Evidența gestiunii stocurilor la SC Cream Line SA

CAPITOLUL I.

STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU. SINTEZA DIN LITERATURA DE SPECIALITATE.

1. Aria de definiţie şi aplicabilitate a stocurilor. Definiţie, conţinut şi structură.

Stocurile cuprind acele categorii de bunuri economice aflate la dispoziţia întreprinderii

pentru a fi utilizate în procesul de producţie sau de desfacere al acesteia.

În legislaţia civilă nu găsim o definiţie a bunului deşi sunt numeroase textele ce folosesc cuvântul bun ori cel de lucru. Codul civil pune semnul egalităţii între bun şi lucru.

( art.480 c.civ dispune: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege” şi art 936 care prevede că: „ Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract” ). În linii generale, doctrina defineşte în acelaşi mod bunurile ori lucrurile.

Potrivit codului civil un obiect material, un lucru este încadrat în categoria bunuri dacă are o valoare economică, dacă este util pentru trebuinţele umane şi dacă poate fi însuşit sub forma unor drepturi patrimoniale.

O altă noţiune, des folosită în dreptul civil şi în strânsă legătură cu cea de bunuri este aceea de patrimoniu.Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice sau juridice. Deci, bunul este un element sau o parte a patrimoniului.

Aşadar spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere stocurile reprezintă după caz bunurile materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare în procesul de producţie şi care trebuie înlocuite cu exemplare noi de acelaşi fel. Altfel spus ele intră şi ies în şi din patrimoniu în mod continuu în cadrul fiecărui ciclu de exploatare care nu poate fi mai mare de un an.

În cadrul ciclului de exploatare se parcurg mai multe faze ale ciclului economic din întreprindere: aprovizionare – producţie – desfacere în care stocurile îşi schimbă atât forma cât şi conţinutul lor material. Astfel în cazul întreprinderilor productive în faza de aprovizionare, activele circulante sub forma disponibilităţilor băneşti se transformă în active circulante sub forma stocurilor de materii prime şi materiale consumabile. În faza de producţie stocurile de materii prime şi materiale consumabile se transformă în stocuri de semifabricate şi produse finite.În faza de desfacere stocurile de semifabricate şi produse finite sunt vândute clienţilor ; în urma decontărilor cu clienţii se transformă în active circulante sub forma disponibilităţilor băneşti. În ciclul de exploatare următor acest circuit se reia, având loc continuu transformarea stocurilor dintr-o formă în alta, dintr-o stare în alta, dintr-un loc de gestiune în altul.

În cazul unei întreprinderi de desfacere ( de comerţ), ciclul de exploatare este realizat numai prin două faze ale circuitului economic: aprovizionare şi desfacere. În faza de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri, deci activele circulante băneşti se transformă în active circulante sub forma stocurilor de mărfuri şi în faza de desfacere are loc revânzarea lor în aceeaşi stare când stocurile de mărfuri se transformă în active circulante băneşti.

Încadrarea stocurilor în categoria activelor în condiţiile unei diversităţi a acestora, ridică problema delimitării lor de alte active, îndeosebi de cele ce îmbracă forma materială. În acest sens se au în vedere criterii care vizează cu precădere natura activelor şi rolul lor în activitatea de exploatare. Potrivit acestor criterii stocurile sunt bunuri sau servicii care în mod normal se transformă în disponibilităţi băneşti în decurs de un an având, din acest punct de vedere atributul de active circulante.

Definiţia stocurilor potrivit Standardului Internaţional de Contabilitate pune în evidenţă trei criterii în funcţie de care acestea sunt clasificate şi delimitate în contabilitatea financiară:fizic,destinaţia, faza ciclului de exploatare.

Corespunzător criteriului fizic sunt individualizate următoarele structuri:

▪ Materii prime: sunt bunuri care participă şi care îşi transmit direct, atât valoarea cât şi conţinutul material asupra produselor la a căror fabricaţie participă.

▪ Materiale consumabile: sunt acele categorii de bunuri de natura activelor circulante (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje,alte materiale consumabile) care participă direct la procesul de producţie, fără a se regăsi în conţinutul material al noilor produse.

▪ Semifabricatele: sunt alte bunuri, produse care nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic din întreprindere urmând a parcurge restul fazelor pentru a deveni produse finite, sau pot fi vândute în această stare altor întreprinderi.

▪ Produsele: sunt reprezentate de produse finite şi produse reziduale.Produsele finite reprezentând produsele care au parcurs toate fazele de fabricaţie prevăzute de procesul tehnologic, fiind depozitate în vederea livrării lor către cumpărători.Produsele reziduale sunt produse care se obţin din acelaşi proces de producţie, fiind necorespunzătoare calitativ şi care vor primi o altă întrebuinţare : rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile.

▪ Producţia în curs de execuţie care reprezintă materiile prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime, precum şi lucrările şi serviciile în curs sau neterminate.

▪ Mărfurile: sunt bunuri cumpărate de întreprinderile comerciale în scopul revânzării lor în aceeaşi stare sau după o anumită prelucrare.

▪ Ambalajele ( cu excepţia ambalajelor de natura obiectelor de inventar şi mijloacelor

fixe) de transport refolosibile care însoţesc bunurile în procesul circulaţiei lor.

Dacă se are în vedere destinaţia lor sunt delimitate următoarele categorii de stocuri:

▪ Stocuri destinate realizării obiectului de activitate care se regăsesc în produsele fabricate sau în serviciile prestate:materii prime,materialele şi alte consumabile.