederile legale

De asemenea, publicul considera ca auditorii trebuie sa informeze tertele persoane daca descopera ca directorii companiilor auditate sunt implicati în fraude sau acte ilegale, o opinie total gresita, sprijinita de urmatoarele argumente:

- determinarea faptului ca o anumita actiune este sau nu frauduloasa , poate implica exercitarea unor competente juridice, pe care auditorul nu se detine

- în cadrul unei companii pot exista actiuni frauduloase care sunt irelevante în raport cu situatiile fianaciare, si nu au efecte semnificative asupra acestora

Standardul international de audit 240 este standardul care reglementeza responsabilitatiile auditorului de a lua în considerare frauda si eroarea într-un audit al situatiilor financiare. Scopul acestui Standard International de Audit (ISA) este de a stabili regului si de a furniza recomandari cu privire la responsabilitatea auditorilor de a avea în vedere fraudele si erorile într-un angajament de audit al situatiilor financiare si dezvolta modul în care standardele si îndrumarile ISA urmeaza sa fie aplicate în relatie cu riscurile unor denaturari semnificative datorate fraudei.

Prin acest standard:

- se face distinctia între frauda si eroare si descrie doua tipuri de frauda care sunt relevante pentru auditor

- descrie responsabilitatile care revin celor însarcinati cu guvernanta si managementului entitatii pentru prevenirea si detectarea fraude si stabileste responsabilitatile auditorului pentru detectarea denaturarilor semnificative datorate fraudei

- cere auditorului sa mentina o atitudine de scepticism profesional recunoscând posibilitatea ca o denaturare semnificativa datorata fraudei ar putea exista, cu toata experienta anterioara a auditorului în ceea ce priveste entitatea si onestitatea si integritatea managementului si a celor însarcinati cu guvernanta

- cere membrilor echipei angajamentului sa discute susceptibilitatea ca situatiile financiare ale entitatii sa contina denaturari semnificative datorate fraudei

- responsabilitatea auditorului de a detecta denaturarile semnificative

- comunicarea cu autoritatile de reglementare si de aplicare

- când auditorul nu mai poate continua angajamentul

CAP. 2. FRAUDA SAU EROARE?

Denaturarile din situatiile financiare pot aparea din fraude sau erori. Factorul distinctiv între frauda si eroare este dat de actiunea fundamentala care are ca rezultat denaturarea din situatiile financiare, si anume daca aceasta actiune este intentionata sau neintentionata. Spre deosebire de eroare, frauda este intentionata si presupune, de regula, tainuirea deliberata a faptelor. Desi auditorul poate fi capabil sa identifice potentiale oportunitati de savârsire a fraudelor, este dificil, daca nu chiar imposibil, ca auditorul sa determine intentia, în special în probleme care implica rationamentul conducerii, cum ar fi estimarile contabile si aplicarea corespunzatoare a principiilor contabile.