Frauda și eroarea ca obiect al auditului financiar - metode și practici specifice

1. Introducere

Preocupările de perfecţionare ale auditul financiar sunt utile, mai ales în România, unde aceste activităţi se consolidează, o dată cu înaintarea procesului de reformă şi integrarea economiei româneşti în structurile Uniunii Europene.

Auditul financiar în România se află la început de drum, iar reglementările legislative din ultimii ani, previzionează tendinţe noi şi creşterea rolului acestuia în secolul ce a început. Acest aspect este motivat şi de numeroasele schimbări de ordin economic, ce au loc în societatea românească, cum ar fi dezvoltarea activităţilor bursiere, creşterea numărului de tranzacţii financiare, fuziunea, şi falimentul societăţilor.

Originea meseriei de auditor este foarte veche cu toate că nu a fost cunoscută sub această denumire, deoarece, în mărturiile timpului, istoria contabilităţii era similară cu istoria economică.

O certitudine a descoperirilor istorice este însăşi faptul că dezvoltarea vieţii sociale şi formarea statelor nu s-au putut realiza fără colectarea de impozite şi taxe, toate acestea determinând necesitatea de a ţine socoteli şi în consecinţă, de a face calcule.

Încă din antichitate, s-a ajuns la ideea că o bună gestionare a patrimoniului se poate realiza doar prin respectarea unor proceduri şi reguli de control financiar, aspecte care au stat la baza descoperirii contabilităţii ca ştiinţă, ele fiind respectate chiar după mii de ani.

Din secolul al XX-lea, încep să se emită legi prin care să fie recunoscută oficial importanţa verificării prin audit şi chiar se impune obligativitatea ei precum şi a publicării bilanţului, pentru ca acesta să redea „o imagine fidelă şi exactă” a patrimoniului. Dezvoltarea auditului şi a controlului intern, alături de dezvoltarea contabilităţii, au fost rezultatul muncii şi concluziilor desprinse de către contabili şi asociaţiile de auditori, ca un rod al experienţelor dobândite de aceştia şi nu ca o consecinţă sau o impunere legislativă.

Iniţial, controlul financiar (intern) a fost conceput de către proprietarii de întreprinderi pentru a limita riscul fraudelor şi pentru a li se face o analiză amănunţită a situaţiei unităţii, apoi s-a dezvoltat ideea prin care controlul este obligatoriu pentru a se evita erorile de ordin contabil.

Profesia de auditor financiar capătă noi valenţe în anul 1933, când Bursa din New York impune companiilor importante să-şi prezinte situaţiile financiare certificate de către un contabil independent şi să anexeze raportul de audit. Raportul de audit devine astfel un element obligatoriu al situaţiilor financiare pentru companiile cotate la Bursă.

Se relevă faptul că auditul financiar a apărut din nevoi obiective, la fel ca şi contabilitatea şi controlul financiar.

Dacă scopul iniţial al auditului financiar a fost cel de detectare a fraudelor, el a evoluat în timp, astfel încât, în prezent el are rolul de a atesta corectitudinea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare şi conformitatea lor cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Practicile de audit financiar au fost introduse la noi în ţară, în perioada de tranziţie spre o economie de piaţă, din dorinţa specialiştilor români de a corela şi adapta reglementările româneşti cu standardele contabile prevăzute pe plan internaţional.

Auditul financiar se consolidează o dată cu evoluţia procesului de reformă şi realizarea efectivă a unei economii similare cu a ţărilor din Uniunea Europeană.

În concluzie, România impune implementarea tehnicilor de audit financiar armonizate cu cele internaţionale iar, complexitatea şi perpetua evoluţie a activităţilor economice determină perfecţionarea continuă a standardelor de contabilitate şi audit precum şi a cunoştinţelor profesioniştilor în domeniu.

2. Conceptul de fraudă şi eroare în auditul financiar-contabil

2.1 Definiţia auditului

Etimologic, termenul audit îşi are izvorul în limba latină, provenind de la verbul „audire”, care înseamnă „a asculta”, mai târziu îşi găseşte originea în limba engleză în verbul to audit, cu sensul de „a examina, a verifica”. Practic, auditul reprezintă un raţionament profesional, ce se poate aplica în orice domeniu de activitate (vezi auditul mediului, auditul managementului, auditul calităţii etc.).

În altă ordine de idei, auditul financiar precizează coordonatele în care îşi desfăşoară activitatea auditorii financiari, pe când profesia de auditor financiar reprezintă „cadrul care asigură desfăşurarea procesului de audit financiar”

După cum o incursiune în istoria contabilităţii relevă utilitatea teoretică şi practică a acestei discipline de studiu, în aceeaşi masură este de aşteptat că studiul evoluţiei disciplinelor conexe contabilităţii - aşa cum este auditul - să conducă la aceleaşi rezultate. Tehnicile şi instrumentele contabile s-au dezvoltat ca răspuns la necesităţile practice pe care contextul socio-economic le-a ridicat într-un moment sau altul de timp. În aceeaşi masură, disciplinele conexe sau ramurile contabilităţii, care s-au creat în timp, au urmat ritmul de evoluţie impus de contabilitate. Plecând de la aceasta premisă, auditul financiar, care utilizează cu predilecţie informaţiile produse de contabilitate, a urmat aceeaşi linie de dezvoltare impusă de necesităţi practice.