IAS 16 - imobilizări corporale

Introducere

În martie 1982, Consiliul IASC a aprobat norma IAS 16 "Contabilizarea imobilizărilor corporale" (Accounting for Property, Plant and Equipment).

În decembrie 1993, norma IAS 16 a fost revizuită în cadrul proiectului Comparabilitatea si ameliorarea situaţiilor financiare". Astfel, ea a devenit norma IAS 16 "Imobilizările corporale" (revizuită în 1993).

În iulie 1997, o dată cu aprobarea normei IAS 1 "Prezentarea situaţiilor financiare" a fost amendat paragraful 66 (e) al normei IAS 16 (revizuită în 1993) (devenit, în prezenta normă , paragraful 60 (e)).

În aprilie şi iulie 1998, diferite paragrafe ale normei IAS 16 (revizuită in 1993) au fost revizuite pentru a fi în coerenţă cu normele IAS 22 (revizuită în 1998) "Grupările de întreprinderi", IAS 36 "Deprecierea activelor" şi IAS 37 "Provizioane, pasive eventuale şi active eventuale". Norma IAS 16 (revizuită in 1998) a intrat în vigoare pentru situaţiile financiare anuale ale exerciţiilor deschise începând cu 1 iulie 1999. O datî cu aceasta, întreprinderea trebuie să adopte normele IAS 22 (revizuită în 1998), IAS 36 şi IAS 37.

În aprilie 2000, paragraful 4 a fost modificat de IAS 40, Investiţii imobiliare. IAS 40 intră în vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând de la 1 ianuarie 2001.

În ianuarie 2001, paragraful 2 a fost modificat de IAS 41, Agricultura. IAS 41 intră în vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadele începând de la 1 ianuarie 2003.

Obiectivul normei

Obiectivul normei IAS 16 (revizuită in 1998) este de a prescrie prelucrarea contabilă a imobilizărilor corpoarale. Problemele fundamentale ce vizează contabilizarea imobilizărilor corporale se referă la data de contabilizare a activelor, determinarea valorii contabile şi Imobilizarea cheltuielilor corespunzătoare cu amortizările.

Prezenta norma impune contabilizarea unei imobilizări corporale la active, atunci când acest activ satisface criteriile de definire şi de contabilizare a unui activ, în conformitate cu cadrul conceptual de întocmire şi de prezentare a situaţiilor financiare.

Problemele principale care sunt atinse în acest Standard sunt:

-valoarea la care se recunosc activele în patrimoniul societăţii beneficiare la momentul iniţial al achiziţiei;

-modalitatea de amortizarea a activului în funcţie de beneficiile viitoare;

-modificarea valorii activului în funcţie de evenimente ulterioare (reparaţii, înlocuiri de elemente, reevaluare, schimb de active, etc.);

-înregistrarea activului în cazul vânzării ulterioare.

Aria de aplicabilitate

Prezenta normă trebuie să fie aplicată pentru contabilizarea imobilizărilor corporale, exceptând situaţia în care o altă normă contabilă internaţională impune sau autorizează o prelucrare contabila diferită. Norma nu se aplică elementelor următoare:

a) pădurilor şi resurselor naturale ce se reînnoiesc prin ele însele;

b) resurselor ce nu se reînnoiesc: concesiuni miniere, prospecţiuni şi extracţii de minereuri, de petrol, de gaze naturale ţi alte resurse similare.

c) activelor biologice aferente activităţilor agricole;

În schimb, norma se aplică imobilizărilor corporale utilizate pentru dezvoltarea şi a activităţilor sau activelor vizate la (i) sau (ii) dar disociabile de astfel de activităţi şi active.

În anumite cazuri, normele contabile internaţionale autorizează ca valoarea contabilă a imobilizărilor corporale să fie iniţial constatată conform unei abordări diferite de cea care este prescrisă în norma 16. De exemplu, norma IAS 22 "Grupările de întreprinderi" (revizuită în 1998) prevede ca imobilizările corporale achiziţionate în cadrul unei grupări de înterprinderi să fie evaluate iniţial la valoarea justă, chiar şi atunci când aceasta este mai mare decât costul lor. Totuşi, într-un atare caz, toate celelalte aspecte ale prelucrării contabile a acestor imobilizări, inclusiv amortizarea, sunt determinate prin dispoziţiile normei 16.

Norma IAS 25 "Contabilizarea plasamentelor" autorizează o întreprindere să trateze imobilele de plasament ca imobilizări corporale, conform prezentei norme, sau ca plasamente pe termen lung, conform normei IAS 25.

Prezenta norma nu tratează aspecte legate de aplicarea unui sistem complet ce reflectă efectele variaţiilor de preţuri (a se vedea norma IAS 15 "Informarea ce reflectă efectele variaţiilor de preţuri" şi IAS 29 "Informarea financiară în economiile hiperinflaţioniste"). Totuşi, întreprinderile ce aplică un astfel de sistem sunt obligate să se conformeze ansamblului aspectelor prezentei norme, cu excepţia celor relative la evaluarea imobilizărilor corporale posterioare contabilizării lor iniţiale.

Acest standard trebuie aplicat în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptând cazul în care un alt IAS prevede sau permite o abordare contabilă diferită.

Exemplu referitor la alte abordări reglementate de alte standarde:

-Spre exemplu, IAS 17 „Leasing” prevede că recunoaşterea imobilizărilor corporale luate în leasing să se efectueze bazându-se pe principiul transferului riscurilor şi beneficiilor utilizatorului. În aceste cazuri, toate celelalte aspecte ale tratamentului contabil pentru aceste active, incluzând amortizarea, sunt determinate de cerinţele acestui standard.

-Pentru investiţii imobiliare, o întreprindere aplică mai degrabă, IAS 40 „Investiţii imobiliare”, decât acest standard. O întreprindere aplică acest Standard proprietăţilor construite sau dezvoltate în scopul utilizării viitoare ca investiţii imobiliare. Odată cu finalizarea construcţiei sau dezvoltării, întreprinderea aplică IAS 40. Acelaşi Standard se aplică, de asemenea, şi investiţiilor imobiliare existente care sunt dezvoltate în scopul utilizării şi în viitor ca investiţii imobiliare.

-Acest standard nu se aplică pentru active biologice aferente (a) activităţii agricole (vezi IAS 41 „Agricultura” şi (b) concesiunilor miniere, prospecţiunilor şi extracţiilor de minereu, de petrol, gaze naturale şi resurse naturale ne-regenerabile. Pentru (b) există în proces la ora actuală de către IASB un standard care se va adresa în mod special concesiunilor şi modalităţi de înregistrare a acestora ca şi active. Cu toate acestea, IAS 16 se aplică imobilizărilor corporale destinate dezvoltării sau menţinerii activităţilor prevăzute la literele (a) şi (b) de mai sus.

În varianta 2005 a Standardelor, faţă de (a) şi (b) mai sus menţionate s-au inclus ca excepţie şi activele imobilizate deţinute pentru vânzare, în conformitate cu prevederile IFRS 5 „Active Imobilizate deţinute pentru vânzare şi activităţi discontinue”.

Definiţii şi delimitări

Imobilizări corporale sunt acele active care:

(a) sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

(b) este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Se poate constata că majoritatea activelor necorporale satisfac, de asemenea, această definiţie. Această problema poate să apară în contabilitatea franceză (sau românească) deoarece, in engleza, titlul normei ("Property, plant and equipment") face imposibilă orice| confuzie cu activele necorporale (intangibles).

Identificarea elementelor ce răspund definiţiei imobilizărilor corporale este uneori delicată, cu predilecţie atunci când este vorba despre active complexe. IASC citează, în acest sens, avioanele, pentru care motoarele au, în general, o durată de utilizare mai scurtă decât carlinga. Într-un atare caz, fiecare element trebuie sa fie contabilizat în mod separat amortizat pe durata sa de utilizare.

Într-un ansamblu imobiliar, clădirile şi terenurile trebuie să fie evaluate contabilizate separat, deoarece durata de utilizare a terenurilor este nelimitată şi, ca atare numai clădirile trebuie să fie amortizate.

Piesele de schimb destinate reparării echipamentelor aflate în stare de utilizare reprezintă o problemă a dificultăţilor de clasificare. Deşi sunt considerate adesea furnituri în stoc, piesele de schimb constituie imobilizări, în situaţia în care durata prevăzută amortizare a acestora depaşeşte un an. Aceeaşi identificare este conferită şi pieselor care nu pot să fie utilizate decât pentru un echipament special şi care, în această calitate, trebuie sa fie amortizate în acelaşi ritm ca şi echipamentul.

Bunuri care nu sunt direct productive ca, de exemplu, echipamentele de securitate sau de protecţie a mediului ridică o problema de fond: pot ele să fie considerate active în măsura în care astfel de elemente nu sunt în mod direct o sursă de avantaje economice viitoare? Răspunsul este afirmativ, atâta timp cât aceste echipamente sunt necesare funcţionării activelor de producţie.

Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă.

Valoarea amortizabilă este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situaţiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Durata de viată utilă reprezintă:

(a) perioada pe parcursul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza activul supus amortizării; sau

(b) numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de întreprindere prin folosirea activului respectiv.

Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau construcţiei acestuia.