Cuprins
- CAP.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND RISCUL DIN MEDIUL AUDITULUI FINANCIAR 1
- CAP.2. COMPONENTELE RISCULUI DE AUDIT 3
- 2.1 RISCUL INERENT 4
- 2.2 RISCUL DE CONTROL 10
- 2.3. RISCUL DE NEDETECTARE 15
- CAP. 3. MODALITĂŢI DE REDUCERE A RISCULUI DE AUDIT ACCEPTABIL 22
- BIBLIOGRAFIE 24
Extras din proiect
CAP.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND RISCUL DIN MEDIUL AUDITULUI FINANCIAR
În decursul timpului obiectivul auditului a evoluat de la detectarea fraudelor şi erorilor, proces care presupunea o verificare detaliată a tuturor operaţiunilor patrimoniale şi a înregistrării lor contabile, la exprimarea unei opinii asupra imaginii fidele a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de către societate. Se urmăreşte, în acest sens, măsura în care informaţiile înregistrate în contabilitate reflectă evenimentele economice care au avut loc într-o anumită perioadă, iar eforturile auditorului sunt intensificate pentru identificarea eventualelor manipulări ale informaţiilor furnizate de sistemul financiar, pentru prevenirea cazurilor de contabilitate creativă sau fraudă.
Informaţiile furnizate de auditor sunt necesare tuturor categoriilor de utilizatori ai informatiei din situatiile financiare: manageri, acţionari şi asociaţi, organe fiscale, bancheri, organizaţii sindicale care au uneori interese contradictorii. Din acest motiv rezultatele lucrărilor de audit trebuie să fie corecte şi întocmite pe baza documentelor legale în vigoare. Ele trebuie să asigure calitatea şi coerenţa sistemului contabil şi sunt menite să asigure reflectarea corectă, sinceră şi completă în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere a patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor exerciţiului.
Cu toate acestea, orice misiune de audit implică riscuri, iar identificarea lor, încă din etapa de planificare a lucrărilor, este unul din obiectivele principale ale auditorului. Identificarea si evaluarea riscurilor de audit este o activitate dificilă şi nu oferă siguranţă deplină. Astfel, datorită limitelor controlului intern, datorită limitelor oricărui angajament de audit, există riscul inevitabil ca unele inexactităţi semnificative să nu fie descoperite, ceea ce determina ca pe parcursul îndeplinirii misiunii sale, auditorul sa fie obligat sa accepte un anumit nivel de risc sau incertitudine.
Evaluarea riscului de audit este efectuată în primele faze ale procesului de planificare a auditului, după colectarea tuturor informaţiilor relevante referitoare la activităţile entităţii şi sistemul de control intern ale acesteia.
Într-o fază preliminară, pe baza procedurilor şi testelor pe care le consideră necesare, auditorul determină şi analizează riscurile care pot influenţa expunerea unei opinii necorespunzătoare în raportul de audit. Efectuarea acestei analize este importantă deoarece în funcţie de riscurile auditului se aleg procedurile de lucru, se stabilesc întinderea procedurilor, testelor şi sondajelor, precum şi modul de aplicare a acestora.
Potrivit Standardului Internaţional de Audit 400- Evaluarea riscurilor şi controlul intern, riscul de audit (RA) este riscul ca auditorul să exprime o opinie de audit neadecvată, atunci când situaţiile financiare sunt denaturate în mod semnificativ.
Riscul de audit acceptabil reprezinta o măsură a gradului în care auditorul financiar acceptă faptul că situaţiile financiare conţin erori care ar putea fi semnificative după transmiterea raportului de audit.
Riscul de audit acceptat de către auditor trebuie să fie cu atât mai mic cu cât utilizatorii externi se bazează mai mult pe situaţiile financiare auditate, cu cât riscul entităţii de a intra în incapacitate de plată este mai mare şi cu cât competenta şi integritatea conducerii este mai îndoielnică.
Daca entitatea-client prezintă un risc economic ridicat, auditorul trebuie să obtina un grad de asigurare mai mare in ceea ce priveşte reflectarea imaginii prin intermediul situaţiilor financiare.
Gradul de asigurare (Ga) este complementul riscului de audit (RA).
Ga = 1 - RA
Ca urmare, cu cât entitatea auditată prezintă riscuri mai mari, cu atât auditorul trebuie să accepte un risc de audit mai mic. Normele minime de audit recomandă ca riscul de audit acceptat de auditori să nu fie mai mare de 5%, ceea ce inseamna un grad de asigurare de peste 95%.
In realitate, auditorul financiar nu poate garanta lipsa erorilor semnificative din situaţiile financiare, iar pentru reducerea riscului de audit si pentru creşterea gradului de asigurare asupra faptului că situaţiile financiare nu sunt denaturate semnificativ, firmele de audit sunt obligate:
• să colecteze o cantitate mare de probe adecvate, să aplice proceduri mai extinse sau modificate;
• să repartizeze angajamentul de audit către colaboratorii şi asistenţii cei mai competenţi şi experimentaţi;
• să monitorizeze mai riguros activitatea echipei de auditori.
Riscul de audit este influenţat de trei grupe de factori :
• măsura în care utilizatorii externi se bazează pe situaţiile finaciare auditate atunci când îşi fundamentează deciziile lor: de a achiziţiona actiuni sau obligaţiuni, de a acorda credite comerciale sau bancare etc.
• probabilitatea ca entitatea client sa aiba probleme la asigurarea continuităţii activităţii, după emiterea unui raport de audit: Investitorii si creditorii care pierd resurse financiare datorită falimentului entităţii auditate sau datorită scăderii drastice a cursului acţiunilor, au tendinţa sa îi acuze pe auditori pentru aceste prejudicii. Intr-o astfel de situaţie, auditorii sunt mai frecvent obligaţi să demonstreze calitatea auditului efectuat decât în situaţiile în care entităţile auditate nu se confruntă cu astfel de probleme.
• integritatea şi competenţa managementului: Dacă conducătorii au o integritate morală şi o onestitate îndoielnică sau dacă nu au competenţa necesară, se înregistrează numeroase conflicte sau procese juridice cu acţionarii, cu organele de reglementare, cu alte entităţi (clienţi sau furnizori), cu organele fiscale, cu sindicatele, cu personalul contabil sau cu auditorii interni. In astfel de situaţii, terţii manifestă o neîncredere sporită faţă de conţinutul situaţiilor financiare şi, uneori, faţă de calitatea auditului efectuat.
Riscul de audit acceptat de către auditor se determină la ansamblul situaţiilor financiare, nu pe categorii de tranzacţii. De regulă, acest risc nu se reevaluează pe parcursul misiunii.
Riscul de audit are trei componente: riscul inerent, riscul de control şi riscul de nedetectare.
Modelul riscului de audit reprezintă o formă cantitativă a relaţiilor dintre riscul de audit (R.A.), riscul inerent (R.I.), riscul de control (R.C.) şi riscul de nedetectare (R.N.). Potivit acestuia pentru determinarea risculuide audit se utilizeaza urmatoarea formula:
Riscul de audit = riscul inerent x riscul de control x riscul de nedetectare
In cele ce urmeaza ma voi opri asupra fiecarei componenete a riscului de audit, definind-o si explicitand modul de evaluare al riscului.
Bibliografie
1. Ana Stoian, E. Turlea, Auditul financiar-contabil, Editura Economică, București, 2001.
2. Camera Auditorilor Financiari din Romania - Normele minimale de audit, Editura Economica, Bucuresti, 2001.
3. CAFR, Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etică şi profesională, Editura Economică, Bucureşti, 2000.
4. Cristian Teodorescu, Audit financiar extern, Ploiești, 2005.
5. Ioan Oprean, Irimie Emil Popa, Radu Dorin Lenghel, Procedurile auditului si ale controlului financiar, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.
6. Manual de audit financiar si regularitate, Curtea de Conturi a României, București, 2003.
7. Mircea Boulescu, Audit financiar, Editura Economică, București, 2003.
8. Tatiana Danescu, Proceduri si tehnici de audit financiar, Editura Irecson, Bucuresti, 2007
9. *** Standardului Internaţional de Audit nr.330- Procedurile auditului ca raspuns la riscurile evaluate.
10. *** Standardului Internaţional de Audit nr .400- Evaluarea riscurilor şi controlul intern.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Evaluarea Riscurilor de Audit.doc
- Pagina 1.doc