Finanțarea afacerii prin majorări de capital social

Apectele finantarii prezinta importanta cruciala pentru supravietuirea si dezvoltarea intreprinderii.

In primul rand, intreprinderea trebuie sa dispuna de lichiditati pentru a face fata angajamentelor asumate, adica de a onora datoriile cu scadenta in viitorul apropiat, asigurandu-si astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

In al doilea rand se pune, din partea intreprinderii, problema lansarii in investitii de orice natura (tehnologice, sociale, comerciale) care sa se dezvolte posibilitatile sale. In acest caz este vorba de finantarea dezvoltarii pe termen mediu şi lung care conditioneaza cresterea rezultatelor în viitor si mentinerea echilibrului financiar.

Deci mijloacele de finantare trebuie sa fie adaptate calitativ la nevoile intreprinderii. In acest sens intreprinderea poate fi confruntata cu doua tipuri de dificutati. Pe de o parte, ea ar putea fi în situatia sa trebuiasca sa ramburseze resurse inainte chiar de a fi ajuns sa recupereze avansurile efectuate, mai ales cand efectuaeaza investitii cu rentabilitate pe termen lung. Pe de alta parte, intreprinderea poate fi în situatia de a folosi, pentru operatiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investitii.

Costul mijloacelor de finantare este in raport cu rezultatele asteptate din operatiunile in care sunt angajate. Rambursarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijandu-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obtinute. Procedand asa intreprinderea nu mai efectueaza investitii. Dar este posibil ca tocmai realizarea de investitii sa asigure remunerarea capitalurilor in viitor.

Conditiile care insotesc aporturile la capital de care intreprinderea beneficiaza o plaseaza intr-o situatie de dependenta fata de furnizorii de fonduri.

Aceasta observatie iese in evidenta mai intai, in relatiile dintre intreprindere si detinatorii de capitaluri (de exemplu actionarii unei societati pe actiuni). Datorita mecanismelor juridice şi financiare, detinatorilor capitalului li se recunoaste puterea asupra intreprinderii in materie de orientare, de directionare-conducere si de gestiune, pentru ca sunt detinatorii unei parti semnificative a capitalului acesteia.

Dar relatiile de dependenta si chiar de subordonare se pot stabili si fata de imprumutatori, mai ales fata de banci, daca cei care conduc si proprietarii intreprinderii, nu-i asigura autonomia financiara. Evolutiile care conduc la o asemenea situatie de dependenta sunt relativ tipice. Cateva scenarii caracteristice ilustreaza asemenea cazuri de degradare a situatiei strategice, ca urmare a deciziilor financiare inadecvate.

Un prim exemplu frecvent il constituie intreprinderile care obtin rezultate foarte slabe si nu sunt in masura sa produca o autofinantare suficienta pentru a asigura reproductia, chiar simpla, a potentialului lor.

O a doua ilustratie caracteristica e furnizata de intreprinderile care, in ciuda rezultatelor satisfacatoare, nu reinvestesc decat o mica parte din rezultate si refuza o politica de constituire a fondurilor proprii.

Un al treilea caz tipic se refera la intreprinderile care se lanseaza in operatii de dezvoltare care depasesc capacitatile lor financiare. Ele isi secatuiesc lichiditatile si sunt constranse săa solicite credite, ceea ce le plaseaza intr-o situatie delicata fata de imprumutatorii lor.

In sfarsit, unele intreprinderi dispun de o finantare instabila in raport cu ritmul activitatilor si trebuie sa negocieze in conditii defavorabile amanarea scadentelor sau aporturi noi de resurse proprii.

Astfel, relatiile de finantare sunt suportul relatiilor de putere sau de influenta. De aceea, negocierea noilor aporturi de fonduri in conditii de criza si urgenta poate fi cauza pierderii autonomiei conducatorilor intreprinderii fata de creditori sau a pierderii controlului proprietarilor actuali fata de noii participanti cu fonduri.

Majorarea capitalului social este o operatie benefica, de natura sa consolideze forta economica a unei societati comerciale, sa creeze imaginea unei societati in expansiune sau, dupa caz, a unei societati care lupta sa depaseasca un impas financiar.

Pentru a-si atinge obiectivele, majorarea trebuie facuta cu rigoare si de buna credinta. Sunt in joc interesele legitime ale tertilor care intra în relatii de afaceri cu societatea, ale micilor dar numerosilor investitori, ale actionarilor insisi. Sunt in joc credibilitatea si notorietatea societatii si chiar imaginea economiei de piata.

In activitatea unei societati comerciale apare destul de frecvent necesitatea maririi capitalului social, fie cand societatea intampina dificultati financiare, fie cand ea este într-o situatie prospera si vrea sa-si extinda activitatea. In ambele situatii societatea are nevoie de noi fonduri banesti sau de anumite bunuri pe care prefera sa si le procure prin majorare de capital decat sa recurga la un imprumut bancar sau la emisiunea de obligatiuni.

Majorarea de capital poate deveni necesara si in situatia in care sau acumulat rezerve importante sau cand, datorita inflatie monetare, valoarea contabila a activelor este disproportionat de mica fata de valoarea lor actualizata, ca si atunci cand valoarea reala a activelor este mult mai mare decat cifra capitalului social, ceea ce creaza o disproportie intre acesta si valoarea nominala a actiunilor. In asemenea situatii se procedeaza la majorarea capitalului social prin incorporarea rezervelor sau dupa caz a diferentelor din reevaluare, realizandu-se astfel o echilibrare bilantiera.

Majorarea capitalului mai poate deveni necesara pentru a realiza largirea si diversificarea actionariatului unei societati, prin posibilitatea ce se da salariatilor societatii sau altor persoane de a subscrie noile actiuni.

Majorarea capitalului social poate deveni si o obligatie legala cand se stabileste un plafon minim de capital, stabilindu-se un termen in care acesta trebuie realizat.

Motivul cresterii capitalului social este cel al intaririi credibilitatii societatii, asigurand actionarii de indisponibiliatea unei mari parti a fondurilor proprii. Procedural creserea de capital se poate realiza prin emisiunea de noi actuni atribuite gratuit vechilor actonari sau prin creserea valorii nominale a vechilor actiuni. Se precizeaza ca in conditiile unui astfel de mod de majorare de capital averea reala a societatii nu se modifica.

Sintetizand, marirea capitalului social prin autofinantare grupeaza urmatoarele operatiuni: incorporarea rezervelor (cu exceptia rezervelor legale), a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creante lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia.

Problemele finantarii prezinta deci importanta vitala, pentru ca solutionarea lor conditioneza supravietuirea intreprinderilor, perspectivele sale de dezvoltare, performantele sale prezente si viitoare, autonomia proprietarilor si a conducatorilor sai.

Capitolul 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

După stadiul sau de dezvoltare, mediul financiar pune la dispozitia intreprinderilor o gama de mijloace de finantare mai mult sau mai putin substantiala. Foarte diversificata in tarile cu sisteme financiare dezvoltate, aceasta gama ramane limitata la tehnicile financiare de baza in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare. Dar oricare ar fi contextul, intreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de finantare.

Autofinantarea constituie baza oricarei dezvoltari a intreprinderilor. Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea o sursa esentiala de finantare a intreprinderilor. Dar amploarea si modalitatile acestor aporturi variaza dupa cum intreprinderea dispune sau nu de acces direct la pietele de capital. In sfarsit, recurgerea la indatorare ar trebui, in principiu, sa aduca completari resurselor intreprinderii. In fapt, aceasta are un rol fundamental in finantarea lor, chiar daca rata dobanzii reale atinge niveluri foarte ridicate.