Fabrica de lactate între progres economic și dezvoltare durabilă

Introducere:

In economia de piata, factorii de productie se afla in proprietatea agentilor economici care isi asuma responsabilitatea utilizarii lor in activitati impuse de piata, cu respectarea reglementarilor existente.

Munca este activitatea constienta, specific umana desfacurata in scopul obtinerii de bunuri economice, in vederea satisfacerii trebuintelor

Pamintul (natura) factorul de productie natural, este cadrul de desfasurare a tuturor activitatilor umane, principalul mijloc de productie in depozitul originar al resurselor de materii prime si energetic. Capitalul reprezinta totalitatea bunurilor produse prin munca si utilizarea pentru obtinerea altor bunuri material si servicii destinate vinzarii.

Dupa modul in care se consuma si se inlocuieste, capitalul se imparte in capital fix si capital circulant : capitalul fix este format din bunuri material de folosinta indelungata , care sunt utilizate in mai multe cicluri de productie , se depreciaza treptat si sunt inlocuite dupa o anumita perioada de timp. Capitalul circular este concretizat in resurse materiale, care se consuma in intregime intr-un singur ciclu de productie si se inlocuieste dupa fiecare nou ciclu. In cadrul acestuia, simt cuprinse: materiile prime, materialele de baza si auxiliare, semifabricatele, energia si combustibilul consumat in activitatile productive, resurse banesti etc.

Conţinutul activităţii de producţie are un caracter complex şi cuprinde atât activităţi de fabricaţie propriu-zise cât şi activităţi de laborator, de cercetare şi asimilare în fabricaţie a noilor produse etc.

Fabricaţia este o activitate de producţie care transformă materiile prime în produse finite de un nivel calitativ cât mai ridicat şi cu costuri cât mai reduse.

1.2. Procesul de producţie

Procesul de producţie este format din :

- procesul tehnologic ;

-procesul de muncă.

1.2.1. Procesul tehnologic

Procesul tehnologic este format din ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se realizează un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifică atât forma şi structura cât şi compoziţia chimică a diverselor materii prime pe care le prelucrează.

Procesele de producţie sunt:

-elementare;

-complexe.

Procesele de producţie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se obţine printr-o singură operaţie tehnologică.

Procesele de producţie complexe există atunci când asupra obiectelor muncii se execută mai multe operaţii tehnologice.

1.2.2. Procesul de muncă

Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman acţionează asupra obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de muncă.

Pe lânga procesele de muncă şi tehnologice în unele ramuri industriale există şi procese naturale în cadrul cărora obiectele muncii suferă transformări fizice şi chimice sub acţiunea unor factori naturali (industria alimentară-procese de fermentaţie,industria mobilei-procese de uscare a lemnului, etc.).

CRESTEREA ECONOMICA SI MEDIUL INCONJURATOR

Ca urmare a cresterii economice generale, progreselor obtinute in toate domeniile vietii economice si sociale, omul a ajuns astazi sa dispuna de mijloace tehnice atat de perfectionate, incat consuma cantitati imense de resurse naturale regenerabile si neregenerabile, exploatand tot mai intens factorii de mediu si modificand natura intr-un ritm rapid. Neimpunand insa asupra actiunilor sale un control adecvat si constient, omul lasa cale libera dezlantuirii unor dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calitatii vietii sale cat si asupra evolutiei biosferei.

Din aceste motive in randurile oamenilor de stiinta, ale oamenilor politici, ale populatiei in ansamblu, s-a format treptat convingerea ca, in conditiile civilizatiei contemporane, activitatea economica presupune nu numai preocuparea de a spori volumul si calitatea bunurilor materiale si a serviciilor prin asigurarea in mod curent a unei eficiente economice ridicate, ci si o grija crescanda de a proteja mediul inconjurator, care in ultima analiza, constituie conditia materiala de baza a cresterii economice

Devine tot mai evident faptul ca, in conditiile unui mediu puternic degradat si poluat, un standard de viata materiala fie el si foarte ridicat isi pierde orice sens, nemaitinand seama de influenta negativa a acestui mediu asupra evolutiei in perspectiva a fenomenelor naturale si biologice si, prin aceasta, asupra cresterii economice insesi.

In asemenea imprejurari apare tot mai necesara elaborarea si adoptarea unei politici economice de larga perspectiva, in care sa-si gaseasca locul o strategie ecologica concretizata in actiuni speciale de protejare a mediului inconjurator, integrate in programe de dezvoltare economica, precum si in crearea unor mecanisme economico-sociale de infaptuire a acestor programe, ca si in realizarea unui cadru legislativ si institutional adecvat.

DEZVOLTAREA DURABILA

Dezvoltarea durabila este definita ca fiind acel tip de dezvoltare care raspunde nevoilor prezentului, fara a periclita posibilitatea generatiilor viitoare de a-si alege propria cale de exploatare a teritoriului pe care locuieste.

Dezvoltarea durabila, economica si sociala constituie una dintre prioritatile politicii Uniunii Europene incepand cu anul 1997, cand a fost inclusa ca obiectiv in cadrul Tratatului de la Maastricht, o Strategie de Dezvoltare Durabila pentru o Europa extinsa fiind adoptata in iunie 2006.

Scopul declarat al Strategiei este de a actiona pentru o imbunatatire continua a calitatii vietii atat pentru generatiile prezente, cat si pentru cele viitoare. Dar acest lucru nu se poate obtine decat in cadrul unor comunitati capabile sa utilizeze resursele in mod rational si eficient si sa descopere potentialul ecologic al economiei, asigurand prosperitate, protectia mediului si coeziune sociala.

Romania are un capital natural impresionant, cu mult peste celelalte tari UE. Cu toate acestea, si in ciuda veniturilor mult mai mici comparativ cu cele de la nivel european, in Romania consumul de resurse si cantitatea de deseuri generate sunt mari, situandu-se peste capacitatea de regenerare naturala a mediului inconjurator.

In acest context, atat institutiile statului, cat si comunitatea de afaceri si societatea civila constientizeaza si accepta treptat nevoia de a pune in practica o politica sociala si de mediu. De exemplu, protectia mediului devine din ce in ce mai mult o responsabilitate comuna a mai multor grupuri de interese: autoritati, companii, institutii financiare, manageri, creditori, contractori, consumatori, precum si marele public. Dezvoltarea durabila nu poate fi realizata fara o corelare a tuturor acelor politici sectoriale ce privesc, pe de-o parte, dezvoltarea economica si sociala si, pe de alta parte, protectia mediului.