Evaluarea în Contabilitate

CAP. 1: NOŢIUNEA ŞI PRINCIPIILE EVALUĂRII ÎN CONTABILITATE

Evaluarea este procedeul metodei contabilităţii care asigură exprimarea valorică a componentelor patrimoniului.

Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea reprezintă cuantificarea şi măsurarea, în expresie bănească, a mărimii mijloacelor materiale, a creanţelor, plasamentelor, angajamentelor, cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor obţinute.

Calcularea indicatorilor economici şi financiari, ca expresie concentrată şi rezultat al funcţiei de informare a contabilităţii,

presupune exprimarea acestora în unităţi valorice, deci evaluarea lor.

Evaluarea are în vedere următoarele componente: obiectul evaluării, etalonul monetar ca unitate de măsură şi preţul.

1.1 Obiectul evaluării

Îl constituie structurile proprii patrimoniului, şi anume:

activele, pasivele, cheltuielile, veniturile, rezultatele, precum

şi operaţiile economice şi financiare privind circuitul acestor structuri.

- Etalonul monetar se identifică, cu banii, în funcţia lor de

măsură a valorii. În mod concret, funcţia banilor ca unitate de măsură a valorii se realizează prin semnul monetar propriu

fiecărei ţări.

În România, semnul monetar este leul.

- Preţul este rezultatul măsurării şi comparării obiectului

evaluat cu banul, în calitatea sa de unitate de măsură a valorii. Prin intermediul banului, valoarea elementelor patrimoniale se exprimă ca preţ. Astfel, preţul reprezintă un raport între valorile economice supuse evaluării şi bani ca măsură a valorii.

Se măsoară astfel cantitatea de putere de cumpărare disponibilă a banului pentru a obţine bunuri, lucrări şi servicii.

Evaluarea presupune respectarea unei serii de principii, de reguli, care influenţează întreaga metodologie a evaluării, şi anume:

-principiul stabilirii obiectului evaluării;

-principiul evaluării elementelor patrimoniale la un preţ care să exprime valoarea lor reală;

-principiul alegerii formei de evaluare corespunzătoare scopului urmărit;

-principiul stabilităţii unităţii monetare;

-principiul costului istoric;

-principiul prudenţei.

- Principiul stabilirii obiectului evaluării. Potrivit acestui principiu, se pune în mod diferit problema evaluării

diferitelor categorii de bunuri. Într-un mod se pune problema

evaluării imobilizărilor corporale, care pot şi trebuie evaluate după metoda analitică, individual, pe fiecare fel de imobilizare

în parte, şi într-un alt mod se pune problema evaluării activelor circulante materiale, la care se impune metoda sintetică, ce presupune gruparea mijloacelor cu caracteristici

asemănătoare şi estimarea lor o singură dată.

De asemenea, în mod diferit se pune problema evaluării bunurilor materiale ce se vând terţilor, la care cuantificarea şi exprimarea bănească se realizează prin intermediul preţurilor, faţă de bunurile aflate în cadrul fluxurilor interne, unde evaluarea se realizează prin intermediul costurilor.

- Principiul evaluării elementelor patrimoniale la un preţ care să exprime valoarea lor reală. Acest principiu se întâlneşte, în mod deosebit, în contabilitate, în cadrul lucrărilor de întocmire a situaţiilor financiare.