IAS 12 - Impozitul pe Profit

1. STRUCTURA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR DATORATE STATULUI

1.1. SISTEMUL FISCAL

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor. De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în funcţie de dezvoltarea economico-sociala şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Deşi în literatura de specialitate există mai multe definiţii date impozitelor, consider că impozitele reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice în scopul acoperirii cheltuielilor publice.

Din definiţie rezultă că impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se efectuează cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor rezultă din faptul că plata acestora către stat constituie o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.

De asemenea, impozitele se prelevă cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului, plătitorii acestora neputând solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferenţiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesităţilor publice.

În plan economic, rolul impozitelor rezidă din faptul că se folosesc ca pârghii de politică economică, prin intermediul căruia se pot stimula sau frâna anumite activităţi, zone (regiuni), consumul anumitor mărfuri şi/sau servicii, relaţiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite ţări.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează în aceea că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Totuşi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl constituie creşterea presiunii fiscale globale.

Pentru stabilirea impozitului pe profit realizat de persoanele juridice (societăţile de capital), în unele ţări se foloseşte acelaşi sistem de impunere ca în cazul persoanelor fizice, iar în alte ţări se practică un sistem distinct. De exemplu, în Belgia societăţile de persoane pot opta – cu respectarea unor condiţii – pentru sistemul de impunere ce se practică în cazul persoanelor fizice. În schimb, în ţări ca Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa, S.U.A întâlnim un sistem de impunere distinct pentru profitul realizat de societăţile de capital.

În general, modul în care se realizează impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societăţi de persoane sau ca societăţi de capital. În cazul societăţilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil să se facă distincţie între averea fiecăruia din persoanele asociate şi patrimoniul societăţii respective.

La societăţile de capital, poate fi făcută o demarcaţie netă între averea personală a acţionarilor şi patrimoniul societăţii; acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii numai în limitele părţii de capital pe care o deţin.

Profitul obţinut de o societate de capital se repartizează atât acţionarilor sub formă de dividende – proporţional cu participarea lor la capital, cât şi la dispoziţia societăţii pentru constitirea unor fonduri. Prin urmare, în cazul societăţilor de capital putem vorbi de profitul societăţii înainte de repartizare, de profitul repartizat acţionarilor sub forma de dividende si de profitul rămas la dispoziţia societăţii. Această repartizare a profitului permite luarea în considerare a mai multor modalităţi de impunere a veniturilor realizate de societăţile de capital, şi anume:

a) o primă modalitate este aceea că se impune mai întâi profitul total obţinut de societatea de capital şi apoi separat profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende. În cazul acestui sistem, considerat clasic, partea din profit repartizată acţionarilor este impusă de două ori, respectiv o dată la societate şi a doua oară la acţionari sau asociaţi. Acest sistem se practică în Olanda, Luxemburg, Belgia, Elveţia, Suedia, S.U.A., România, etc;

b) a doua modalitate constă în aceea că se impun numai dividendele, în timp ce partea din profit lăsată la dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit. Practicarea unei astfel de impuneri este avantajoasă pentru societăţile de capital şi vizează stimularea acestora în plasarea profitului realizat în noi investiţii, dar se practică mai rar;

c) a treia modalitate are caracteristic faptul că se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziţia societăţii de capital, iar dividendele repartizate acţionarilor nu sunt supuse impozitării. În acest caz, se încalcă principiul echităţii fiscale deoarece se exonerează de la impunere dividendele realizate de acţionari;

d) a patra modalitate presupune impunerea separată mai întâi a dividendelor repartizate acţionarilor şi apoi a părţii din profit rămase la dispoziţia societăţii de capital.