IAS 16 - Imobilizări corporale

Capitolul 1

Aplicabilitatea standardului

IAS 16

1.1. Obiectivul standardului

IAS 16 se referă la „terenuri, clădiri - construcţii şi echipamente", preluat în versiune românească prin „imobilizări corporale" şi trebuie înţeles în contextul Prefeţei la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

Acest Standard are ca obiectiv descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale iar, în cadrul acestuia, identificarea momentului de recunoaştere a acestor active, a valorii lor contabile şi a amortizării aferente constituie problemele cen-trale ale Standardului.

Imobilizările constituie, la majoritatea întreprinderilor, cea mai mare parte a activelor, cu deosebire la întreprinderile industriale, iar modul de contabilizare a acestora influenţează rezultatele financiare declarate.

1.2. Întreprinderi la care se aplică Standardul

Standardul trebuie aplicat în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptând cazul în care un alt standard prevede sau permite o abordare contabilă diferită. Standardul trebuie aplicat de către toate întreprinderile pentru imobilizările corporale folosite în producţia de bunuri şi servicii sau pentru administraţie.

In anumite situaţii, Standardul se aplică prin corelare cu alte standarde, ca de exemplu:

- pentru imobilizările corporale care fac obiectul contracte¬lor de leasing, împreună cu Standardul IAS 17 „Leasing";

- pentru proprietăţile imobiliare utilizate pentru închiriere sau ca investiţie pentru majorarea puterii de cumpărare a capitalului, împreună cu Standardul IAS 40 „Investiţii imobiliare";

- pentru deprecieri ale imobilizărilor corporale, altele decât cele constatate pe seama amortizărilor, împreună cu Standardul IAS 36 „Deprecierea activelor".

O modificare ulterioara a standardului in anul 2005 mai specifica faptul ca entitatii i se cere sa aplice principiile standardului unor elemente de imobilizări corporale utilizate pentru dezvoltarea sau menţinerea activelor biologice si a concesiunilor si rezervelor miniere cum ar fi petrolul, gazele naturale si alte resurse similare neregenerabile.

1.3. Cazuri de inaplicabilitate a standardului

Standardul IAS nr. 16 nu este aplicabil în cazul:

- pădurilor, resurselor naturale neregenerabile, prospecţiu¬nilor şi extracţiilor de minereu, de petrol şi gaze naturale şi concesiunilor miniere, care nu sunt imobilizări corpo¬rale în spiritul Standardului;

- activelor biologice aferente activităţilor agricole pentru care se aplică Standardul IAS 41.

Capitolul 2

Terminologia utilizată de Standard

2.1. Definiţia imobilizărilor corporale

Potrivit Standardului, imobilizările corporale sunt acele active care îndeplinesc cumulativ două condiţii:

1. sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi, utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

2. este posibil a fi utilizate pe parcursul a mai mult de o perioadă.

Conform Standardului, din definiţia imobilizărilor corporale rezultă următoarele:

a) Imobilizările corporale trebuie să fie în primul rând active, iar activele sunt definite conform IAS nr. 1 ca „resurse controlate de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de pe urma cărora întreprinderea estimează că va obţine beneficii". Pe de altă parte, imobilizările corporale sunt bunuri „deţinute de o întreprindere" .

b) Standardul nu cere vreo condiţie legată de o anumită valoare a imobilizării corporale. In reglementările româneşti se menţine ca o condiţie „valoarea legală", stabilită în condiţiile art. 3, al. 2, lit. a din Legea nr. 15/1994.

c) Cea de a doua condiţie cerută de Standard, referitoare la durată, este convergentă cu cea din legislaţia românească, în măsura în care „perioada" se referă la un exerciţiu financiar - contabil care, de regulă, este de un an: „durată mai mare de un an" în reglementările româneşti şi „durată mai mare de o perioadă" cum este prevăzut în Standard.

Imobilizările corporale, în general, sunt active care prezintă caracteristicile:

- au o durată de utilizare mai mare de un an;

- sunt achiziţionate pentru a li utilizate în cursul activităţii de exploatare şi

- nu sunt achiziţionate pentru a fi revândute clienţilor.

Activele imobilizate denumite şi activele pe termen lung au purtat o perioadă şi denumirea de active fixe, însă, în ultimul timp, utilizarea acestei denumiri se restrânge, pentru că noţiunea de „fixe" sugerează o durată nelimitată de funcţionare.

Deşi nu există o delimitare strictă a perioadei minime de timp în care trebuie să fie utilizat un activ pentru a li considerat imobilizat, criteriul cel mai frecvent aplicat constă în aceea că activul trebuie să poată fi utilizat în mod repetat pe o durată de cel puţin un an. în această categorie se includ şi activele utilizate numai în perioade de vârf sau de urgenţă, cum ar fi un generator.

Activele care nu se utilizează în cursul normal al exploatării nu se includ la imobilizări corporale de exploatare, chiar dacă îndeplinesc condiţiile pentru imobilizări corporale; de exemplu, terenurile deţinute în scopuri speculative sau clădirile care nu se mai utilizează pentru operaţiunile economice curente nu trebuie in¬cluse în categoria imobilizărilor corporale de exploatare.