Evaluarea instrumentelor financiare

Abstract

Criza economico-financiară mondială a reușit să aducă la suprafață o mare dificultate cu privire la o evaluare corectă a instrumentelor financiare pentru raportarea financiară.

Modalitatea de realizare a unei evaluări corecte a instrumentelor financiare reprezintă de fapt cheia succesului în domeniul serviciilor financiare, deoarece pentru a cumpara sau vinde un instrument financiar, este negreșit necesară cunoașterea valorii acestuia.

Reforma contabilă se supune aspectelor esențiale cu privire la convergență, conformitate, armonizare și internaționalizare a contabilității, toate acestea funcționând în mod independent una față de cealaltă dar și printr-o condiționare reciprocă. Complexitatea și flexibilitatea procesului de evaluare a instrumentelor la valoarea justă poate duce la o uniformizare a situațiilor financiare, oferind utilizatorilor interni și externi (bănci, stat, investitori, furnizori, clienți etc.) informații comparabile cu privire la situația financiară a entității.

Lucrarea urmărește determinarea celei mai bune metode de evaluare a instrumentelor financiare dintre metoda costul istoric și metoda valoarea justă. Vom prezenta pe scurt aspectele teoretice ale costului istoric și ale valorii juste, urmând ca mai apoi să facem o comparație între cele două concepte conflictuale. În urma analizei celor două metode, reiese faptul că, deși cele două metode de evaluare ale instrumentelor financiare sunt noțiuni opuse, ambele concepte sunt necesare pentru evaluarea situațiilor financiare.

Cuvinte cheie: instrumente financiare, raportare financiară, evaluare, cost istoric, valoare justă,

IAS 39

Introducere

Anul 2005 și-a pus amprenta prin adoptarea de către Comisia de Reglementări Contabile Europene a procedurilor de substituire a metodei costului istoric cu metoda valorii juste. Costul istoric se înregistrează în contabilitate valoarea de achiziție sau de producție a bunurilor și în același timp valoarea nominală a obligațiilor și creanțelor. Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți interesate, prețul practicat pe piața principală și pe piața cu cel mai mare volum și nivel de activitate pentru activ sau datorie, determinat intr-un mod obiectiv. (IFRS 13, 2013)

Toate aceste modificări au ca scop finalizarea procesului de căutare a unei metode de evaluare cât mai fidele realității, metodă care să ofere utilizatorilor, în timp real, informații utile în vederea fundamentării deciziilor. Situația actuală demonstrează că valoarea monedei este reflectată prin puterea de cumpărare, iar o majorare a prețurilor produce o majorare scriptică a rezultatelor financiare și, implicit, a obligațiilor de plată.

Ch. Hoarau (1995) remarcă faptul că armonizarea contabilă internațională are ca și „adepți actorii pieței globale de capitaluri, fiind marcată de modelul anglo-saxon și se confruntă cu mediul economic, cultural și social al diferitelor sisteme contabile”.

La modul general, utilizarea monedei comportă trei limite importante: moneda nu reprezintă o măsură stabilă în timp, așa cum ar fi, de exemplu, metrul; unele fapte sau evenimente sunt foarte greu cuantificabile prin intermediul acestui etalon; în situația în care întreprinderile realizează tranzacții cu străinătatea, știut fiind că valoarea relativă a monedelor variază, în unele cazuri, de la o țară la alta, aceasta ridică problema prelucrării contabile a operațiilor și elementelor patrimoniale, exprimate în monede străine. (Feleagă, 2010)

Având ca și premisă că “globalizarea contabilă este un proces ireversibil” (Deaconu, 2009), dar și de contextul actualei crize economice mondiale, am considerat ca fiind necesară o analiza a modului în care se realizează evaluarea la cosul istoric și o analiză a evaluării la valoarea justă, pentru a determina care metodă poate îndeplini nevoile informaționale ale entităților, utilizatorilor și contabililor din ziua de astăzi.